Sări la conţinut

Saitul dedicat centenarului Richard Wurmbrand a fost lansat

2 ianuarie 2009

În 24 martie 2009 se vor aniversa 100 de ani de la naşterea lui Richard Wurmbrand. Despre el Daniel Branzei spunea că:

“Nici până astăzi nu se ştie precis ce a fost Wurmbrand. Toţi cei care l-au cunoscut şi îndrăgit şi-l consideră frate, mai toate cultele şi-l revendică. Deunăzi a trebuit să-l corectez pe un preot ortodox care-mi mărturisea că el ştie că Wurmbrand a fost baptist până la capăt. L-am zăpăcit de tot când i-am spus că n-a fost aşa pentru că Wurmbrand a fost nominal reformat, dar mai mult pentecostal, puţin baptist, foarte catolic şi mai ales un creştin după Evanghelie care a îndrăgit-o foarte mult pe Maria, mama Domnului Isus.”

La începutul lunii decembrie think-tank-ul evanghelic Mersul Vremurilor anunţa proiectul Centenarului Richard Wurmbrand:

În semn de omagiu pentru ceea ce reprezintă persoana lui Richard Wurmbrand, având în vedere că anul viitor se comemorează centenarul naşterii sale, Libertate Religioasă declară Anul 2009 – Anul Wurmbrand!

Saitul LibertateReligioasa.ro oferă detalii suplimentare.

Începând de ieri, 1 ianuarie 2009, este activ în mod oficial saitul dedicat centenarului Wurmbrand:

richard-wurmbrand.ro

Anunţul anului Wurmbrand a fost prezentat întru-un mod original şi de către Danuţ Mănăstireanu şi Emanuel – Adrian SÂRBU.

5 comentarii leave one →
  1. 2 ianuarie 2009 3:11 pm

    Vasile,

    Apreciez mult modul bine documentat şi profesional de prezentare a informaţiei. Multumesc mult!

  2. 2 ianuarie 2009 9:19 pm

    E, e mai mult citate stirea mea. Dar am incadrat-o putin deschizand porti spre lectura pe alte saituri.

  3. 3 ianuarie 2009 4:19 pm

    Well… si citatele astea trebuie gasite, selectionate, grupate… uneori treaba asta cere mai mult efort decat sa scrii tu cateva randuri.

Trackbacks

  1. Se duce vestea! | Richard Wurmbrand
  2. 16 postări în Top 100 WP (03.01.2009) « România Evanghelică

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 367 other followers