Bisericile Protestante în spaţiul românesc. Scurt istoric (Paul Chiş)

Autor: Paul Chiş

Aproape toţi evanghelicii neoprotestanţi din România cunosc câte ceva despre cultul din care fac parte ca şi despre celelalte culte neoprotestante, pastorii şi teologii neoprotestanţi participă adesea la evenimente comune cum ar fi evanghelizările sau conferinţele de studiu biblic iar „laicii” au relaţii de prietenie cu membrii din alte biserici. Putem spune că între baptiştii, penticostalii şi creştinii după evanghelie din România s-au creat de-a lungul timpului legături puternice de prietenie şi cunoaştere reciprocă. După ani de zile am ajuns să ne cunoaştem destul de bine.

În România însă mai există un grup de biserici mai puţin cunoscute neoprotestanţilor români, biserici care îşi au originea în Reforma Protestantă a sec. XVI-lea, despre acestea aş dori să vorbesc în acest articol. Scopul meu este să prezint istoria (pe meleagurile româneşti), doctrinele şi starea spirituală actuală a acestor biserici.

În timpul Reformei Bisericii din sec.XVI au apărut trei biserici sau denominaţii/culte protestante. Acestea sunt: Biserica Evanghelică Lutherană, Biserica Reformată şi Biserica Anabaptistă (care are mai multe ramuri).

Imediat după ce Martin Luther şi-a publicat cele 95 de teze pe uşa bisericii din Wittemberg (31 octombrie 1517) prin care critica abuzurile şi păcatele papalităţii au urmat în succesiune rapidă o serie de evenimente care în cele din urmă au dus la naşterea unor noi biserici independente de papa de la Roma. Scopul lui Luther era de a purifica Biserica Romano-Catolică de elementele nebiblice care patrunseseră în interiorul ei de-a lungul secolelor. Trebuie precizat faptul că Luther nu a avut de gând să creeze o nouă biserică ci să o reformeze pe cea existentă şi anume Biserica Romano-Catolică, abia după ce papa l-a excomunicat (1520) Luther a început să organizeze un nou cult independent de papă. Principiile după care s-a ghidat Luther în lucrarea sa au fost: Sola Scriptura (numai Scriptura – Scriptura ca singura autoritate în ceea ce priveşte viaţa de credinţă), Sola fides (numai credinţa- mântuirea poate fi obţinută doar prin credinţa în Isus Hristos), Sola Gratia (numai harul- doar harul lui Dumnezeu il poate salva pe om de păcat şi blestem) şi Solus Christus. Aceste principii au fost preluate apoi de toţi ceilalţi reformatori (Zwingli, Jean Calvin, Conrad Grebel, Menno Simons) care fiecare în parte a mai adăugat apoi şi alte principii.

Încă din timpul vieţii lui Luther, Reforma s-a răspândit rapid în toate colţurile Europei, inclusiv în Transilvania. Primele idei specifice Protestantismului au pătruns în Transilvania încă din 1519 când cărţile lui Martin Luther au fost aduse şi răspăndite pentru prima oară, de către negustorii şi studenţii saşi care călătoriseră în Germania. Dieta (Parlamentul) Ungariei a interzis în 1526 promovarea ideilor protestante şi au luat măsuri drastice împotriva protestanţilor, dar înfrângerea armatei maghiare de către turci la Mohacs şi moartea regelui Ungariei pe campul de bătălie au făcut ca aceste măsuri să nu poată fi puse în aplicare. Protestantismul se răspândeşte rapid printre saşi, maghiari dar şi printre români iar în 1533 Johannes Honnterus, un bogat şi cultivat cetăţean din Braşov, organizează Biserica Lutherană din Transilvania. Tot Johannes Honnterus deschide şcoli şi tipăreşte cărţi, transformând Braşovul într-un centru cultural de prim rang. Protestantismul s-a răspândit şi în alte cetăţi săseşti precum Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Bistriţa.

Spre deosebire de saşi care erau adepţi ai ideilor lui Luther, maghiarii în marea lor majoritate au devenit adepţi ai lui Jean Calvin. Cu timpul au apărut tensiuni între ramurile lutherane şi calviniste ale Bisericii Protestante din Transilvania care au dus în 1564 la despărţirea lor în timpul Sinodului de la Aiud. Astfel a apărut Episcopia Reformată a Ardealului care cuprindea membrii de etnie maghiară adepţi ai teologiei lui Jean Calvin. O mică parte din maghiari însă a decis să rămână lutherani.

Atât lutheranii cât şi reformaţii au încercat să îi atragă pe români la protestantism şi în acest sens au tradus cărţi şi catehisme în limba română, au numit preoţi şi episcopi din rândurile lor. Cele mai importante cărţi religioase editate în această perioadă pentru români au fost: Catehismul de la Sibiu din 1544 (catehism ce prezenta doctrinele lutherane), Întrebarea Creştinească din 1559-1560 (este o carte ce conţine cele 10 porunci, Crezul, rugăciunea Tatăl Nostru, instrucţiuni privind rugăciunea, botezul şi nunţile), Tetraevanghelul (cuprinde cele 4 evanghelii traduse în limba română, acest volum a fost editat de mai multe ori : în 1546 la Sibiu, în 1552 la Sibiu şi 1560 la Braşov), Psaltirea din 1570 (este o traducere a Psalmilor în limba română, traducere ce a fost sponsorizată de Pavel Tordaşi, episcopul bisericilor reformate române din Transilvania), Palia de la Orăştie din 1581-1582 (prima traducere a Vechiului Testament în limba română realizată de către diaconul român Coresi ), Noul Testament în limba română din 1648 publicat la Alba Iulia.

Toate aceste traduceri s-au făcut cu sprijinul principilor reformaţi ai Transilvaniei care le-au finanţat. Cu toate că majoritatea românilor au rămas ortodocşi au fost şi unii care au devenit reformaţi. Bisericile Reformate româneşti au continuat să existe mult timp în Transilvania dar în cele din urmă au dispărut ca urmare a faptului că membrii lor au fost asimilaţi în comunităţile maghiare. Astăzi nu mai există niciun român membru în Biserica Reformată din Transilvania.

Reforma a reuşit să pătrundă şi în Moldova în timpul domniei lui Despot Vodă (Ioan Iacob Heraclid) între 1561 şi 1563, acesta fiind singurul domnitor al unei ţări româneşti de confesiune reformată. Despot Vodă, originar din Creta sau Samos (insulă din Grecia), a fost fiul adoptiv al unui nobil grec. După moartea acestuia el călătoreşte în Franţa unde urmează cursurile Facultăţii de Medicină a Universităţii din Montepellier, apoi pleacă în Germania unde lucrează ca mercenar şi în cele din urmă ajunge în Transilvania unde reuşeşte să îl convingă pe un nobil maghiar să îl ajute să cucerească tronul Moldovei. Cu ajutorul mercenarilor acestui nobil Ioan Heraclid îl înfrânge pe Vasile Lăpuşneanu, domnul Moldovei, şi îi ia tronul.

În perioada cât a stat în Germania Despot Vodă a devenit adept al protestantismului, pe care a încercat să îl promoveze apoi şi în Moldova. Din nefericire pentru el moldovenii nu au fost prea interesaţi să devină protestanţi, ci au rămas fideli Bisericii Ortodoxe. Deşi nu a reuşit să răspândească principiile Reformei în Moldova, Despot Vodă a avut un rol important în dezvoltarea culturii şi educaţiei în Moldova întemeind Şcoala latină de la Cotnari, prima universitate românească.

În Transilvania au existat nu doar biserici reformate sau lutherane ci şi anabaptiste. Anabaptiştii (care înseamnă rebotezătorii, nume dat de adversarii lor datorită faptului că nerecunoscând validitatea botezului”aplicat” lor la naştere au început să se autoboteze sau să se lase botezaţi ca adulţi), reprezintă ramura radicală a Reformei care pe lângă principiile introduse de Luther şi Calvin au reintrodus şi botezul adulţilor, au eliminat botezul nou născuţilor, au promovat nonviolenţa şi libertatea religioasă.

Întemeietorii acestei ramuri a Protestantismului au fost Conrad Grebel, Felix Manz şi Georg Blaurock, nişte foşti ucenici ai reformatorului elveţian Huldrich Zwingli.

Primii anabaptişti au apărut în Transilvania pe vremea principelui Gabor Bethlen care în 1622 i-a colonizat la Vinţu de Jos în actualul judeţ Alba. Anabaptiştii au rămas în Transilvania până în sec. XVIII când din cauza persecuţiilor la care erau supuşi de autorităţile habsburge şi de călugării catolici iezuiţi au fost nevoiţi să emigreze în Rusia. Anabaptiştii nu vor mai reveni în ţările române decât după 1989, când o grupare misionară anabaptistă (din ramura menonită) din SUA, Christian Aid Ministries, a deschis o asociaţie caritabilă la Suceava. Tot Christian Aid Ministries editează şi revista Sămânţa Adevarului.

Persecutarea anabaptiştilor în sec. XVIII a fost singurul caz de persecuţie pe motive religioase din Transilvania, această regiune a Europei fiind foarte tolerantă din punct de vedere religios. În Transilvania nu au existat niciodată sângeroasele războaie civile politico-religioase din Germania sau Franţa. Iar Transilvania a fost prima regiune din Europa unde s-a emis un decret de toleranţă religioasă, Edictul de la Turda din 1568, care garanta libertatea exercitării religiei pentru cetăţenii Transilvaniei şi recunoştea 4 confesiuni oficiale sau”religii recepte”: Biserica Romano Catolică, Biserica Lutherană, Biserica Reformată, Biserica Unitariană. Acest edict a fost adoptat în cadrul dietei Transilvaniei de la Turda din 1568 la iniţiativa principelui Janos Zsigmond Zapolya.

Până la începutul secolului XX bisericile protestante din Transilvania nu au trecut prin evenimente deosebite, apoi după primul război mondial şi după unirea Transilvaniei cu România congregaţiile lutherane maghiare şi slovace au format Biserica Evanghelică Sinodo-Presbiteriană care acum poartă denumirea de Biserica Evanghelica Lutherană din România. Congregaţiile lutherane săseşti au format Biserica Evanghelică Lutherană de Confesiune Augustană.

În Biserica Reformată din Transilvania, compusă din membrii de etnie maghiară, a apărut la începutul sec. XX o grupare de trezire spirituală care se numea Betania, care cuprindea pastori şi laici reformaţi hotărâţi să scoată Biserica Reformată din starea de formalism şi lâncezeală spirituală în care se găsea şi să propovaduiască Cuvântul lui Dumnezeu. Betaniştii puneau un mare accent pe necesitatea pocăinţei personale a fiecarui credincios reformat şi pe relaţia personală cu Isus Cristos. Unul din cei mai de vază betanişti a fost pastorul Ferenc Visky. Acesta a fost arestat în anii 50 de autorităţile comuniste pentru refuzul său de a înceta activitatea sa în cadrul organizaţiei Betania. Împreună cu el au fost arestaţi şi alţi betanişti atât pastori cât şi laici. Persecuţia împotriva reformaţilor betanişti a devenit şi mai puternică în 1956 în timpul revoluţiei anticomuniste din Ungaria, betaniştii fiind acuzaţi de complot împotriva regimului comunist şi iredentism. Binenţeles acuzaţiile erau false. În închisoare Ferenc Visky l-a cunoscut pe pastorul Lutheran Richard Wurmbrand cu care a devenit bun prieten.

Betaniştii nu au fost persecutaţi doar de Securitatea Comunistă ci şi de ierarhii reformaţi care erau colaboratori ai regimului comunist şi care în anii 50 au promovat de la amvoanele bisericilor ideologia comunistă. Betaniştii s-au opus acestui lucru iar Episcopia Reformată a desfiinţat organizaţia şi a concediat pastorii care făceau parte din ea. Organizaţia Betania s-a reinfiinţat după 1989 şi desfăşoară o serie de activităţi de evanghelizare, precum şi caritabile şi culturale dar nu este deloc agreată de episcopul Tokes Laszlo.

Nici în cazul Bisericii Lutherane lucrurile nu au stat mai bine, foarte mulţi saşi lutherani au fost arestaţi sau deportaţi pe motiv că în timpul celui de al doilea război mondial au colaborat cu Germania nazistă. Apoi mulţi dintre ei au emigrat în Germania de Vest (RFG), acest fenomen acutizandu-se după 1989. Astăzi au mai rămas foarte puţini saşi lutherani în România iar bisericile săseşti sunt goale sau au fost date spre folosinţă altor culte, cele care au o valoare culturală deosebită au fost reparate cu bani provenind din Germania dar în puţine dintre ele se mai ţin slujbe în mod regulat.

Din punct de vedere administrativ astazi Biserica Reformată din Transilvania este organizata în două episcopii: Episcopia de pe Lângă Piatra Craiului cu sediul la Oradea sub conducerea episcopului Laszlo Tokes şi episcopia Ardealului cu sediul la Cluj sub conducerea lui Geza Pap.

Cea mai mare problemă a bisericilor Lutherane şi Reformate din România este însă teologia liberală care a pătruns puternic în facultăţile de teologie protestante, sub influenţa bisericilor protestante liberale din străinătate. O consecinţă a acestui lucru este că atât Biserica Evanghelică Lutherană de Confesiune Augustană cât şi Biserica Reformată hirotonisesc femei ca pastori. Asta în ciuda faptului că astfel se încalcă porunca apostolului Pavel din 1 Timotei 2: 11-12 şi 1 Corinteni 14:34 dar şi practica Bisericii Universale din epoca apostolilor şi până acum. O altă problemă a Bisericii Reformate este şi faptul că episcopul Laszlo Tokes se ocupă mai mult de politică şi de promovarea ideilor sale naţionaliste (obtinerea autonomiei ţinutului Secuiesc) decât de propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Ca reacţie la liberalismul Bisericii Reformate din Ungaria (care are strânse legături cu Biserica reformată din Transilvania), un grup de pastori şi studenţi reformaţi au format în 1998 cu ajutorul unor misionari reformaţi conservatori din SUA Biserica Reformata Presbiteriană din Europa Centrală şi de Est care are congregaţii în Ungaria, Slovacia, Ucraina şi România. Una din congregaţiile din România se găseşte chiar la Cluj-Napoca.

Biserica Evanghelică Lutherană Germană are sediul la Sibiu iar Biserica Evanghelică Lutherană Maghiară (ambele de Confesiune Augustană) are sediul la Cluj. La Bucureşti există o Biserică Lutherană Liberă formată din membri români, această congregaţie a fost păstorită de Richard Wurmbrand până la plecarea sa din ţară.

Previziunile cu privire la viitorul bisericilor protestante din România nu arată prea bine. Teologia liberală a acestor biserici combinată cu emigraţia membrilor (în cazul saşilor) şi cu secularizarea rapidă a societăţii româneşti va face ca numărul de practicanţi lutherani şi reformaţi să fie tot mai scăzut iar viaţa spirituală a respectivelor biserici tot mai departe de cum vrea Domnul să fie. Să sperăm că viitoarea generaţie de teologi reformaţi şi lutherani va fi mai ataşată principiilor Biblice decât actuala generaţie şi va ştii cum să provoace o nouă trezire spirituală.

Bibliografie :

Observaţii:

1. Termenul Protestant a apărut în 1529 în cadrul Dietei de la Speyer când un grup de 5 principi germani care îl susţineau pe Martin Luther a adresat împăratului „Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană”, Carol V, o petiţie prin care îşi manifestau nemulţumirea faţă de unele măsuri discriminatorii luate de împărat şi Dietă faţă de adepţii lui Luther. Această petiţie sau plângere purta numele de Protestatio în latină. Ulterior termenul a ajuns să denumească pe toţi membrii grupurilor religioase necatolice sau după caz neortodoxe. Iniţial adepţii lui Martin Luther şi Jean Calvin au făcut parte dintr-o singură biserică sau denominaţie/cult dar în 1564 după moartea lui Calvin, adepţii lui s-au despărţit de lutherani, fenomenul acesta având loc în toată Europa. Astfel au apărut două biserici care se revendicau a fi protestante: Biserica Evanghelică sau Lutherană şi Biserica Reformată sau Calvină. În Elveţia adepţii lui Jean Calvin s-au unit cu cei ai lui Huldrich Zwingli în 1549 prin adoptarea unei marturisiri comune de credinţă: Consensus Tigurinus. Biserica reformată şi lutherană au reprezentat Reforma magisterială, numită aşa pentru că era sprijinită de conducătorii politici sau de magistraţi iar Bisericile anabaptiste au reprezentat Reforma radicală pentru că promovau idei radicale pentru aceea perioadă cum ar fi libertatea religioasă totală şi botezul adulţilor şi pentru că nu erau sprijiniţi de conducătorii politici.

16 Comentarii

  1. Popa Edvica aprilie 5, 2010
  2. paul chis aprilie 6, 2010
  3. mihailandrei august 30, 2010
  4. Chis Paul august 31, 2010
  5. Chis Paul august 31, 2010
  6. mihailandrei august 31, 2010
  7. Vasile Tomoiagă august 31, 2010
  8. Chis Paul august 31, 2010
  9. Chis Paul august 31, 2010
  10. mihailandrei august 31, 2010
  11. iaducec marian septembrie 6, 2010
  12. Ailisha septembrie 26, 2010
  13. Geo octombrie 6, 2010
  14. mihailandrei octombrie 7, 2010
  15. valer martie 22, 2011
  16. Marius Ionescu iulie 3, 2011

Adaugă comentariu