Controversa iconoclastă: IV. Argumente teologice în disputa iconoclastă (de Paul Chiș)
I. Controversa iconoclastă: Icoanele în primele secole ale Bisericii
II. Controversa iconoclastă: II. Cultul icoanelor în Imperiul Roman
III. Controversa iconoclastă: III. Iconoclasmul în epoca împăraților Leon III și Constantin V (de Paul Chiș)
IV. Argumente teologice în disputa iconoclastă
Unul din acești “sfinți” iconoduli a fost călugărul creștin arab Ioan Damaschinul (646-749) sau pe numele lui laic: Mansur ibn Sarjun Al-Taghlibi. Nascut intr-o familie arabă crestină din Damasc, el a ocupat datorită inteligenței sale funcții importante la curtea Califului musulman inainte de a se calugari. Ca si calugar a scris mult in favoarea cultului icoanelor incercand sa demonstreze validitatea acestui obicei. A putut face acest lucru pentru ca se afla in teritoriile Califatului musulman departe de mâna împărătului Constantin.
Alţi apologeţi ai icoanelor au fost călugării Theodor şi Platon de la mănăstirea Studion din Constantinopol. Argumentul principal al iconodulilor era că de vreme ce Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat,reprezentarile sale materiale prin icoane sunt permise. Unul alt argument al lor era că închinarea nu are loc la icoană, la imaginea in sine cum fac paganii ci la persoana reprezentată. Argumentul nu sta in picioare pentru că păgânii nu credeau că statuile sau tablourile din templele lor ar fi zei, şi pentru ei aceste imagini erau nişte reprezentări ale Zeului care locuia dincolo de lumea omeneasca. Statuia sau tabloul erau doar o bucata de lemn, piatra sau metal care il reprezenta pe zeu si prin care se credea ca zeul vorbeste sau face minuni. Deci din acest punct de vedere nu exista nicio diferenta intre practica paganilor si cea a iconodulilor. Chiar si porunca biblica spune ca omul nu are voie sa se inchine”ÎNAINTEA” deci în fata, sa se proştearnă in faţa imaginii si nu ca nu are voie sa se inchine LA aceea imagine ca si cum imaginea in sine ar fi zeul (Exod 20:5). Doar in religiile panteiste (hinduism, budism) materia (pamant, lemn, piatra, metale) este considerată ca fiind divină. Dar in Exod este vorba de religiile pagane teiste, care nu confundau zeul cu materia pamanteasca din care este facuta reprezentarea sa. Oricum crearea de noi zei (fie ca se confunda cu natura ca la panteisti, fie ca nu se confunda cu natura si materia din care sunt facute reprezentarile lor ca la teisti) este gresita pentru ca Dumnezeu vrea sa ne inchinam lui dar fara ajutorul unor reprezentari ale LUI.
In al doilea rand rugaciunile adresate unui sfant oricat de bun ar fi fost el sunt gresite pentru ca toate rugaciunile trebuie adresate doar lui Dumnezeu care nu are nevoie de intermediari. In plus nimeni nu poate reprezenta exact asa cum a aratat in realitate, o persoana pe care nu a vazut-o,asa ca orice icoana este rezultatul imaginatiei pictorului sau sculptorului. Deci nu putem spune ca Isus, fecioara Maria sau sfintii au aratat in realitate exact asa cum sunt in icoane.
Un argument impotriva icoanelor adus de iconoclasti a fost acela ca prin icoana se poate reprezenta doar partea umana a Domnului Isus, nu si partea sa divina ca Fiu al lui Dumnezeu.
Trackbacks
- Controversa iconoclastă: V. Iconoclasmul în defensivă ( 775-830) (de Paul Chiș) « Clujul Evanghelic
- Controversa iconoclastă: VI. Înfrângerea iconoclasmului (de Paul Chiș) « Clujul Evanghelic
- Controversa iconoclastă: VII. Concluzii (de Paul Chiș) « Clujul Evanghelic
- Controversa iconoclastă: VII. Concluzii (de Paul Chiș) « Clujul Evanghelic
fluxul RSS complet
Argumentul cel mai bun este ca in VT nici o reprezentare a lui Dumnezeu nu era posibila, deoarece Cuvantul nu se facuse om, de unde si interdictia decalogului.
Devenind om, Dumnezeu devine reprezentabil ergo, icoanele sint justificate dupa intrupare.
Obiectia iconoclasta cum ca doar “partea umana” (exprimare nefericita, btw) af fi reprezentata vadeste o hristologie defectuosa, posibil de tip nestorian (desi istoric, nesorienii au folosit liturgic icoanele): nu, reprezentat in icoana este Insusi Cuvantul facut om, o persoana, un ipostas si nu o fire/natura care orcum nu poate exista neipostaziata.
Rugaciunile adresate sfintilor sint atat de vechi si raspandite in crestinism, ca le gasiti in intreaga lume crestina veche, din irlanda si Scotia in Etiopia si Persia.
Doar protestantii fac execeptie, insa pretentiile lor de apostolicitate sint foarte subrede, oricum.
Serios Cuvantul nu se facuse om ?
Pai lui Avraam cine i s-a aratat ca sa ii spuna ca va avea un fiu peste un an(scena aceea unde Sara rade )?
Si chiar daca ar fi asa cum sustineti nu avem nicio
porunca in Noul Testament care sa anuleze interdictia din decalog si care sa ne spuna : ,, Ma baieti de acum inainte aveti voie sa va faceti icoane cu Domnul IISUS si va inchinati inaintea lor pt. ca Cuvantul s-a intrupat”. Nici Domnul IIsus si nici apostolii nu au abrogat interdictia din Decalog , prin urmare de vreme ce nu a fost abrogata de ei (cum s-a intamplat cu alte porunci , de exemplu cu porunca legata de circumciderea neevreilor care vin la credinta in Dumnezeul biblic. In noul legamant circumciderea neamurilor nu mai este obligatorie) inca este in vigoare.
In plus nu am intalnit o astfel de anulare a poruncii din Decalog nici in scrierile parintilor apostolici , care i-au cunoscut pe apostoli sau pe crestinii care i-au cunoscut pe acestia. Daca ar fi existat o astfel de ,,scutire” de la regula Decalogului cu siguranta parintii apostolici ne-ar fi spus , subiectul fiind mult prea important ( paganii greci si romani foloseau in religiile lor imagini. Deci imaginile religioase erau ceva la ,,moda”) pt. a fi ignorat.
Ce intelegeti prin ,,lumea crestina veche”?
Eu inteleg Biserica primara , formata initial din evrei , o Biserica iesita din iudaism(ori iudaismul nu are cult al sfintilor) cu apostoli ca in calatoriile lor priumul popas il faceau la sinagoga si care la Ierusalim erau nelipsiti din Templu.
Prin lumea ,,crestina veche” mai inteleg si Bisericile conduse de oameni precum: Polycarp, Igantie Teoforul, Irineu de Lyon. Nici in scrierile lor nu am intalnit rugaciuni pt. sfinti , toate epistolelele continand doar rugaciuni catre Dumnezeu si Domnul IISUS sau in numele LUI.
Am citit autobiografia Sfantului Patrick , evanghelizatorul Irlandei (ca ziceati de Irlanda) , toate rugaciunile din carte le adreseaza lui Dumnezeu.
Sigur daca vorbim de epoci mai tarzii , de alti teologi intr-adevar avem un cult al sfintilor.
Oricum multumesc pentru comentarii si va doresc ca Domnul sa va binecuvinteze .
Domnule Chis,
Ce s-a intamplat la Mamvri este una din teofaniile vetero-testamentare, care insa, nu au devenit (complet) inteligibile decat in Legea noua, adica dupa intruparea Cuvantului . Hristos s-a intrupat nu la Mamvri deci, ci in Nazaret cand arhanghelul a binevestit Nascatoarei de Dumnezeu.
Afirmatia cum ca iudaismul nu cnoaste un cult al sfintilor este absolut nefondata. Vedeti ce se intampla la mormantul Rahilei, de exemplu. Poate ca vor fi existand secte reformiste in iudaism, asemenea protestntismuluio, insa sectele traditionale ale iudaismului cunosc cultul sfintilor “tzadikim”.
Referitor la cultul sfintilor in crestinism acesta are radacini apostolice: de ce credeti ca erau crestinii din Smirna atat de dornici sa pastreze moastele Sf. Policarp? Pentru ca in ziua mortii lui sa se adune la mormantul lui, sa savarseasca liturghia si astfel sa se bucure de mijlocirea acestui sfant pe langa Dumnezeu. La fel probabil cu cei care au adunat moastele Sf. arhidiacon Stefan.
Respingerea cultului sfintilor-cu rugaciunile pentru morti, cu icoanele, cu moastele, cu Sf. Cruce cu Tainele- caracteristica protestantismului, vine dintr-o ecleziologie deficitara si un tip de gandire cvasi-gnostic/maniheist.
Faptul ca se aduna la mormantul Rahelei nu demonstreaza existenta unui cult al Rahelei , evreii nu se roaga la Rahela .
Iar tzadikimi au aparut tarziu in iudaism , nu existau in vremurile Biblice , si oricum ei sunt un fel de maestrii spirituali . Nu stiu daca evreii le aduc rugaciuni.
Oricum in tadikimii sunt prezenti in iudaismul hasidic nu in iudaismul ortodox.
Iudaismul ortodox care urmeaza linia teologica a iudaismului fariseic din vremea Domnului IIsus nu are sfinti la care sa se roage.
Nu se roaga la Rabbi Akiva sau la rabbi Gamaliel sau la rabbi Hilel, acestia sunt considerati sfinti adica oameni care au respectat Tora si au fost mari invatati dar nu evreii nu se roaga lor.
Exemplul tadikimilor nu e asadar concludent , cultul lor a aparut tarziu o data cu iudaismul hasidic( intemeiat de un anume Bal Shem Tov in sec.XVIII) .
Iar in actul martiric al SF. Polycarp nu exista nicio dovada a unui cult al sau , nu scrie nicaieri ca dupa moarte crestinii din Smirna au inceput sa i se roage. Faptul ca au adunat oasele lui dovedeste ca l-au iubit si respectat . Era normal sa vrea sa ii ia oasele ca sa le ingroape , nu puteau sa le lase in strada sa le manance cainii , totusi a fost episcopul lor .
Faptul ca faceau liturghia la mormantul lui iarasi nu demonstreaza existenta
unor rugaciuni adresate lui . Pur si simplu in ziua martiriului sau se adunau la mormant pentru a-si aduce aminte de martiriul sau , de curajul cu care a infruntat suferintele astfel incat si ei sa fie incurajati in timpul persecutiilor sa nu se lepede de credinta asa cum nici Polycarp nu a facut-o.
In actul martiric nu apare nicio rugaciune adresata Sf. Polycarp.
Si nici el epistola sa nu face nicio rugaciune vreunui martir mort inaintea sa.
Dumneavoastra presupuneti ca se rugau lui , dar o credinta nu se poate baza pe presupozitii ci fapte concrete.
Cat despre faptul ca protestantii ar fi influentati de cvasi-gnosticism\maniheism , e afirmatie absurda si lipsita de orice dovada.
Protestantii nu cred ca trupul si materia sunt creatii ale celui rau , nu cred nici in Eoni si Demiurgi , nici nu resping invierea din morti in trup a Domnului IISus, nu folosesc ,,evangheliile” gnostice.
Protestantismul a aparut la sute ani dupa ce sectele gnostice au disparut .
Cultul sfintilor in crestinism s-a nascut in jurul acelor edificii numite “martyria”, in jurul mormintelor martirilor. Este inevitabil legat de un mai cuprinzator cult al mortilor si bineinteles, de o teologie si antropologie specifica.
Savarsirea liturghiei peste mormantul cuiva arata limpede intentia de mijlocire fie din partea celor ce o celebreaza, fie din partea celui/celor in cinstea carora este savarsita. Acesta este un lucru nedisputat in literatura de specialitate.
Oasele Sf. Policarp sint numite “mai scumpe decat aurul”. Tot in aceasta epistola a bisericii Smirnei catre bisericile Asiei vedem si inceputul calendarului sanctoral crestin.
Mai exista inscriptii de sec. II si III, ca aceea a lui Averchie/Aberikios din Frigia care contin clar rugaciuni pentru morti.
Simbolurile baptismale cele mai vechi contin clauza “cred…in comuniunea sfintilor” care, dupa cum ne arata practica bisericii nu era deloc o idee abstracta in acele vremuri.