Apogeul persecuţiilor îndreptate împotriva studenţilor baptişti în intervalul 1948-1964 s-a înregistrat însă în 1959 când, la Universitatea din Cluj a fost organizată o mare întrunire cu studenţii şi profesorii Universităţii, în cadrul căreia au fost exmatriculaţi mai mulţi studenţi neoprotestanţi, mulţi dintre aceştia baptişti, pe motiv că sunt mistici şi, implicit, periculoşi pentru societatea socialistă. “La 1 martie 1959, a fost o şedinţă în Casa Universitarilor, pe tot centrul universitar Cluj. Atunci viitoarea mea soţie a fost exmatriculată din ultimul an de la Filologie în prezenţa tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a rectorului Constantin Daicoviciu. Şi Daicoviciu a spus atunci: Tovarăşul prim-secretar, iată o trădătoare de neam, o spioană americană, să fie dată afară. Şi actuala mea soţie, şi o altă studentă au fost scoase afară cu exclamaţii injurioase”. [1]

Episodul ne este relatat, mai detaliat, şi de către doamna Lidia Ţugulan (născută Cadar), una dintre studentele exmatriculate cu această ocazie. “Nu ştiam ce se va întâmpla acolo (la întrunire – n.n.) dar atmosfera era ca la un mare congres. Holurile erau ticsite de activişti şi securişti, maşini oficiale erau peste tot, înghesuială… În prezidiu erau multe oficialităţi, între care rectorul universităţii, Constantin Daicoviciu, şi Nicolae Ceauşescu pe atunci, secretar, probabil, în C.C. al P.C.R. După un discurs introductiv, plin de condamnări în numele ideologiei comuniste, prima chemată să-şi spună de la tribună poziţia, am fost eu, studenta Cadar Lidia, din anul IV Română. Nu-mi amintesc în detaliu tot ce am spus dar, în esenţă, temele au fost următoarele: sunt copil de văduvă de război şi în anii trăiţi n-am avut alt sprijin decât pe Dumnezeu şi pe mama care m-a învăţat fiica de El; am citit şi am studiat mai mult ca alţi colegi, dar teoria materialist-evoluţionistă nu m-a putut şi nu mă poate convinge; cred că locul meu este în biserică şi nu accept ca cineva să intre cu brutalitate în sufletul meu şi în credinţa mea. Se pare că i-am înfuriat tare. Profesorii şi studenţii au fost provocaţi să-mi pună întrebări din sală. Un student a fost provocat să ceară exmatricularea mea pentru ca propunerea să vină din public. Dumnezeu a făcut ca acel student să-mi fie consătean şi prieten şi a refuzat. Menţionez că Ceauşescu n-a scos nici un cuvânt. Constantin Daicoviciu a declarat, însă, că sunt o ruşine, un element anacronic pentru generaţia tânără şi m-a declarat exmatriculată şi mi-a strigat: Ieşi afară!” [2]

La începutul anilor ’60, studenţii ematriculaţi din facultăţi au primit, însă, din partea autorităţilor comuniste, acceptul de a-şi continua studiile.

[1] Interviu al autoarei cu Ioan Alexandru Dan
[2] Mărturie scrisă a Lidiei Ţugulan, aflată în arhiva autoarei

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente -, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 54-55

Această ignoranţă este însă în detrimentul nostru, căci cititorul curios şi atent va descoperi multe lucruri interasante din perspectivă creştină pe care presa laică le-a trecut cu vederea.

Unul din aceste lucruri este tocmai cel care dă titlul postării, anume că tinerii nu sunt prea încântaţi să aibă vecini neoprotestanţi: doar 13% au răspuns afirmativ la întrebarea “În ce măsură aţi fi de acord să aveţi ca vecini neoprotestanţi“, situând-ne ca grad de acceptare între romi (9%) şi maghiari, persoane din instituţii de ocrotire sau cu handicap (15%). Cam la fel de mulţi ne-ar avea ca prieteni (15%) situându-ne şi aici între romi (10%) şi persoane din instituţii de ocrotire sau cu handicap (15%) şi maghiari (16%). Aceste rezultate mă fac să concluzionez că în ciuda zelului evanghelistic pe care suntem deseori încurajaţi să îl avem, suntem destul de puţin agreaţi (sau cunoscuţi) ca şi “pocăiţi” de către tineri şi chiar de societate în ansamblu. Aceste procente ar trebui să-i pună la fel de mult pe gânduri atât pe pastori cât şi pe credincioşii obişnuiţi. Totuşi, intuiesc că parte a explicaţiei pentru acestor procente mici se datorează lipsei de familiaritate a societăţii cu minoritatea neoprotestantă.

Va urma.

Luni, 28 Ianuarie a fost rândul mitropolitului Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, îPS Bartolomeu Anania să participe la această “cafenea”.

În atmosfera destinsă ierarhul a abordat diverse subiecte ce ţin de viaţa politică, a bisericii, relaţia cu alte culte sau perioada de 12 ani pe care a petrecut-o în America, stat pe care îl califică “cea mai mare democraţie din lume” din care “am avut ce învãţa”.

Probabil la întrebarea despre pericolele ce vizează Biserica Ortodoxa Română, Bartolomeu a găsit cu cale să avertizeze poporul asupra a ceea ce el consideră nu doar un pericol, ci cel mai mare dintre ele: sectele neoprotestante. Fiind obişnuit cu retorica anti-sectanţi din scrieri cum ar fi cele ale parintelui Cleopa, poate aş fi lăsat gândul să dispară, dar nu am putut să nu văd o anume lipsă de consistenţă de la această înaltă faţă bisericească.

Nu ştim câtă istorie a învăţat mitropolitul în răstimpul şederii domniei sale pe pământ American, dar istoria libertăţii religioase a SUA este legată de un predicator baptist, Roger Williams, care a fondat prima colonie în care se garanta libertatea închinării înaintea Atotputernicului, anume Rhode Island, după ce a fost nevoit să fugă din colonia Massachusetts din pricina persecuţiei. Este trist că distinsul om de cultură şi om al credinţei dedicat adevărului şi Adevărului se referă la culte religioase recunoscute de stat cu termenul “secte” acuzându-i că “îşi cumpãrã adepţii cu bani ori cu bunuri “, că “lucreazã pe dedesubt, ca şi cârtiţele”, fiind sponsorizaţi cu “foarte mulţi [bani] din strãinãtate, milioane de dolari “. [1]

Este trist că respectabilul ierarh are o asemenea atitudine faţă de “sectele” ale căror principii de libertatea religioasă şi de conştiinţă au stat la baza democraţiei americane pe care a gustat-o timp de 12 ani.

O asemenea atitudine nu poate fi nicidecum un model pentru tânăra generaţie. Din fericire, există şi semne de normalitate. Cristian Bădiliţă, doctor în istoria crestinismului timpuriu al Universitatii Paris IV-Sorbona, coordonator al traducerii Septuagintei a avut remarcabilul curaj de a face distinctie între ortodoxie de orthodoxie:
“Cred ca ar trebui facuta, o data pentru totdeauna, distinctia intre ortodoxie, fara h, si orthodoxie, cu h, pentru a nu mai suprapune “dreapta credinta” peste o confesiune religioasa.” (Ziua, nr. 4068). Nu ştiu dacă a mai orthodoxit şi pe alţii, dar a făcut-o cel puţin cu un baptist şi doi catolici [2, 3]. Nu pot decât să sper că nu e singurul cu o astfel de gândire printre conaţionalii mei.

Cât despre comparaţia cu cârtiţele, este cel puţin nepotrivită. Pe acest website sunt prezentate peste 80% din bisericile evanghelice (neoprotestante) din Cluj-Napoca cât şi acele ştiri, conferinţe sau alte evenimente de care ajung să aflu. Toate la vedere, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel. Probabil că suntem printre primele culte din ţară care abordăm deschis (cu chiu cu vai) problema colaborării slujitorilor bisericeşti cu Securitatea, şi asta pe internet, cu fotocopii ale notelor informative accesibile public.

În perioada stundeţiei obişnuiam să merg duminca la slujba de la catedrală, bucurându-mă de fiecare dată când predica Bartolomeu. Îmi amintesc cum îşi presăra cuvântarea cu ilustrate din literatură, în special din clasicii ruşi. Păcat că în raportarea faţă de cei care aleg să îmbrăţişeze o altă tradiţie creştină renunţă la farmec şi la bunăvoinţă.

Vasile Tomoiagă
un (alt) baptist orthodox

[1] ÎPS Bartolomeu, Marga şi Ardelean continuã tradiţia Gojdu

[2] Un baptist orthodox

[3] Doi catolici orthodocşi