Bill Hybels. Foto: willowcreek.com

Pastorul senior al bisericii Willow Creek din Illinois a vorbit despre ce înseamnă conducerea multidirecţională, cea care nu e îndreptată doar în jos, spre subordonaţi, ci cea care începe prima dată cu propria persoană, apoi ştie să conducă pe orizonatală (est şi vest), adica pe cei care sunt pe acelaşi nivel cu noi, dar şi conducerea în sus (nord), adică a superiorilor.

“Cel mai bun cadou pe care îl poţi da biserici este un sine sănătos, energizat şi complet supus.”

Gary Haugen – avocat, fondator al International Justice Mission

Gary Haugen. Foto: willowcreek.com

Gary Haugen a vorbit despre conducerea care contează, şi anume cea care contează pentru Dumnezeu. Pentru a arăta care este aceasta putem citi câteva versete:

Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui. Psalmi 11:7
Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Isaia 1:17
Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. Matei 23:23

Dumnezeu iubeşte dreptatea şi se aşteaptă ca copii lui să fie cei care o aduc şi o înfăptuiesc pe Pământ. Scopul nostru nu este doar izbăvirea sufletului ci aducerea întregii creaţii în împăcare cu Dumnezeu. Fiind avocat, Gary Haugen este profund preocupat de apărarea drepturilor omului şi de izbăvirea celor nedreptăţiţi din mâna oamenilor răi. El spune că “nedreptatea este abuzul puterii, înseamnă a lua de la alţii ceea ce Dumnezeu le-a dat: demnitate, libertate, onoare”. Creştinii sunt chemaţi să aducă izbăvirea lui Dumnezeu pentru aceşti oameni cărora le-a fost furat ceea ce Dumnezeu le-a dăruit, altfel, cum vor cunoaşte ei că Dumnezeu este bun?

Tim Keller – pastor senior al Redeemer Presbiterian Church

Tim Keller. Foto: willowcreek.com

Tim Keller a expus pilda fiului risipitor, aşa cum personal nu ţin minte să o fi auzit.

Pilda a fost spusă în contextul unor discuţii cu oamenii religioşi (Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte.  Şi Fariseii şi Cărturarii cârteau şi ziceau: “Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă cu ei.”). Trebuie să observăm că pilda se încheie cu tatăl vorbind fiului mai mare, nu celui mai mic. Aceasta ne arată că pilda se adresează în principal oamenilor reprezentaţi de fiul mai mare: cei ascultători, împlinitori ai legii, morali (iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca).

Amândoi fraţii sunt înstrăinaţi de tată. Dar în vreme ce fiul cel mic se întoarce şi intră la ospăţul pregătit pentru el, fiul cel mare refuză. De ce? Din cauza propriei neprihăniri.

Trei simptome ale fariseismului moral pe care le vedem la fratele mai mare:

1. Fratele mai mare se înfurie când viaţa nu merge cum vrea El, când tatăl (Dumnezeu) nu se comportă cum se aşteaptă el (El s-a întărâtat de mânie).
2. Fratelui mai mare îi e imposibil să nu dispreţuiască şi să nu privească de sus pe cei leneşi, pe cei care nu au doctrina corectă, etc (când a venit acest fiu al tău care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat). Ei au un sentiment al superiorităţii datorită faptelor lor bune.
3. Fratele mai mare nu poate ierta (refuză să intre la ospăţ), pentru că nu poate accepta că el ar putea păcătui în acest fel. Dacă ar accepta că şi el ar putea face acelaşi păcat, ar fi şi el iertător.

Fratele mai mare ne arată că pocăinţa trebuie să includă şi pocăinţa pentru motivaţia faptelor noastre bune. Ascultarea noastră de Dumnezeu nu trebuie să fie pentru a obţine lucruri de la el (aceasta e idolatrie), pentru a fi primiţi de El, ci cred Evaghelia şi sunt primit de Dumnezeu, de aceea ascult.

Tentaţia întoarcerii de la Evanghelie la religie este permanentă.

Aceste învăţături sunt expuse pe larg în cartea sa The Prodigal God: Recovering the Heart of the Christian Faith.

Pocăinţa care-ţi schimbă cu adevărat inima şi relaţia cu Dumnezeu începe când recunoşti că păcatul tău principal, care stă la baza celorlalte păcate, este proiectul tău de a te mântui singur. [...] Atât în faptele noastre rele cât şi în cele bune noi căutăm să ne fim proprii Mântuitori şi Domni.  Avem încrederi şi “dumnezei” alternativi, chiar dacă nu îi numim astfel. Încercăm să ne demonstrăm nouă înşine prin bunătatea morală, prin realizări, familie sau carieră. Chiar şi implicarea disciplinată în biserică şi religie ar putea deveni un motiv pentru pocăinţă când înţelegem că şi acestea au fost un mod de a ni-L îndatora pe Dumnezeu şi pe alţii.

Pocăinţa, atunci, este mărturisirea acelor lucruri, în afara lui Dumnezeu însuşi, pe care te-ai bazat pentru speranţă, semnificaţie şi siguranţă. Asta înseamnă că trebuie să ne pocăim nu doar de lucrurile rele pe care le-am făcut (cum ar fi înşelarea sau minciuna) ci şi de motivaţia care a stat în spatele lucrurile bune.

The Reason for God (Raţiunea credinţei în Dumnezeu) de Timothy Keller PhD, pastor al Redeemer Presbyterian Church în New York City.

Dumnezeu nu ne-a creat pentru a primi [de la noi] bucuria cosmică şi infinită a dragostei şi a glorificării, ci să o împartă. Am fost creaţi pentru a ne alătura dansului*. Dacă ne vom centra vieţile pe El, servindu-l nu din interes egoist, ci doar de dragul a ceea ce este El, de dragul frumuseţii şi gloriei lui, ne vom alătura dansului şi vom fi parte a bucuriei şi a dragostei în care el locuieşte. Am fost gândiţi, deci, nu doar pentru a crede în Dumnezeu într-un mod general, nu pentru un fel vag de inspiraţie sau spiritualitate. Am fost făcuţi pentru a ne centra vieţile pe El, să facem scopul şi pasiunea vieţii noastre din a-L cunoaşte, a-L servi, a ne desfăta în El şi a ne asemăna cu El. Acestă creştere în fericire va continua etern, mărindu-se inimaginabil.

The Reason for God (Raţiunea credinţei în Dumnezeu) de Timothy Keller PhD, pastor al Redeemer Presbyterian Church în New York City.

*Notă: aici cuvântul dans este folosit ca o metaforă a relaţiei din Sfânta Treime, în care fiecare se bucură de şi caută gloria şi fericirea celeilalte, fiecare intrând într-un “dans” în jurul celorlalte două.

Un vizitator al bisericii Redeemer (probabil necredincios) este uimit să vadă că există o biserică care ţine la doctrinele fundamentale ale creştinismului, are membralitate foarte mare (peste 4000 de participanţi) într-un oraş atât de secular, şi totuşi, oamenii sunt atraşi nu de muzica de avangarda, monitoare video, drame, sau alte spectacole care îţi iau ochii. La sfârşitul serviciului divin, participantul îşi exprimă mirarea pastorului Tim Keller. Iată cum răspunde acesta:

L-am îndrumat spre nişte artişti care veneau la Redeemer de ceva vreme. Ei i-au sugerat să se uite sub aparenţe. O persoană a spus că diferenţa dintre Redeemer şi alte biserici era profundă, şi consta în “ironie, caritate şi umilinţă.” Ei au spus că la Redeemer lipseşte limbajul pompos şi înalt sentimental pe care l-au găsit emoţional manipulativ în alte biserici. În loc de asta, oamenii de la Redeemer se comportă cu alţi oameni cu auto-ironie graţioasă (gentle, sefl-deprecating irony). Nu numai asta, dar credinţele sunt ţinute aici cu caritate şi cu smerenie, făcându-i pe locuitorii Manhattan-ului să se simtă incluşi şi bine-veniţi, chiar dacă ei nu sunt de acord cu unele din credinţele din Redeemer. Dar cel mai mult, au spus ei, învăţarea şi comunicarea la Redeemer este inteligentă şi nuanţată, arătând sensibilitate acolo unde erau ei sensibili.

The reason for God, pp. 43-44

Recomand cartea tuturor pastorilor şi lucrătorilor din mediul urban.  Alături de autori precum Marc Driscoll şi Raymond Bakke, cărţile lui Timothy Keller ar trebuie să fie incluse în arsenalul oricărui creştin interesat de misiunea urbană. Dumnezeu aduce oamenii la oraş, spune Ray Bakke, şi stundenţii în Cluj-Napoca, am putea adăuga. Sutem gata să le facem cunoscută evanghelia şi acestora, sau rămânem focalizaţi pe misiunea la sate?