Interviu cu Kathy Miller, director Alternative de Viaţă

Kathy Miller este directorul centrului pentru tinerele mame singure „Alternative de Viaţă”, un proiect al Tineri pentru Misiune Cluj-Napoca. În prezent este în construcţie un centru mai mare pentru slujirea acestor mame numit Casa Bucuriei, un loc în care se va oferi consiliere în perioada sarcinii neplanificate, pregătire pentru naştere, programe de ucenicie pentru mame, pregătire pentru încadrare în muncă. Casa va fi pe 3 nivele şi va avea 6 dormitoare, 9 bai, 3 birouri, 2 garsoniere pentru personal, o sală de mese, o cameră de consiliere, un cabinet medical, o sală de cursuri şi o cameră de joacă. Pentru terminarea construcţiei mai este nevoie de 300.000 dolari. Alternative de Viaţă poate figăsită pe internet la adresa alternativedeviata.ro şi livingalternativesromania.com. Donaţiile se pot face în contul Asociaţia Creştină Caritabilă „Tineri Pentru Misiune”, Str. Colonia Borhanci nr. 2A, CF 9612674, Cod IBAN: RO72RNCB2200000026300002 BCR Cluj.

Vasile Tomoiagă: Spuneţi-mi vă rog când şi cum aţi simţit chemarea de a sluji fetele însărcinate necăsătorite?

Kathy Miller: Totul a început în clasa a VII-a. Profesorul ne-a cerut şă scriem o lucrare pe o temă socială şi eu am ales să scriu despre avort. În timp ce mă pregăteam şi învăţam despre acest subiect am început să-mi pun cu adevărat problema a ce este avortul. Îi auzisem pe părinţii mei vorbind şi eram la o şcoală creştină dar abia cu acea ocazie am început să realizez ce înseamnă un avort. Mai târziu în liceu prietena mea cea mai bună a rămas însărcinată şi vorbind cu ea îmi spunea: nu pot să spun la nimeni, sunt la o şcoală creştină, sunt însărcinată şi trebuie să fac un avort. Lucrând cu ea şi rugându-mă cu ea a decis ca să nu facă avort.

VT: A fost primul dvs. succes.

KM: Da. Cu prietena mea a fost mai simplu, eram ataşate emoţional, fiind cea mai bună prietenă a mea. De atunci am avut pe inimă slujirea tinerelor mame. Prietena mea a sfârşit prin a se căsători cu tatăl copilului şi situaţia s-a îmbunătăţit mult, dar văzând cum un creştin poate să spună „nu vreau să ştie nimeni, o să fac avort” m-am întrebat cum gândesc cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu.

VT: Aţi făcut şi anumite studii în acest domeniul în SUA ?

KM: Nu.

VT: Aţi avut o slujire similară şi acolo, aţi fost implicată într-un proiect asemănător cu acesta ?

KM: Am fost implicată cu Tineri pentru Misiune în Taylor, Texas şi ei aveau o casă maternală. Am petrecut un timp acolo şi am învăţat câte ceva. Mă gândeam că o să lucrez în America. Dar când am venit în România prima dată şi am aflat că rata avorturilor este aşa de mare mi-am spus: Dumnezeule, cineva trebuie să meargă în România. Bineînţeles, Dumnezeu a spus: Vei merge tu.

VT: Când aţi venit prima dată în România?

KM: Prima dată am venit în ianuarie 1993, pentru o lună.

VT: Atunci aţi simţit chemarea de a rămâne sau a vă întoarce în România?

KM: Da. Când am fost aici în acea lună, mi-a plăcut foarte mult. M-am îndrăgostit de ţara aceasta. Ar putea părea prostuţ, dar în timp ce eram pe avion întorcându-mă în America, ştiam că o să revin în România. Nu ştiam cum, când, unde, dar ştiam că o să mă întorc. Imediat ce m-am întors în Texas, Tineri pentru Misiunea au spus: Ne mutăm în România. Cei care vor să se mute cu noi, să vină cu noi. Până la revoluţie a fost un dute-vino, doar veneam şi plecam. Atunci şi-au dat seama că trebuie să se mute în România, şi Dumnezeu a spus: în felul aceste te vei întoarce în România.

VT: Când şi în ce fel a început această slujire pro-viaţă în Cluj-Napoca?

KM: A început într-un fel când o vecină a mea era însărcinată şi nu ştia ce să facă.

VT: Înainte de asta cu ce vă ocupaţi?

KM: Am venit aici ştiind că o să încep o slujire pro-viaţă, dar ştiam că nu o să o încep imediat. Trebuia să învăţ limba, cultura, trebuia să învăţ mai multe despre România. Nu putea doar să vin aici şi să încep munca. Împrepună cu Tineri pentru Misiune lucram în Şcoala de Ucenicie, şi mă rugam: Doamne, când doreşti Tu să pornesc lucrarea deschide Tu uşile, începe Tu. Şi Dumnezeu tot aducea femei însărcinate la mine. Prima dată a fost in 1997, apoi iar în 1998, apoi iar în 1999. Ceva se întâmpla, fetele veneau şi locuiau la mine în apartament.

VT: Deci aţi început în 1999?

KM: Da, am deschis casa maternală în decembrie 1999, într-o casă închiriată din Gheorgheni.

VT: Şi cum aţi început aici pe strada Colonia Borhanci?

KM: Am început cu o mică casă, dar Scoala de Ucenicie a fost într-o locaţie separată. Începusem cu o casă mică închiriată, şi după câţiva ani am avut nevoie de una mai mare, asa că am închiriat una mai mare în care am stat câţiva ani, doar pentru fetele însărcinate, după care am construit o casă în Zorilor. Aceasta am vândut-o şi în felul acesta am reuşit să cumpărăm proprietata de aici de pe Colonia Borhanci.

VT: Te rog să ne spui despre viziunea Alterntive de Viaţă.

KM: Viziunea noastră este să oferim o alternativă femeilor, şi facem asta în mai multe feluri. Prin Casa maternală putem găzdui fetele, le ajutăm să spună părinţilor că sunt însărcinate oferindu-le suportul moral. Viziunea mare este să oferim o alternativă la avort. Poate ai văzul unele din fetele a cărăr viaţă s-a schimbat [la cina cu strângere de fonduri]. Dorim să răspândim vestea despre ce este avortul, am făcut seminarii pro-viaţă în biserici, cu grupuri de tineri, tabere de vară, prezentări. La un moment dar aveam un loc în centru unde ofeream teste de sarcină, dar nu mai facem acest lucru. Facem şi multă consiliere online. Am făcut asta cu fete românce din 9 ţări, lucru de care mă bucur, nu doar consiliere legată de avort.

VT: Ce este acestă consiliere online? Funcţionează? Mi-ar părea că lucrurile sensibile sunt greu de discutat pe internet.

KM: Despre aceste lucruri e greu să discuţi şi faţă-n-faţă. Pe internet le este mai uşor să se deschidă. Eventual ajung şi la noi în birou unde putem să continuăm consilierea. În plus, atingem toată lumea, cum am spus, am vorbit cu românce din 9 ţări până acum.

VT: Cum aţi găsit sprijinul comunităţii evanghelice din Cluj-Napoca?

KM: Cred că am fost foarte bine primiţi de comunitate creştină. Am fost impresionată într-o ocazie de sprijinul unei biserici care într-o toamnă ne-a ajutat nu cu bani ci cu legume şi fructe din grădinile lor, zacuscă şi altele. Acea biserică a fost foarte inventivă.

VT: Lucrează şi români în personalul Alternative de Viaţă?

KM: De fapt eu sunt singurul american. N-aş puta face asta fără români.

VT: Care este colaboara cu bisericile? Faceţi prezentări, se încearcă obţinerea de fonduri?

KM: Doar informare. Vrem să îi lăsăm să ştie ce se întâmplă, şi uneori din asta oamenii ajung să ofere sprijin financiar. Sunt unii care donează lunar.

VT: Aţi avut şi cazuri din biserici?

KM: Da.

VT: Este cumva de aşteptat, pentru că şi fetele din biserici pot să ajungă în astfel de situaţii.

KM: Mă bucur când primesc telefon de la pastori în care suntem rugaţi să ajutăm.

VT: Deci sunteţi cuonscuţi şi de către pastori.

KM: Da, se duce vestea, deşi personal nu îmi place să fac reclamă, să fiu prea mult cu mass-media.

VT: Colaboraţi şi cu alte centre pro-viaţă în Cluj?

KM: Am lucrat puţin cu ProVita şi cu o altă fundaţie numită Confident care nu mai funcţionează acum.

VT: Colaboraţi şi cu persoane din afara comunităţii evanghelice, din alte tradiţii creştine?

KM: Da. Au fost chiar doi preoţi ortodocsi, unul din ei chiar a găzduit fete însărcinate în casa lui.

VT: Asta e foarte bine. Spuneţi-mi vă rog puţin despre clădirea pe care o ridicaţi acum. Am înţeles că este la nivelul 0, este turnată doar fundaţia. De cât mai este nevoie pentu a termina Casa Bucuriei?

KM: Bogdan este cel care ştie aceste lucruri. Cred că aproximativ 300.000 de dolari.

VT: Aveţi planuri de a căuta sprijin finaciar de la bisericile din Cluj sau de la alte fundaţii? Cum o să strângeţi această sumă?

KM: Unul din lucrurile pe care le căutăm este materiale donate. Este un lucru care ne ajută foarte mult. Acum câteva zile am primit nişte ciment de exemplu. Apoi, în Mai doresc să merg în SUA pentru nişte strângere de fonduri unde sper să găsesc ajutor de la unii oameni de afaceri de acolo.

VT: Unii au observat că americanii nu mai sunt dispuşi să doneze atât de mult în România, în parte din cauza economiei care nu merge aşa bine şi în parte pentru că donaţiile lor se îndreaptă spre alte ţări. Au învăţat românii să compenseze?

KM: Da, sunt chiar impresionată de felul în care românii învaţă să doneze mai mult.

VT: Cred că e vremea să învăţăm să umblăm pe picioarele noastre pentru că în 18-19 ani Dumnezeu a binecuvântat pe mulţi oameni cu mai mulţi bani şi sunt foarte multe oportunităţi de slujire. Mai sunt şi alte lucruri pe care le faceţi în comunitate voi cei de la Alternative de Viaţă?

KM: Da, de exemplu adunăm materiale ca să le ducem la maternităţi, la tinerele mame. Facem pungi mici, punem nişte scutece acolo, loţiuni, etc. Încercăm să ieşim în felul acesta între oameni, aşa se mai află de noi. Acum două săptămâni am întâlnit în felul acesta o doamnă care şi-a exprimat dorinţa să vină să lucreze cu noi la casa maternală. Mi-a spus: Doresc să fiu voluntară la voi, se poate ? Desigur, am răspuns.
Un alt lucru pe care-l facem în comunitate este când aflăm de o mamă singură să dăm o mână de ajutor. De exemplu un coleg al meu merga cu taxiul şi a aflat de mamă singură cu gemeni. Am mers să o vizităm, să-i ducem scutece şă o încurajăm.

VT: Ati avut contacte cu medici care practică avortul, să vorbiţi sau să aveţi dispute cu ei?

KM: De câteva ori. Am vorbit o dată cu un medic şi l-am întrebat: De ce faci asta? A spus: pentru bani. Dacă înmulţeşti cât costă un avort cu câte poţi face într-o zi, sunt foarte mulţi bani.

VT: Cred că un impact semnificativ în această muncă de sprijinire a vieţii ar fi ca oamenii să fie mai evlavioşi, mai credincişi lui Dumnezeu, şi ceea ce oamenii ar trebui să înveţe este tocmai această gândire biblică, înţelegând astfel ce lucru oribil este un avort.

KT: Da, aşa este.

VT: Mulţumesc mult pentru timpul dumneavoastră.