(extras din Buletinul Informativ al Bisericii Penticostale Speranta, 23-29 martie)
RETROSPECTIVĂ CONFERINŢA PENTRU ECHIPAREA ÎNVĂŢĂTORILOR DE ŞCOALĂ DUMINICALĂ DE LA VALEA DRAGANULUI
Lucrarea cu copiii nu este nicidecum una uşoară. Aşa cum un păstor este chemat să conducă o biserică, tot aşa, la o scară mai mică, un învăţător de şcoală duminicală este chemat să “păstorească” o grupă de copii. Acest lucru necesită pregătire consistentă şi înainte de prezentarea unei lecţii, dar necesită mai ales o pregătire amplă în domeniul cunoaşterii nevoilor copiilor; ea mai implică îmbunătăţirea continuă a metodelor de prezentare a mesajului biblic, în aşa fel încât acesta sa fie relevant pentru vârsta, preocupările si nevoile lor. Şi nu în ultimul rând, este nevoie de o inimă dedicată Domnului şi o inimă care să îi iubescă pe copii.
Aceste calităţi nu sunt native, de aceea, învăţătorii au nevoie de echipare si instruire continuă.
Conferinţa de la Valea Drăganului, organizată de Fundaţia EGM (Echipare pentru generaţia de mâine) (28-30 martie), în colaborare cu o echipă de americani de la biserica Rock Harbour, din California, Statele Unite, a fost destinată echipării învăţătorilor de şcoală duminicală.
Au participat învăţători din mai multe biserici din Cluj. Au fost abordate teme ca: identificarea şi împlinirea nevoilor copiilor, dezvoltarea creativităţii în predare, limbajele dragostei la vârsta copilariei, etc.
Pentru noi, învăţătorii de la Speranţa, a fost o ocazie deosebită de a asimila lucruri noi, de calitate, întrun cadru plăcut. Şi, de asemenea, o ocazie de a reînnoi cunoştinţe mai vechi, aşa cum zicea Pavel: “mie nu îmi este greu să repet aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos”.
Mulţumim bisericii pentru susţinerea pe care o acordă lucrării cu copiii şi părinţilor pentru încrederea pe care ne-o acordă.
Ioana Mureşan