Biserica şi mântuirea

(extras din Buletinul Informativ al Bisericii Penticostale Speranţa, 19-25 mai)

Biserica este Trupul lui Hristos. Aparţinătorii acesteia sunt mădulare care împreună contribuie la sănătatea şi creşterea ei. Hristos este Capul Bisericii, sursa ei de viaţă şi de unitate, El care-I este şi cale şi ţintă. Datorită Lui Biserica este invincibilă căci porţile locuinţei morţilor nu o vor birui. În Biserica Duhul lui Dumnezeu acţionează într-un mod special spre desăvârşirea şi îmbogăţirea ei cu daruri de sus. Ea lărgeşte graniţele Împărăţiei lui Dumnezeu prin integrarea în sânul ei a cât mai multor oameni ce intră astfel pe drumul salvării.

Mediul mântuitor pe care Dumnezeu ni l-a pus la dispoziţie prin Hristos Domnul şi lucrarea Duhului Sfânt, este deci Biserica, Mireasa lui Hristos pe care Acesta o va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu ca fiind fără pată şi fără zbârcitură.

Mântuirea noastră depinde de modul în care percepem Biserica şi ne raportăm la ea. Penticostalismul, asemenea celorlalte curente protestante şi neoprotestante a accentuat caracterul personal al mântuirii.

Aceasta a reprezentat un beneficiu extraordinar recuperându-se ceea ce şi Scriptura ne prezintă ca fiind mântuirea bazată pe o relaţie personală cu Hristos. Totuşi aş îndrăzni să spun că deşi mântuirea este personală ea nu este individuală. Mântuirea este personală dar în comuniune. Hristosul Scripturii nu mântuieşte indivizi izolaţi (decât în cazuri excepţie gen tâlharul de pe cruce) ci El îşi mântuieşte Biserica. Prea mulţi îşi permit să se rupă din trupul Bisericii, să fie nesupuşi autorităţilor, sub acest pretext al mântuirii personale, dar poate oare un deget tăiat din trup să trăiască în continuare?

O astfel de mântuire este de fapt o mare iluzie. Biserica nu este un club, o asociaţie, o instituţie, sau doar o adunare de oameni ce cântă, se roagă şi ascultă predici, ci ea este un organism, Trupul lui Hristos, iar mântuirea este în Biserică, restul e prea rar excepţie şi prea des eroare.

Ionuţ BENEA

Adaugă comentariu