EVZ: Căsătoria e deja istorie

Sub acest titlu voit provocator şi exagerat, Evenimentul Zilei prezintă câteva date şi explicaţii despre schimbările ce au loc în societatea occidentală în ce priveşte căsătoria şi celibatul, schimbări care se propagă cu viteză şi spre ţara noastră.

Astfel, aflăm cu „în Anglia sunt de trei ori mai mulţi adulţi celibatari decât în urmă cu 40 de ani.” iar „în Statele Unite rata căsătoriilor s-a înjumătăţit din 1970”. In cazul SUA putem adăugă că rata divorţurilor la ei se situează în jurul a 50%, inclusiv la populaţia care se declară evanghelică, ba chiar la aceştia fiind sensibil mai mare.

Schimbările socio-economice cât şi adoptarea unui stil de viaţă occidental odată cu economia de piaţă şi cu societatea de consum au influenţat şi România spre aceleaşi tendinţe. Odată cu libertatea politică am descoperit că mult mai multe lucruri luate de bune nu sunt de fapt norme prea adânc înrădăcinate. În ţara noastră „o căsnicie nu durează mai mult de zece ani, iar rata divorţului este în creştere cu 11% faţă de anul 2006”.

Ne putem întreba desigur dacă nu cumva o vină pentru percepţia publică a căsătoriei ca ceva opţional, depăşit, sau chiar dăunător o poartă şi bisericile creştine, care nu au reuşit sau nu au ştiut să explice într-un limbaj nearhaic şi nemoralist importanţa acestei instituţii de origine, de fapt, divină.

Nu este greu de văzut de altfel că o societate în care căsătoria decade este una care îşi taie craca de sub picioare, populaţia autohtonă fiind încet încet înlocuită de altele (cum ar fi musulmanii în unele ţări din Europa de Vest). Tocmai din aceste motive „în majoritatea societăţilor occidentale, [celibatul] este descurajat prin politicile demografice şi sociale: taxe pe celibat, impozite mai mari plătite de celibatari, restricţii la obţinerea de credite pentru locuinţe sau la atribuirea de locuinţe din fondurile publice sau chiar restricţii în urmarea unor cariere profesionale”.

Mass media, prin vedetele ei şi genul de (in)cultură şi divertisment promovat este un agent al acestei de-sacralizări a căsătoriei. Bancurile cinice, glumele proaste despre infidelitate, părerile exprimate public şi exemplele de viaţă pe care le dau vedetele contribuie la această de- şi re- construcţie a imaginii căsătorie: „Instituţia matrimonială este depăşită. Nu foloseşte decât ca să faci rău.” (Teo Trandafir, interviu pentru revista Unica, citat in EVZ). De parcă instituţia ar fi de vină pentru deteriorarea relaţiile dintre oameni.

Probabil că aceşti oameni ar trebui intervievaţi şi după ce frumuseţea şi tinereţea le-a pălit, şi publicul i-a uitat de mult. I-ar găsi probabil întru-un azil de bătrâni, bucurându-se din plin de independenţă, pentru că la tinereţe şi-au construit temeri iluzorii despre „împărţirea borcanelor şi a copiilor”, în loc să se pregătească pentru a fi martori ai vieţii unei alte persoane, pentru întreaga viaţă.

Personajul Beverly Clark din filmul Shall we dance răspunde atât de frumos (nu neapărat şi complet) la întrebarea „De ce se căsătoresc oamenii?”:

„Avem nevoie de un martor al vieţii noastre. Sunt miliarde de oameni pe Pământ… Adică, ce înseamnă cu adevărat una din aceste multe vieţi? Dar în căsătorie, promiţi să ai grijă de totul. Lucrurile bune, lucrurile rele, lucrurile teribile, lucrurile banale … de toate, tot timpul, în fiecare zi. Când te căsătoreşti, spui: <<Viaţa ta nu va trece neobservată pentru că eu o să o observ. Viaţa ta nu va trece fără mărturie, pentru că eu voi fi martorul tău.>>” (Citatul în engleză poate fi citit pe IMDB).

Adaugă comentariu