Concurs „O carte pentru o ştire”, luna iulie

Luna trecută s-a demarat concursul „O carte pentru o ştire” şi ne-am bucurat să primim patru mesaje anunţând un botez, o seară de tineret sau concertul de pe Ion Moina. Primul curajos care a spart gheaţa, Alex Laze, primeşte cartea Surprins de bucurie, de C.S. Lewis.

Pentru luna iulie se oferă Evanghelia vagabonzilor de Brennan Manning, apărută la Editura Aqua Forte.

Evanghelia vagabonzilor

Evanghelia vagabonzilor este cartea de căpătâi a unei întregi generaţii. Ea se adresează celor cărora le pasă mai mult de credinţa creştină ca aventură spirituală totală, decât de religia de faţadă, care scormoneşte prin dulap după hainele scrobite, menite slujbei de duminica dimineaţa.

Brennan Manning este un tip radical, greu de înghesuit în tipare. Newyorkez get beget, veteran al războiului din Coreea, fost călugăr franciscan, consilier spiritual, fost alcoolic, autor de bestsellers, profesor universitar, predicator aiurea, Manning este prototipul vagabondului – un rătăcitor care se abandonează drumului şi vorbeşte din mers. Numai el putea scrie o asemenea carte, unde ratarea şi căderea dansează împreună cu harul şi izbăvirea la fiecare colţ de pagină.

Scriitura lui este deopotrivă tăioasă, caldă, tonică, incomodă, ironică, menită să trezească, un amestec de râsu-plânsu’, care te năuceşte complet. Îţi merge drept la inimă, apoi începe să-ţi umble prin sânge, iar după o vreme îţi ajunge şi la creier cu forţa unei erupţii vulcanice.
Aceasta este o carte total nerecomandată celor mulţumiţi de ei înşişi, care nu mai sunt dispuşi să schimbe nimic esenţial în viaţa lor.

Coperta acestei cărţi are şi ea o poveste frumoasă despre care puteţi citi pe site-ul editurii şi pe blogul lui Marius Cruceru.

Adaugă comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.