(extras din Buletinul Informativ al Bisericii Baptiste nr. 1, noiembrie 2008)
Pietre de hotar în umblarea cu Domnul:
Biruitoare prin închinare
În data de 25 octombrie am primit o mare provocare, pe care aş dori tare mult s-o împărtăşesc cu dumneavoastră! Sunt poate lucruri pe care le-aţi mai auzit şi cu siguranţă le-aţi mai citit în paginile Sfintei Scripturi, dar pe care Duhul lui Dumnezeu le-a folosit să aducă o primăvăratecă dorinţă de schimbare în inima mea şi nădăjduiesc că nu doar într-a mea.
Provocarea de care vreau să vă spun am primit-o în urma participării la conferinţa surorilor intitulată „Biruitoare prin închinare”, conferinţă ce a avut loc la biserica noastră şi a fost organizată de un grup interconfesional de surori. Ne-am bucurat mult să ne închinăm împreună Domnului nostru prin cântare şi rugăciune, pregătindu-ne inimile pentru ceea ce Dumnezeu avea să ne spună.
Astfel, ne-am apropiat de cartea Apocalipsa şi sora Nora Fărăgău ne-a invitat mai întâi la o „auto-evaluare preliminară” pe baza textului adresat Bisericii din Laodiceea (Apocalipsa 3:14-22). Ce înseamnă această evaluare? Înseamnă să ne evaluăm viaţa de credinţă acum, când Dumnezeu încă bate la uşa inimii noastre şi doreşte să fim în clocot pentru El! Deja provocarea începe să prindă contur… Sora Nora ne-a adresat chemarea de a ne analiza starea credinţei, dacă nu cumva suferim şi noi de „căldiceala” Bisericii din Laodiceea, dată de o anumită atotsuficienţă şi de o lipsă de preocupare continuă pentru creşterea omului dinlăuntru. Aici am înţeles că Îl pot ţine pe Dumnezeu afară în anumite domenii ale vieţii mele şi că lucrul acesta mă împiedică să-mi trăiesc viaţa în clocot pentru Domnul meu! Atunci când sunt mulţumită cu starea mea de creştin şi nu caut să cresc, atunci când nu sunt preocupată de „garderoba” omului dinlăuntru şi atunci când am domenii în viaţa mea care nu sunt total predate Lui, fie că sunt relaţiile, nevoile financiare, creşterea copiilor sau anumite dependenţe, nu pot avea o viaţă trăită în fiecare clipă în lumina viziunii destinaţiei finale : aceea de Mireasă a Lui Hristos.
Apoi s-a făcut linişte şi furtună în inimile noastre când a început să vorbească sora Victoria despre chemarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o de a ieşi din starea ei de căldiceală şi de-a fi în clocot pentru El – pentru că aşa a înţeles ea cei 11 ani de când se luptă cu cancerul… Şi tot ea ne-a spus că avem două opţiuni atunci când suferim: ne putem raporta la Dumnezeu în suferinţa noastră şi astfel să ajungem în clocot pentru El, iar cealaltă variantă este răzvrătirea. Pentru ea, alegerea primei variante a fost parcurgerea unui drum anevoios, de la întrebări chinuitoare, la acceptare şi apoi la luptă – o luptă ce se înteţea cu fiecare prognostic de 3 sau 8 luni rămase pentru a trăi, cu fiecare durere chinuitoare, alături de fiecare frate sau soră care postea şi se ruga pentru ea la orice oră din zi sau din noapte. Aşa s-a conturat în inima ei dorinţa de a fi o bucurie pentru Domnul prin încrederea ei în El şi provocarea „Eu şi Dumnezeul meu vom învinge!”. Dar, pentru ca să ajungem la biruinţa mult dorită, sora Victoria ne-a amintit de smerenie, de umilinţă, de purificare, de încredere totală în El tocmai în cele mai întunecate momente ale vieţii noastre. Apoi urmează ploile de binecuvântări… Şi dacă încă ne mai întrebăm cum mai poate simţi binecuvântare când trupul i-e atât de slăbit de la numeroasele intervenţii chirurgicale şi de la boala care continuă să progreseze în voie fără să fie încă oprită de Mâna Celui Atotputernic, să lăsăm cuvintele surorii Victoria să ne răspundă:
„Pentru mine o minune nu este neapărat faptul că Dumnezeu mă va vindeca. Pentru mine minune este fiecare zi, fiecare strop de ploaie, fiecare nor, fiecare copil zâmbind, fiecare genunchi care se pleacă în Duh şi Adevăr, faptul că Dumnezeu mi-a dat această putere pe care n-o pot descrie şi această pace care întrece orice pricepere, cu care pot să mă duc înainte.”
Acum cred că înţelegeţi provocarea. N-o s-o aştern pe hârtie pentru că este personală, pentru fiecare dintre noi – poate fi drumul de la răzvrătire la acceptare, poate fi cercetarea omului dinlăuntru sau deschiderea uşii inimii într-un domeniu pe care l-am ţinut mult timp închis „Celui ce şade pe tron”. Mă rog să îndrăznim s-o apucăm şi în fiecare zi a vieţii inima să ne fie în clocot pentru Hristos!
Andreea Tarnu