Fiii cerului. Creştinismul în China

Citatul de azi este de fapt mai multe extrase dintr-un articol apărut în publicaţia The Economist, Fiii cerului (Sons of heaven) în octombrie 2008.

Există până în 130 milioane de creştini în China. Asta înseamnă că sunt mai mulţi creştini decât comunişti (membri partidului numără 74 milioane).

În 1949, când comuniştii au preluat puterea, mai puţin de 1% din populaţie era botezată, cei mai mulţi fiind catolici. Acum cel mai mare număr, şi care creşte cel mai repede, sunt creştinii apaţinând „bisericilor de casă” protestante.

În mod paradoxal, nevoia de a ţine adunările mici (maxim 25 persoane, n.m.) a ajutat la răspândirea credinţei.

„În China”, spune cineva, „cel care e creştin de doi ani îl învaţă pe cel care e creştin de un an.”

După masacrul din Piaţa Tienanmen din 1989, mulţi democraţi decepţionaţi s-au converit la creştinism: şase din cei aprox. 30 de lideri ai studenţilor au devenit creştini.

Un confucianist chinez spune cu un zâmbet mâhnit că cele mai drăguţe fete de la universitate erau creştine-şi se întâlneau (en: date) doar cu creştini.

În multe părţi ale vechii case a creştinismului (Europa, n.m.) religia este asociată cu tradiţia şi ritualul. În China este asociată cu modernitatea, afacerile şi ştiinţa.

„Dacă vrei să ştii cum va fi China în viitor trebuie să iei în considerare viitorul creştinismului în China”.

The Economist, Fii Cerului (Sons of heaven)

Nici un comentariu

Adaugă comentariu