(extras din Buletinul Informativ al Bisericii Penticostale Speranţa, nr. 85 din 23 noiembrie 2008)
Cineva a făcut o analogie deosebită, comparând Biserica cu un stup de albine. După cum se ştie, albinele nu pot trăi izolate. Dacă separi o albină nu-i mai po i asigura acesteia o temperatură adecvată, apa şi mâncare, care să o men ină în via ă. În cel mult trei zile, aceasta va muri.
Albinele trăiesc numai atunci când sunt într-o colectivitate. Această comunitate trăieşte în stup, dar lucrează înafară! Dacă albinele ar rămânea numai în stup şi s-ar bucura doar de părtăşia dintre ele, în cîteva săptămâni ar începe să hiberneze sau ar muri.
Stupul se întăreşte şi albinele sunt pline de via ă, numai atunci când toate se angajează în lucru înafară, iar fiecare aduce ceea ce a cules şi pun împreună. Această realitate este un mare adevăr şi pentru Biserica. Sursa puterii stă în unitate, iar secretul vie ii din belşug în slujirea în afară.
Dacă nu suntem eficien i în slujire atât cât ne-am dori, aceasta se poate să fie datorită lipsei de unitate.
Dar dacă nu avem o via ă din belşug, aceasta se datorează faptului că ne-am închis între ziduri. Pentru a fi plini de putere membrii bisericii trebuie să aibă părtăşie deplină, iar pentru a avea o via ă din belşug, aceştia trebuie să fie gata să slujească înafara Bisericii.
“Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Ioan 17:21