Calvin după 500 de ani (1509-2009)

(Articol scris de Paul Chiş pentru site-ul clujulevanghelic.ro. Nu se permite reporducerea fără permisiune.)

Anul 2009 este un an important pentru creştinism în general şi pentru creştinismul protestant sau reformat în particular deoarece în 10 iulie se vor împlini 500 de ani de la naşterea reformatorului Jean Calvin. Cu această ocazie în toate ţările unde există biserici reformate vor avea loc serbări, conferinţe, expoziţii prin care se va comemora viaţa şi activitatea marelui teolog. Epicentrul tuturor acestor activităţi va fi la Geneva în Elveţia, oraş în care Calvin şi-a petrecut o mare parte din viaţă şi unde şi-a desfăşurat activitatea teologică.

Calvin va fi sărbătorit şi în România unde există conform statisticilor din 2002 701.077 de credincioşi reformaţi din care 86.011 trăiesc în judeţul Cluj.

În mediul evanghelic românesc Calvin este oarecum ignorat din cauza învăţăturilor sale despre predestinare, evanghelicii români fiind adepţi ai doctrinei liberului arbitru sau a unui amestec între doctrina predestinării si doctrina liberului arbitru. O alta cauză a dezinteresului faţă de Calvin ar putea fi şi necunoasterea istoriei creştinismului.

Prin acest articol aş dori să prezint pe scurt viaţa şi activitatea lui Jean Calvin pentru cei care nu au auzit pănă acum de el sau care au auzit doar despre evenimentele controversate din viaţa lui.

La fel ca orice om, Calvin a avut parţile lui bune şi parţile lui rele, a avut şi multe pacate şi multe fapte bune. A promovat şi învaţături scripturale dar şi erori teologice (a nu se confunda cu erezii!). Ca şi creştini trebuie să evaluăm lucrarea sa atât din prisma elementelor pozitive cât şi prin cea a elementelor negative. Din păcate prea adesea Calvin este ridicat în slăvi de adepţii doctrinei predestinării şi respins cu fermitate de cei care nu acceptă aceasta doctrină foarte controversată.

Viaţa

Jean Calvin s-a născut în iulie 1509 la Noyon, în Franţa (provincia Picardia) în familia unui bogat avocat. A făcut studii de literatură şi de drept, trecând prin mai multe universităţi franceze, mai întâi a studiat la Universitatea din Paris, apoi la cea din Orleans şi Bourges. La Paris, Calvin a intrat in contact cu ideile protestantismului lutheran şi la sfârşitul lui 1533 s-a convertit devenind membru al tinerei biserici protestante („lutherane”) din Franţa.

Din cauza persecuţiilor împotriva protestanţilor iniţiate de către regele Franţei Francisc I, Calvin a trebuit sa fugă din ţară. În 1534 a ajuns la Basel în Elveţia unde timp de doi ani (până în 1536) a scris prima sa carte de teologie, „Învaţătura religiei creştine” (prima editie), unde arată cum înţelege el creştinismul. Acestă carte se dorea a fi o „apologie” (apărare) a protestantismului şi a fost dedicată de Calvin regelui Francisc în speranţa că va reuşi să-l convingă să se convertească şi el la protestantism şi să oprească persecutarea protestanţilor francezi, dar nu a reuşit.

În 1536, dupa terminarea acestei cărţi, Calvin s-a hotărât sa plece la Strasbourg. Pe drum s-a oprit la Geneva unde a intrat în contact cu Guillame Farel (un fost ucenic al reformatorului elveţian Huldrich Zwingli) care l-a rugat pe Calvin sa rămână la Geneva şi să îl ajute în promovarea ideilor protestante acolo. Iniţial Calvin a refuzat dar a acceptat atunci când Farel i-a spus ca va suporta mânia lui Dumnezeu daca nu va rămâne să facă voia Domnului.

În Geneva Calvin a devenit profesor de literatura sacră şi a avut un rol important în organizarea bisericii reformate din oraş. În 1537 a reuşit să-i convingă pe majoritatea locuitorilor din Geneva să devină protestanţi şi să rupă legăturile cu biserica romano-catolică şi cu Papa. În 1537 el şi Farel au reuşit să obţină o hotărâre de la autorităţile din Geneva prin care se stabilea comemorarea Cinei Domnului la anumite date clar specificate, crearea unui catehism pentru copii, adoptarea cântării în comun la biserică, cei doi au realizat chiar şi o mărturisire de credinţă.

Din păcate nu toată lumea din oraş a acceptat ideile lui Calvin, în Geneva încă existau catolici care se opuneau protestantismului. În plus în oraş au sosit şi grupuri de anabaptişti care deşi erau oameni credincioşi şi paşnici aveau idei radicale pentru aceea vreme (reintroducerea botezului pe baza credinţei personale şi eliminarea botezului nou născuţilor, separaţia între biserică şi stat). Toate aceste grupuri au făcut ca oraşul să fie foarte divizat, lucru care l-a nemulţumit profund pe Calvin. În 1538, în urma unei dispute pe tema liturghiei (ritualului) Cinei Domnului, Calvin şi Farel au fost expulzaţi din oraş de către consiliul orăşenesc.

Între 1538-1541 Calvin a fost pastorul bisericii reformate din Strasbourg. Aici s-a casătorit în 1540 cu văduva unui pastor anabaptist pe care cu putin timp înainte sa moară a reusit să-l facă să adere la ideile sale. În 1541 forţele protestante favorabile lui Calvin au preluat din nou puterea în Geneva şi l-au rechemat în oraş. Dupa revenirea în Geneva Calvin s-a hotărât să impună o disciplină severă în oraş şi biserică, în acest sens au fost adoptate  Ordonanţele ecleziastice, un set de legi care descriau activităţile pastorilor şi diaconilor. Prin aceleaşi ordonanţe, supuse aprobării consiliului orăşenesc, se stabileau pedepsele pentru diferitele păcate, pedepse ce variau de la mustrare la excomunicare sau amenzi. Pentru abateri mai grave precum erezie pedeapsa era exilul, închisoarea sau chiar condamnarea la moarte. Aceste pedepse erau decise de un grup de pastori şi bătrâni şi de Consiliul oraşului.

Ca urmare a acestor decizii au avut loc 58 de execuţii şi 76 de exilări în 1546. Cea mai cunoscută victimă a măsurilor antierezie a fost Miguel Servetus, un medic spaniol care nega trinitatea şi care în 1553 a fost condamnat la ardere pe rug de consiliul oraşului Geneva. Potrivit lui Keith Randell Servetus este singurul eretic ars pe rug în Geneva, celelalte execuţii datorându-se unor abateri de la normele morale ale oraşului(*). Nu Calvin a ordonat arderea lui pe rug, cu toate că nu a facut nimic pentru a-l salva, deşi, datorită influenţei pe care o avea în consiliu, ar fi putut să facă acest lucru. Acest eveniment a pătat in mod iremediabil imaginea lui Calvin până în zilele noastre. Din păcate la aceea vreme aceste practici erau obişnuite şi erau destul de mulţi oameni care nu vedeau nici o contradictie între dragostea şi mila creştină şi condamnarea la moarte a ereticilor, unul din acestia a fost şi Calvin.

Calvin a adoptat şi o serie de măsuri vizând „moralizarea” Genevei, în acest sens a interzis purtarea de haine şi podoabe de lux, petrecerile şi balurile, în acelaşi timp fiecare cetăţean era obligat sa participe la predica de duminică de la biserică şi să îşi ducă copii nou-nascuţi pentru a fi botezaţi (aceasta ultimă decizie a nemulţumit anabaptiştii care nu erau de acord cu botezul copiilor) în caz contrar riscau amenzi usturătoare, excomunicarea din biserică sau exilul forţat.

Aceste măsuri, pe care azi le-am numi legaliste sau fundamentaliste, au nemulţumit pe mulţi oameni fie ca erau reformaţi, catolici sau anabaptişti. Aceştia au plecat din oraş şi s-au stabilit în alte cantoane Elveţiene sau în alte ţări. Cu toate acestea în Geneva au venit o multime de protestanţi din ţările catolice unde erau persecutaţi, Geneva devenind un oras multietnic adăpostind: francezi, englezi, scoţieni, olandezi, germani. Aceştia au adoptat rapid ideile lui Calvin şi atunci când persecuţiile din ţările lor au scăzut în intensitate sau au dispărut s-au întors şi au răspândit învaţăturile lui Calvin, întemeind noi biserici reformate. Dupa moartea lui Calvin în 1564, s-au întemeiat noi biserici reformate în Olanda, Franţa, Germania, Anglia, Scoţia, Ungaria sau Polonia. Unele dintre aceste biserici au devenit biserici de stat, oficiale, altele au primit libertate de cult de la autorităţile catolice în urma unor lungi şi sângeroase războaie civile (aşa s-a întâmplat în Franţa). Unele din ideile lui Calvin nu au fost acceptate de toti protestanţii, din aceasta cauză într-un timp scurt după moartea lui, adepţii săi s-au despărţit de adepţii lui Luther. Din aceasta cauză astăzi există două ramuri protestante la nivel mondial: Biserica Reformată (Calvină) şi Biserica Protestantă Evanghelică (Lutherană), la care se adaugă Bisericile anabaptiste (din care se trag direct sau indirect toţi neoprotestanţii: baptişti, penticostali, adventişti, creştini după evanghelie).

Cu toate că unele din practicile lui Calvin nu pot fi acceptate din punct de vedere biblic fiind prea dure şi îndepărtate de învaţăturile Domnului Isus Cristos, multe alte acţiuni ale sale sunt lăudabile ca de pildă înfiinţarea în 1559 a Academiei din Geneva, un centru educaţional care a pregătit de-a lungul secolelor mii de specialişti în diferite domenii dar în special în teologie.

Calvin a accentuat importanţa studierii Bibliei de către fiecare creştin şi faptul că omul este mântuit doar prin jertfa lui Isus Cristos. De asemenea el a insistat că chibzuinţa şi hărncia trebuie să fie calităţi ale oricărui creştin.

Teologia lui Jean Calvin

Teologia lui Calvin seamănă în multe privinţe cu cea a lui Luther mai ales prin accentul pus pe importanţa Scripturii şi pe faptul că jertfa lui Isus Cristos este singura cale de mântuire a omului şi nu faptele pe care omul le face.

Calvin însa diferă de Luther prin promovarea a cinci concepte:

1. Depravarea totală: din cauza căderii, omul este incapabil sa creadă Evanghelia de bună voie, omul este atât de corupt încât nu are o voinţă liberă ci una care este sclava naturii sale păcătoase. În consecinţă pentru a fi mântuit omul trebuie sa primească o nouă natură de la Dumnezeu. Aceasta noua natură regenerată se primeste prin credintă, dar şi aceasta credinţă este primită tot de la Dumnezeu şi nu este ceva ce vine de la om, credinţa este un dar de la Dumnezeu pentru om şi nu invers.
2. Alegerea necondiţionată: conform acestui principiu Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii a ales pe anumiţi oameni pentru a fi mântuiţi şi pe alţii pentru a fi condamnaţi sau pierduţi. Această alegere nu s-a facut pe baza vreunei atitudini de ascultare sau smerenie cunoscută de mai înainte ci pe baza voinţei suverane a lui Dumnezeu. Dumnezeu oferă credinţa şi pocăinţa fiecarei persoane pe care a ales-o. Cei aleşi pentru mantuire sunt aduşi de Duhul Sfant la acceptarea lui Cristos.
3. Ispăşire limitată: moartea răscumparatoare a lui Isus a avut ca scop doar mântuirea celor aleşi, asigurandu-le efectiv salvarea. Practic Isus a murit doar pentru anumiti păcătoşi nu pentru toţi.
4. Harul irezistibil: pe lângă chemarea generală la mântuire adresată tuturor celor care ascultă Evanghelia (nu ni se spune de ce mai există o chemare generală dacă doar unii sunt aleşi), Duhul Sfânt face şi o chemare speciala lăuntrică celor aleşi conducandu-i pe acestia inevitabil la mântuire. Cei aleşi practic nu pot rezista acestei chemari a Duhului Sfant. Conform lui Calvin oamenii aleşi pentru mântuire sunt facuţi şi direcţionaţi în aşa fel de Dumnezeu încăt îl aleg de bunăvoie pe Acesta.
5. Perseverarea sfinţilor în har: toţi cei aleşi de Dumnezeu, care au primit credinţa prin Duhul Sfânt şi au fost răscumpăraţi prin jertfa lui Isus sunt mântuiţi pentru totdeauna. Aleşii nu mai pot să apostazieze niciodată, ei nu o sa cadă în necredinţă niciodată. Pornind de la acest principiu dupa Calvin, teologii reformaţi au dezvoltat ideea conform căreia cei aleşi sunt infailibili, adică ei nu pot greşi.

În elaborarea acestor teorii Calvin a utilizat scrierile lui Pavel dar interpretate prin oglinda teologiei lui Augustin, acest părinte al Bisericii fiind primul care emis o doctrină a predestinării.

Predestinarea este o idee foarte controversată chiar şi astăzi în mediile teologice protestante, ea a fost atacată chiar în sânul Bisericii Reformate imediat după moartea lui Calvin. Jacobus Arminius (1560-1609), un pastor reformat din Olanda, a negat predestinarea, predicând doctrina liberului arbitru conform căreia fiecare om poate să aleagă să creadă sau nu în Isus Cristos în mod liber.

Doctrina predestinării poate fi şi a fost combatută prin numeroase texte din Biblie, ca de exemplu Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (nu doar o parte din lume) că a dat pe singurul lui Fiu pentru ca oricine (nu doar unii) crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.”

Note:

1. În articol expresiile biserică reformată şi biserică protestantă au acelaşi sens, sunt sinonime, pentru că în acea vreme adepţii lui Calvin şi Luther erau uniţi. După moartea lui Calvin adepţii săi s-au despărtit de lutherani din cauza diferenţelor (puţine ce-i drept) doctrinare dar şi politice/naţionale formând biserici naţionale separate de ale lutheranilor. În Transilvania lutheranii şi calvinii s-au despărţit la Sinoadele de la Aiud şi Oradea din 1564, maghiarii rămânând calvini iar saşii lutherani. (**)

2. Cele 5 concepte/teze ale calvinismului prezentate în acest articol nu au fost scrise de în această formă de Calvin ci de un grup de teologi reformaţi olandezi la Sinodul de la Dort (Olanda) din 1618 pentru a-i combate pe arminieni. Totuşi cele 5 teze se bazează pe învăţăturile lui Calvin şi scrierile sale din timpul vieţii, reflectând fidel teologia acestuia.

(*) în cartea Jean Calvin şi Reforma târzie
(**) conform lui Jean Nouzille în cartea Transilvania zonă de contacte şi conflicte

Bibliografie:
Johnatan Hill, Istoria Gandirii Crestine, ed. Casa Cartii, Oradea, 2007
Earle E. Cairns, Crestinismul de-a lungul Secolelor, ed. Cartea Crestina, Oradea, 2007

Cei care doresc să exploreze mai departe aceste subiecte pot începe de pe site-ul Misiunii Vox Dei Baptist.

Site-ul oficial al aniversării este calvin500.org