Închinarea nu este o opţiune, nici o obligaţie, nici un lux, ci o necesitate

(extras din Buletinul Informativ al Bisericii Penticostale Speranţa, nr. 97 din 15 ianuarie 2008)

Trăim într-o epocă cu nimic diferită de celelalte care au precedat-o, frământată de crize sociale, patrimoniale, intrigi politice, războaie, moarte, naşteri… o epocă în care diavolul pare să-şi expună ultimele zvâcniri din agonia sa, cu scopul de a stăpâni lumea şi de a revendica o închinare despre care ştie că nu îi aparţine.

Care ar trebui să fie însă atitudinea creştinului, angrenat fiind în acest război spiritual atât de complex împotriva uneltirilor puterilor întunericului?

În Daniel 3:17,18, ne este înfăţişată o pildă vrednică de urmat, care îi are ca protagonişti pe cei trei tineri care, din dragoste pentru Dumnezeu şi având adânc inscripţionate, cu litere de aur pe firmamentul inimii lor, poruncile lui Dumnezeu, refuză să se închine chipului de aur ridicat de împăratul Nebucadneţar în Valea Dura, fiind convinşi că Dumnezeu îi sprijină. Ei i-au răspuns împăratului arborând aceeaşi atitudine pe care va trebui creştinul acestor vremuri să o aibă, spunând: Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!

Indiferent cum va găsi cu cale Dumnezeu să intervină în situaţiile dificile prin care trecem, noi avem responsabilitatea de a păstra aceeaşi atitudine de închinare faţă de Dumnezeu, şi nu pentru ceea ce face El în viaţa noastră, ci pentru ceea ce este El pentru noi.

În Luca 9:23, Isus ne spune că, pentru a-L urma, trebuie să ne luăm crucea şi să ne lepădăm de „sine”. Ce înseamnă aceasta? Este, de fapt, un îndemn adresat creştinilor acestor vremi, de a renunţa la felul vechi de vieţuire şi de a adopta noua viaţă în Isus Hristos (Galateni 2:20), privind viaţa şi circumstanţele acesteia dintr-o perspectivă diferită de cea a lumii, convinşi fiind că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile.

Închinarea nu este o opţiune, nici o obligaţie, nici un lux, ci o necesitate, ea schimbând personalitatea omului, mentalitatea lui, ajutându-l să privească împrejurările vieţii din perspectiva lui Dumnezeu.

FLORIN ŢANDEA

Adaugă comentariu