Citatul de duminică seara: Ce înseamnă cuvântul „pocăit”?

Denisa Bodeanu: Ce înseamnă cuvântul „pocăit”?
Dragomir Bojan: E un cuvânt creat în spaţiul românesc. În Biblie nu există cuvântul pocăit. Scrie „să vă pocăiţi” ca verb. Dar ca adjectiv nu l-am întâlnit niciodată… Cuvântul ăsta s-a creat, practic, în spaţiul nostru românesc şi desemnează un om care s-a întors la Dumnezeu, un om care s-a căit de viaţă, lui i-a părut rău. Şi s-a căit mult că „pocăianie” vine din limba slavonă. În greacă este metanoia, schimbarea minţii, însă în slavonă e cuvântul „pocăianie”. Deci mă căiesc mult. Îmi pare rău, îmi pare foarte rău de viaţa mea… şi nu numa că-mi pare rău că dacă-mi pare rău numa’ cad în depresie. Îmi pare rău şi doresc să mi-o schimb, să am altă viaţă. Asta este pocăinţa. Sigur, cuvântul ăsta a luat naştere în special în bisericile mici de la ţară: Ăla-i pocăit!. Ca să se distingă de dreptul credincios care era ortodox. Ş-acuma în foarte multe biserici de ţară foarte multe oameni ezită să ridice mâna sus când se hotărăsc să-l urmeze pe Dumnezeu. De ce? Pentru că preotu-i spune: Dacă cineva trece la sectanţi, la rătăciţi, atunci blesteme vor fi peste casa lui. Atuncea el ca să nu se ştie stă în bancă.  Am văzut multe cazuri din astea. Dar, treptat, creştinii baptişti n-au mai avut astfel de complexe. Eu, de exemplu, m-am întors la Dumnezeu în ’65, dar 10 ani n-am lucrat nimic pentru că aveam un soi de complex: Cum să mă duc eu la biserică sau cum să zic eu ceva, că n-am pregătire, mă încurc, o să spun ceea ce nu trebe. Şi, după vreo 10 ani am fost într-o biserică de ţară şi, la un moment dat, cel care conducea zice: Este între noi cineva care a venit la oraş şi îl rugăm să ne spună câteva cuvinte. Ş-atuncea am fost pus practic în situaţia de a lua cuvântul. Şi-am luat Biblia şi am citit un verset şi am comentat puţin pe margine versetului. A fost un moment în care Dumnezeu parcă m-a cercetat şi a zis: Mă, totuşi, dacă ai ajuns la cunoaşterea adevărului, de ce nu spui şi altora şi de ce nu faci ceva pentru cauza împărăţiei lui Dumnezeu. Ş-atunci am început ş-am lucrat în familii, deşi era riscant… Că ne adunam cam 15-20 seara, într-o casă aicea în Mănăştur, la o doamnă Potra. Făceam un studiu biblic şi ne rugam. Şi, sigur, putea să vine Securitatea să ne întrebe ce căutăm acolo, ce complot punem la cale sau treburi din astea. Pă urmă am început să lucrez cu copii în biserică, pă urmă am lucrat cu tineretul… pă urmă cu adulţii, şi aşa nu m-am lăsat de a lucra ceva. Şi în fiecare zi când mă trezesc zic: Uite Dumnezeu mi-a mai dat astăzi o zi. Să fac şi astăzi ceva!

Denisa Bodeanu, Neoprotestanţii din Transilvania în timpul regimului comunist. Studiu de caz: baptiştii din judeţul Cluj – Mărturii şi documente –, Argonat, Cluj-Napoca 2008, p. 106

Nici un comentariu

Adaugă comentariu