De ce să ne „obosim” cu biserica?

(extras din Buletinul Informativ al Bisericii Penticostale Speranţa, nr. 101 din 15 martie 2008)

Este biserica necesară pentru un creştin practicant? Nu-i aşa, cu cât stai mai departe de biserică, cu atât o înţelegi mai greu? Am experimentat acest lucru în viaţa mea şi, mai mult, am simţit ceea ce spunea Sfântul Ioan al Crucii: „Sufletul virtuos care este singur […] se aseamănă cu un cărbune aprins singur. Se va răci, în loc să se aprindă mai tare.”

Poate vor spune unii: ne-am „ars” cu biserica sau nu mai găsesc nimic în ea. Dar, la urma urmei, cine este un soţ sau o soţie perfectă, un copil sau un părinte perfect. Nu abandonăm instituţia familiei din cauza imperfecţiunilor ei, deci, de ce am părăsi adunarea?

Trebuie să plec de la serviciul de închinare, întrebându-mă nu ce am obţinut eu, ci dacă a fost mulţumit Dumnezeu.

„Există două lucruri pe care nu le putem face singuri, a spus Paul Tournier, unul este să ne căsătorim, iar celălalt este să fim creştini.” Biserica joacă un rol vital, necesar. Noi suntem „noua comunitate” a lui Dumnezeu pe pământ.

Apostolul Pavel a vorbit despre „taina ţinută ascunsă din veacuri în Dumnezeu”. Intenţia lui Dumnezeu, spune el, era ca „domniile şi stăpânirile din locurile ceresti, să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”. (Efeseni 3:10)

Continuăm să venim la Biserică pentru că ea este trupul lui Cristos, este prima instituţie din întreaga istorie a lumii, care a pus pe picior de egalitate evreii şi neevreii, bărbaţii şi femeile, sclavii şi oamenii liberi, pentru că în Cristos avem o nouă identitate şi pentru că prin această comunitate de oameni diverşi, avem ocazia să atragem atenţia lumii şi chiar a lumii supranaturale de dincolo.

Biserica este locul unde ne sărbătorim noua identitate!

Ajută-ne, Doamne, să nu părăsim adunarea, ci să venim cu bucurie, călăuziţi de această nouă identitate în Cristos Isus şi să fim un semn nou, total diferit de obiceiurile lumii, care să contrazică lumea într-un mod plin de promisiune!

DANIEL HORVAT