Despre noua interfaţă a blogului clujulevanghelic.ro

După cum se poate vedea, clujulevanghelic.ro şi-a schimbat infăţişarea. Fiind găzduit de wordpress.com, am la dispoziţie un număr limitat de teme din care să aleg, la fel ca şi orice alt blog pe wordpress.

Tema veche, Digg 3 columns, deşi îmi plăceau cele trei coloane în care se putea structura informaţia, se cam învechise, şi chiar ca şi aspect nu mă mulţumea foarte mult. Nu demult, blogul oficial WordPress a anunţat o nouă temă disponibilă, Vigillance, pe care am încercat-o pe un blog de test. Arăta destul de bine, dar coloanele din dreapta erau prea înguste, iar cea pentru conţinut (aceasta pe care citiţi acuma) putea fi îngustată. Aşa că am cumpărat şi acces la codul css (Cascading Style Sheet este limbajul care descrie înfăţişarea elementelor folosite într-o pagină de internet), am redimensionat coloanele, am modificat unele fonturi, şi am făcut şi puţin curat printre informaţiile disponibile în barele laterale, după ce două persoane au zis că acestea sunt cam încărcate.

Dacă vă întrebaţi unde sunt paginile de prezentare a bisericilor, fundatiilor, etc, le puteţi accesa din dreapta sus, făcând click pe Clujul Evanghelic.

Acces Clujul Evanghelic

Informaţiile de Contact şi Despre au fost comasate într-o singură pagină, Contact, accesibilă tot din dreapta sus. Urmează să adaug în aceeaşi pagină şi informaţiile de copyright, condiţiile de copiere pe alte bloguri/site-uri a conţinutului, şi altele.

Calendarul cu evenimentele viitoare este vizibil chiar la deschiderea paginii, în dreapta sus, sub header. Soţia mi-a sugerat să îmbunătăţesc felul în care se delimitează un eveniment de altul, ceea ce o să încerc. În acest moment indicatorul de eveniment nou este semnul ~.

Nădăjduiec că celelalte informaţii de care aveţi nevoie sunt accesibile, dacă nu, pentru a întreba ceva, cât şi pentru sugestii de îmbunătăţire, vă rog să lasaţi un comentariu.

Nu uitaţi că şi dvs. puteţi ajuta blogul Clujul Evanghelic.

8 Comentarii

  1. Andrei aprilie 1, 2009
  2. Vasile Tomoiagă aprilie 1, 2009
  3. Andrei aprilie 1, 2009
  4. Vasile Tomoiagă aprilie 1, 2009
  5. Andrei aprilie 1, 2009
  6. adspediaRO/Val aprilie 1, 2009
  7. suceavaevanghelica aprilie 2, 2009
  8. Vasile Tomoiagă aprilie 2, 2009

Adaugă comentariu