Invitaţia – o sculptură a lui Liviu Mocan pentru Geneva cu ocazia aniversării a 500 de ani de la naşterea reformatorului Jean Calvin

Zidul reformatorilor

Zidul reformatorilor

DIALOG CU DECALOGUL

Faimosul Zid al Reformatorilor din Geneva (imaginea de mai sus) şi-a început constucţia în anul 1909 pentru a comemora 400 de ani de la naşterea lui Jean Calvin. “Invitaţia” – având subtitlul “Dialog cu decalogul” – este o sculptură interactivă concepută pentru aniversarea în 2009 a 500 de ani de la naşterea lui Calvin. Aşezată în Geneva, această piesă de artă nu va reflecta numai moştenirea istorică a lui Calvin, ci va crea şi un loc al reflectării asupra misiunii contemporane pentru justiţe, pace şi dezvoltare durabilă în secolul 21.

Jean Calvin

Jean Calvin

Jean Calvin a fost unul dintre iniţiatorii Reformei Protestante din secolul 16. Cele 10 porunci (cunoscute ca Decalogul) au constituit un cadru mare pentru doctrina socială a lui Calvin, care a ajutat la transformarea Genevei dintr-un oraş în continuu conflict, împovărat, într-un oraş prosper şi paşnic.

Valorile croite de Reformă au avut o influenţă de durată asupra civilizaţiei occidentale, prin cultura generată (universal literacy), ridicarea ştiinţei moderne, libertatea politică şi religioasă, responsabilitatea socială şi interesul pentru mediul înconjurător.

Ulterior, Geneva a avut un rol de frunte în Ilusminismul secolului 18 şi în micarea umanitară din secolul următor. Azi, Geneva este cunoscut ca un oraş al păcii, al compasiunii, al negocierilor internaţionale şi al drepturilor omului.

Decalogul este una din formulările timpurii ale valorilor universale umane. Competenta lui Calvin legată de aceste principii a pietruit drumul pentru un nou concept al Legii în Europa, unul în care regii şi nobilii erau egali, în faţa legii, cu ţăranii şi meşteşugarii. Aceasta a deschis posibilitatea formelor de guvernare democratice.

Aceste principii sunt de o mare importanţă şi în zilele noastre, deoarece la Geneva vin lideri din întreaga lume pentru a discuta probleme globale, cum ar fi drepturile omului, costruirea păcii, guvernarea internaţională şi susţinerea mediului înconjurător.

INVITAŢIA

Artistul român Liviu Mocan doreste de mulţi ani să creeze o sculptură publică inspirată din Decalog, intitulată “Invitaţia”, şi a aşteptat un moment şi un loc potrivit pentru a o face.

Monumentul constă din zece forme spatiale din bronz, cu înalţimea de 4 metri, asemănători unor figuri umane. Aşezaţi în cerc, formele sculpturale au două părţi: o parte fină, rotunjită, orientată către interior, creând un sentiment de pace şi bunăstare atunci când stai în interiorul cercului. Cealaltă parte, orientată spre exterior, sugereaza un tais ascuţit şi ferm.

Această sculptură interactivă va invita vizitatorii să se plimbe în interiorul şi în exteriorul cercului de stâlpi, să atingă bronzul, să se aşeze pe scaunul mic sculptat în fiecare din stâlpi, şi să mediteze asupra operei de artă şi a ideilor care au inspirat-o.

La un anumit nivel, sculptura este un studiu asupra naturii şi scopului Legii în societate: pentru a crea un spaţiu pentru libertate şi înflorirea umană, în timp ce asigură protecţie şi securitate. La un alt nivel, opera de artă vorbeşte despre misiunea umană universală pentru pace şi bunăstare spirituală.

Cum va arăta “Invitaţia” în viziunea artistului.

Cum va arăta “Invitaţia” în viziunea artistului.

“Această sculptură va aduce ceva nou patrimoniului cultural al oraşului, şi va oferi o completare artistică celorlalte manifestaţii planificate pentru aniversarea lui Calvin”
Roland Benz, fostul preşedinte al Companiei Pastorilor, Geneva.

René Cassin, laureat al premiului Nobel şi coautor al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

René Cassin

“…Declaraţia Universală aminteşte de datoria umană pentru fraternite, inspirată de perceptul călăuzitor ‘Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi.’ Fie ca să reflecte, în ciuda originii umane, măreţia Decalogului, şi să apară ca extensie vrednică a sa. ”
René Cassin, laureat al premiului Nobel şi coautor al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

INVITAŢIA - O SCULPTURĂ PENTRU GENEVA

INVITAŢIA - O SCULPTURĂ PENTRU GENEVA

Cateva răspunsuri la intrebari

Cine este sculptorul?

Liviu Mocan s-a născut în 1955 şi a studiat la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii din Cluj. Sculpturi sale publice au fost ridicate în Germania, SUA, Egipt, Norvegia cât şi în tara sa natală, România. Cea mai recentă sculptură monumentală a fost dezveliteă în Auckland de prim-ministrul Noii Zeelande.
„Vreau ca sculptura Invitaţia să creeze un sentiment pozitiv pentru oameni … să vină în interiorul ei, să se odihnească, să se bucure de natura, de artă, să se bucure unii de altii.” Liviu Mocan

Cine este în spatele acestei iniţiative?

O comisie de sponsori, formată din persoane din comunităţile Elveţiană şi internaţională, este în spatele propunererii de a oferi această sculptură oraşului Geneva în 2009.

Unde va fi plasată sculptura?

O biserica reformată dintr-o suburbie a Genevei a oferit o locaţie pentru sculptură în fata bisericii, dar comisia de sponsorizarea negociază cu oraşul Geneva pentru o locaţie în unul din principalele parcuri.

Cât va costa?

Există trei faze ale proiectului: proiectarea şi construirea unui model la scară a sculpturii necesită 5000€. Crearea celor zece piloni în mărimea finală necesita un buget de 30,000€ şi apoi turnarea în bronz, în faza finală, va costa în jur de 200,000€.

Când va fi finalizat?

Procesul de realizare durează 6 luni, apoi încă 3 luni sunt necesare in prima etapa pentru a turna pilonii în fibra de sticla. Planul este ca să fie instalaţi în timp util, in luna iulie, pentru aniversarea a 500 de ani de la naşterea lui Calvin.

Cum pot participa în a face acest lucru posibil?

Prin sprijin financiar: donaţiile pot fi trimise la următorul cont bancar: UBS bank, 1260 Nyon, Elveţia. Numărul de cont IBAN: CH74 0022 8228 UE10 39084 Pentru „Geneva Sculpture”.

Unde pot afla mai multe?

Vizitând invitationsculpture.com sau contactându-l pe Jonathan TAME (invitation.sculpture AT gmail.com sau +41 76 213 5992).
Mai multe detalii despre festivităţile cu ocazia aniversării a 500 de ani de la naşterea lui Calvin pot fi găsite la calvin09.org

Decalogul, Studiu Compoziţional

Decalogul, forma finală

Tradus cu permisiunea lui Liviu Mocan după broşura de prezentare din limba engleză.

Adaugă comentariu