Un an nou fericit de … Paşte!

Autor: Paul Chiş

Articolul a fost scris pentru site-ul clujulevanghelic.ro. Paul Chiş este membru al Societăţii Clujene de Apologetică.

Probabil că mulţi din cei care vor citi titlul acestui articol li se va părea ciudată o astfel de urare. O urare de anul nou de Paşte!, ce se întâmplă?

Deşi pentru cei mai mulţi dintre noi care suntem obisnuiţi cu calendarul Gregorian, un calendar care să înceapă cu Paştele, un an nou care sa aibă ca sărbătoare Paştele şi nu Revelionul este ceva ciudat.

Dar pentru Dumnezeu nu este, pentru El anul începe cu Paştele şi nu cu Revelionul sau Roş Haşana (sărbătoare de Anul Nou la evrei, neporuncită şi neîntâlnită nicăieri în Biblie), iată ce spune Dumnezeu în Scriptură: „Luna aceasta (Martie-Aprilie) va fi pentru voi cea dintâi lună, ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului (Exod 12:2)”. „În luna întâi, în a paisprezecea zi a lunii, între cele două seri, vor fi Paştele Domnului” (Levitic 23:5). ” În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii vor fi Paştele Domnului” (Numeri 28: 16).

Vedem din aceste texte biblice că Dumnezeu acordă o mare importanţă Paştelui fixându-l ca primă sărbătoare a anului, în rândurile care urmează voi încerca să explic de ce.

Pesach/Paşte înseamnă în ebraică a trece pe lângă sau a ocoli. Şi se referă la faptul că îngerul morţii a ocolit casele evreilor în noaptea în care a ucis întâii născuţi din Egipt. Practic pentru evrei Paştele este o comemorare a eliberării din robia egipteană.

Pregătirile pentru această sărbătoare încep din a zecea zi a lunii Abib/Nissan (Martie-Aprilie), când tot aluatul sau produsele de panificaţie ce conţin aluat sunt scoase afară din casă şi aruncate. Există obiceiul la evrei ca, mici bucăţi de aluat să fie ascunse în diferite colţuri ale casei iar copii să fie trimişi să caute aceste bucăţi iar cel care le găseşte primeşte un premiu.

Începând cu ziua a paisprezecea a lunii Abib, din seara acestei zile, evreii nu mai mănâncă pâine cu aluat ci doar azimi (pâine nedospită = matzot) până în seara zilei a 21-a a lunii. (Exod 12:18)

În vechime, în ziua a zecea evreii luau un miel pe care îl ţineau până în seara zilei a paisprezecea când îl injunghiau iar apoi îl frigeau şi îl mâncau împreună cu prietenii şi familia. Prin acest gest ei repetau ceea ce au facut strămoşii lor în noaptea în care au ieşit din ţara Egiptului. Şi în zilele noastre se întâmplă acelaşi lucru doar că acum mielul pentru masa de Paşte este primit de la Comunitatea Evreiască gata sacrificat şi nu sacrificat acasă de fiecare evreu. Asta pentru ca, sacrificarea mielului să fie conformă cu regulile şi tradiţiile evreieşti prescrise în Talmud, şi astfel carnea să fie kosher sau bună pentru consum. Sacrificarea mielului de Paşte este facută în zilele noastre de către un macelar evreu specializat numit shochet.

În seara zilei a paisprezecea a lunii Abib/Nissan are loc sederul sau masa de Paşte atunci când carnea mielului sacrificat este mâncată împreună cu verdeţuri amare şi matzo. Matzo este o pâine fără aluat, tare şi crocantă, consumată de Paşte şi de Sărbătoarea Azimilor.

În timpul acestei mese, cel mai mic membru al familiei întreabă: „Prin ce se deosebeşte această seară de toate celelalte seri?” iar cel mai mare membru al familiei răspunde povestind istoria eliberării poporului Israel din robia Egipteană şi minunile făcute de Dumnezeu cu această ocazie. Apoi sărbătoarea continuă cu recitarea de cântece tradiţionale şi Psalmi.

A doua zi începe Sărbătoarea Azimilor care durează până în a 21-a zi a lunii, în prima şi ultima (sau a şaptea) zi a sărbătorii au loc adunări de sărbătoare în care nu se lucrează nimic.

Pe vremea Templului, de Paşte şi de Sărbătoarea Azimilor se aduceau jerfe speciale .

Şi Domnul Isus a sărbătorit Paştele aşa cum aflăm din Evanghelii, iar cina Domnului, cel mai important ritual creştin, a fost instituită chiar în timpul Sederului de Paşte. Se pare totuşi că Isus a sărbătorit Paştele ceva mai repede decât preoţii de la Templu. Dealtfel în Israelul antic din vremea lui Isus diferitele grupări religioase (farisei, saduchei, esenieni) din ţară sărbătoreau la date diferite (dar totusi apropiate) Paştele din cauza faptului că nu reuşeau să se pună de acord asupra unei date comune .

Pentru noi credincioşii noului legământ Paştele reprezintă eliberarea din robia păcatului şi a morţii ca urmare a sacrificiului „mielului” Isus pe cruce, mielul fără pată şi prihană. Deasemenea reprezintă şi victoria lui Isus asupra morţii prin învierea sa.

Putem spune că evenimentul ieşirii din Egipt descris în Exod nu face altceva decât să prefigureze sau să oglindească o mai mare eliberare, cea de sub robia păcatului şi a diavolului. Spre deosebire de eliberarea din robia egipteană care i-a privit doar pe evrei (şi doar unii neevrei asociaţi poporului Israel) eliberarea din păcat şi de consecinţele teribile ale acestuia priveşte pe oamenii din toate rasele şi limbile. Isus a fost aşa cum ne spune apostolul Ioan citându-l pe Ioan Botezătorul: „mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). După ce a luat masa cu ucenicii săi Isus a mers în Grădina Ghetsimani unde după o rugăciune intensă şi plină de durere a fost arestat, judecat de Sanhedrin şi crucificat prin intermediul romanilor. Judecata lui Isus în faţa Preoţiilor celor mai de seamă şi a fariseilor reprezintă verificarea mielului de Paşte pentru a se vedea dacă are sau nu cusur, după cum ne spun Evangheliile preoţii şi fariseii nu au reuşit să dovedească nici-una din acuzaţiile aduse lui Isus iar de aici putem trage concluzia că El, Isus (mielul lui Dumnezeu) era fără cusur şi deci potrivit pentru jertfa. Moartea lui Isus pe cruce reprezintă sacrificarea „mielului lui Dumnezeu”. Prin toate suferinţele sale Isus a împlinit sărbătoarea Paştelui poruncită de Dumnezeu lui Moise şi a împăcat lumea cu Dumnezeu îndepărtând pericolul distrugerii iminente a acestei planete dominate de păcat şi răzvrătire.

Practic Isus a dat lumii un răgaz, o ultimă şansă pentru a se întoarce la Dumnezeu, dar şi această ultimă şansă se va termina o dată cu revenirea sa pe Pământ pe norii cerului. Semnificaţia morţii şi învierii lui Isus fac din Paşte prima şi cea mai importantă sărbătoare a anului, momentul împăcării omului cu Tatăl lui ceresc.

Având în minte aceste lucruri precum şi cuvintele Domnului „acestea sunt sărbătorile Mele” (Levitic 23: 2) să sărbătorim Paştele gândindu-ne mai mult la Isus şi ce a facut el şi mai puţin la noi înşine, la cozonaci sau ouă roşii.

Bibliografie:
Epstein Isidor, Iudaismul, Bucureşti, ed. Hassefer, 2003.
Biblia, ed. TBS, Londra, 2002.
http://en.wikipedia.org/wiki/Pesac
www.jewfaq.org/holidaya.htm

1 comentariu

  1. Iedidia ianuarie 20, 2010

Adaugă comentariu