© Voicu Bojan; Havana vieja, Cuba, ianuarie 2008
Da, da, ştiu, chestia asta cu maşinile vechi, americane, e cel mai groaznic clişeu posibil despre Cuba. Îl depăşeşte pe El comandante Che Guevara şi pe doamnele dichisite cu trabuce enorme în colţul gurii ce stau la umbră în centrul turistic al capitalei şi se lasă fotografiate pentru câţiva pessos. Mi-am jurat în barbă la plecare că mă voi feri să fotografiez astfel de maşini în Cuba. De cum am ajuns, mi-am călcat juruinţa. Sunt două metode posibile de a negocia clişeele. 1. Să fugi de ele ca necuratul de tămâie. 2. Să dai piept cu ele, plin de demnitate şi să le personalizezi cum ştii mai frumos.
Nu vedem lumea aşa cum e, ci aşa după cum suntem (Anais Nin). Suntem ceea ce fotografiem, suntem trădaţi de ceea ce fotografiem. Suntem suma unui parcurs cultural, vizual, afectiv. Dar suntem şi sclavii emoţiilor de moment, sclavii clişeelor.
Binecuvântarea şi blestemul fotografiei – Aparent, arată ceea ce se vede. Dar oare ceea ce se vede este chiar ce se vede, sau avem de-a face cu o interpretare a realităţii văzută prin ochii celui ce taie o felie din pepenele zemos al lumii? That is the question.
Voicu Bojan
diafragma9.ro