Interviu cu Bradley Nassif, co-autor al cărţii Ortodoxie şi Evanghelism

În 5 mai a avut loc lansarea la Cluj-Napoca a cărţii Ortodoxie şi Evanghelism în prezenţa co-autorului Bradley Nassif, profesor de Studii Biblice şi Teologice la Universitatea North Point, a preotului prof. univ. dr. Stelian Tofană şi a lui Dănuţ Mănăstireanu, director pentru credinţă şi dezvoltare al World Vision pentru Orientul Mijlociu şi Europa de Est.

La lansare au fost aproximativ 100 de persoane, ortodocşi şi evanghelici.

Stelian Tofană, Bradley Nassif şi Dănut Mănăstireanu

Cartea doreşte să fie un ghid pentru cele două tradiţii creştine pentru a se cunoaşte mai bine, pentru a ajunge la o cunoaştere cu integritate a celeilalte tradiţii şi este cel mai bun document care există deocamdată cu privire la acest dialog(*).

Cartea vine să suplinească o nevoie în societatea românească unde capacitatea de angajare într-un dialog real a fost distrusă de cei 45 de ani de comunism. (Dănuţ Mănăstireanu)

Stelian Tofană este de părere că Ortodoxie şi Evanghelism este un mare unicat deoarece adună între coperţi teologi ortodocşi şi evanghelici. El crede că e timpul să renunţăm la falsele bucurii ale convertirilor inter-tradiţii, neînţelegând de fapt ce înseamnă întruparea lui Cristos în spaţiul propriei confesiuni. E timpul ca ortodocşii şi evanghelicii să se întâmpine spre alţii şi să stea la masa dialogului respectându-l pe celălalt.

Masa Rotundă

La masa rotundă ce a urmat lansării au participat mai puţine persoane, vreo 25, dar discuţiile au rămas interesante.

Dănut Mănăstireanu a afirmat că este uşor să vorbim de rău unii de alţii dacă nu plătim preţul dialogului.

Stelian Tofană a amintit că în România nu există la nivel oficial un dialog între evanghelici şi ortodoxie. Sarcina principală rămâne a găsi acei oameni care l-ar putea purta.

Bradley Nassif a subliniat că ţinta acestui dialog nu este prietenia, discuţiile, ci comunicarea.

Stelian Tofană, Bradley Nassif şi Dănut Mănăstireanu la masa rotundă

După încheierea mesei rotunde, profesorul Bradley Nassif a avut amabilitatea să ofere un interviu pentru clujulevanghelic.ro, prin medierea binevoitoare a lui Dănuţ Mănăstireanu. Domnul Mănăstireanu m-a ajutat şi cu unele expresii mai dificile pe care nu am reuşit să le traduc din engleză. Teofil Stanciu m-a ajutat cu corectarea stilistică a textului interviului. Amândurora le mulţumesc deopotrivă.

Vasile Tomoiagă: Care sunt diferenţele dintre ortodoxia minoritară, cea din SUA, şi ortodoxia majoritară, cea din România? Există diferenţe în modul de expresie, sau poate teologice sau de alt fel?

Bradley Nassif: Cred că ortodoxia, ca minoritate, este mai liberă şi mai autentică să se dezvolte, într-un anume sens are mai multe oportunităţi să se angajaze un dialog deschis pentru că suntem în minoritate. Deseori suntem văzuţi de unii evanghelici ca un grup necreştin sau eretic, ori o formă nelegitimă de creştinism. Sarcina noastră este să arătăm comunităţii evanghelice că suntem într-adevăr o tradiţie creştină autentică şi că Biserica Ortodoxă este o expresie legitimă a creştinismului, nu o religie păgână. Problema cu care ne confruntăm este aceea a creştinismului cultural. În primul rând noi [ortodocşii din America] suntem o comunitate creştină autentică, iar în al doilea rând nu suntem bântuiţi de plaga creştinismului cultural. Prin aceasta vreau să spun că Ortodoxia nu este înrădăcinată în cultură aşa cum este aici [în România]. Această înrădăcinare creează o anumite dificultăţi. Avem însă o problemă comună în privinţa creştinismului nominal din bisericile tradiţionale. Dar în acelaşi timp a existat un grup de circa 2.000 de evanghelici care au intrat în Biserica Ortodoxă Antiohiană în 1987, şi care au avut un efect foarte pozitiv asupra vieţii spirituale a Bisericii.

VT: Care este relaţia dintre ortodoxie şi evanghelism în SUA? E una de cooperare? Există antagonism? Sau e vorba de ignorare reciprocă?

BN: Toate cele de mai sus, în diferite grade. Există o atitudine de ignorare a ortodocşilor de către evanghelici şi există ignorarea evanghelicilor de către ortodocşi. Pe de altă parte există eforturi atât între teologi cât şi creştini la nivelul creştinilor de rând pentru a comunica şi a se înţelege mai bine. În America, în mod special biserica noastră, dar şi multe altele, încearcă să iniţieze un dialog cu comunităţile evanghelice. Unul dintre modurile în care se realizează aceast lucru este un program radio numit Ancient Faith [Credinţa din vechime], prin care avem un impact mare asupra lumii ortodoxe. Avem câteva voci care fac prezentări în acest program, ceea ce are un impact pozitiv.

Deci da, există ignoranţă, în acelaşi timp există comunicare la nivelul enoriaşilor de rând (eng: grassroots) dar există comunicare şi la nivel academic. Acest dialog s-a realizat prin Societatea pentru Studiul Ortodoxiei şi al Evanghelismului (Society for the Study of Estern Ortodoxy and Evangelicalism) pe care am fondat-o în 1990. În 1999 a intrat în hibernare, pentru că nu am mai putut să continui, dar acum iese din hibernare şi este activă din nou.

Deci America de Nord este o lumină puternică pentru viitorul dialogului ortodox-evanghelic, în care ne implicăm nu într-un mod amplu dar totuşi semnificativ şi cu impact. De fapt, trebuie să spun că există un număr mare de evanghelici în şcolile de teologie [din America] ce sunt interesaţi de ortodoxie. Nu ştiu daca ai auzit de ei, de exemplu: Universitatea Biola din California, unde am auzit că sunt poate 50 de studenţi evanghelici interesaţi să devină ortodocşi şi să se alăture unei biserici ortodoxe. De asemenea, şcoala lui Jerry Falwell, Universitatea Liberty, l-a invitat pe părintele Peter Gillquist să vorbească acolo cu doar câteva luni în urmă. Nimeni nu s-ar fi gândit că un fundamentalist ar invita un ortodox acolo. Aş adăuga şi că poziţia mea la Universitatea North Park este unică în lumea evanghelică, pentru că ei mă cunosc şi m-au bineprimit ca teolog ortodox. Sunt un teolog ortodox al evangheliei şi am o focalizare evanghelică pentru că eu cred că credinţa Bisericii o face să fie aşa. North Park este o şcoală evanghelică ce face pionierat angajând cu normă întreagă un profesor ortodox la catedra de teologie. Poate că au mai angajat [ortodocşi] la catedra de sociologie, dar nu la cea de teologie, până la mine. Școala noastră este singura universitate din Statele Unite care cere ca toţi absolvenţii de teologie să facă un curs de istoria teologiei creştinismului vestic, catolic şi protestant, din secolul al doilea până în zilele noastre, şi încă un un curs de istoria teologiei ortodoxe din secolul al doilea până în zilele noastre. Eu mă concentrez acum mai mult pe Răsărit (ortodoxie); pentru Apus a fost angajat un alt profesor, dr. Mary Veeneman. În acestă privinţă, noi formăm studenţi care au o perspectivă completă şi echilibrată asupra tradiţiei creştine, atât asupra celei răsăritene cât şi asupra celei occidentale.

VT: Credeţi că este mai uşoară angajarea într-un dialog între ortodoxie şi evanghelism în SUA decât în Europa de Est?

BN: Avem aceeaşi problemă pe care o aveţi şi voi; aceea de a găsi oamenii care au această dorinţă şi care au dragoste autentică pentru creştini şi doresc să fie uniţi cu ei. Este poate ceva mai uşor pentru că societatea americană este mai pluralistă din punct de vedere religios şi cultural, ceea ce a oferit un context propice pentru acest fel de dialog. Deci atunci când contextul cultural favorizează diversitatea, este ceva mai uşor pentru ortodocşi şi evanghelici să intre în dialog.

VT: În România, ortodocşii practicanţi îi numesc pe evanghelici sectari sau eretici, în timp ce evanghelicii îi etichetează pe neevanghelici drept necreştini, de cele mai multe ori. Ce motive am avea, atât ortodocşii cât şi evanghelicii, să ne numim fraţi? Care sunt paşii posibili spre acest ţel?

BN: Cred că întâi trebuie să înţelegem ce este un evanghelic. David Bebbington ne furnizează o accepţiune edificatoare a acestui termen şi el spune că un evanghelic este acea persoană care accentuează patru lucruri:

• convertirea, experienţa naşterii din nou în Cristos;
• Scriptura, considerată Cuvânt al lui Dumnezeu şi autoritate pentru viaţă;
• centralitatea Crucii pentru identitatea creştină şi
• misiunea.

Dacă foloseşti aceste caracteristici pentru a identifica cine este evanghelic, această titulatură va include, în România, penticostalii, baptiştii şi creştinii după evanghelie. Îi exclude pe martorii lui Iehova, ei prin definiţie nu sunt evanghelici. Dacă definim un evanghelic în acest mod, atunci ortodocşii şi evanghelicii nu pot să se numească unii pe alţii eretici, ci trebuie să ne numim fraţi în Cristos. Este ceva inevitabil. În capitolul meu din cartea Ortodoxie şi Evanghelism am scris despre teologia evanghelică a Bisericii Ortodoxe. Acesta cred ca va fi cel mai bun ghid atât pentru evanghelici cât şi ortodocşi pentru a vedea unde ne asemănăm şi unde suntem diferiţi. Am 30 de ani de cercetare şi experienţă în relaţiile ortodoxie-evanghelism care sunt reflectate în acel capitol şi îi invit pe cititori să corecteze şi să îmbunătăţească, dar din perspectiva mea este cel mai bun lucru pe care l-am putut face şi, dacă am dreptate, trebuie să ne îmbrăţişăm unii pe alţii ca fraţi în Cristos. Suntem diferiţi, avem o viziune diferită care nu trebuie neglijată, dar, în cele patru puncte care îi caracterizează pe evanghelici, ortodocşii şi evanghelicii ar trebui să se accepte unii pe alţii.

VT: Care sunt punctele în care ortodoxia şi evanghelismul converg cel mai mult şi care sunt punctele de maximă divergenţă?

BN: Cred că dacă luăm ca reper cele patru puncte ale lui Bebbington, acolo există convergenţă, acolo suntem de acord. Există divergenţă nu în aceste puncte, ci în felul cum sunt puse în practică cele patru puncte. Ce am făcut eu în acest capitol a fost ca mai întâi să identific evanghelismul cu cele patru puncte şi apoi am spus: ok, convertire, Scriptura, cruce, misiune – cum sunt cele patru puncte tratate de tradiţia clasică a Bisericii Ortodoxe din secolul al IV-lea până la căderea Imperiului Bizantin în secolul al XIV-lea, adică din perioada de după Părinţii Bisericii până după Sf. Grigorie Palama? Când ne uităm la aceste patru puncte şi felul în care le-au înţeles Părinţii Bisericii vedem că ei le-au îmbrăţişat. Este vorba chiar de mai mult decât de o îmbrăţişare, de un maximalism cristologic pe care Ortodoxia îl are, dar evanghelicii nu. Eu aş spune că diferenţa fundamentală este în modul în care cuprindem aceste principii în viziunea noastră teologică. Biserica Ortodoxă este o biserică maximalistă din punct de vedere cristologic; din acest motiv, de exemplu, Întruparea, Dumnezeu devenit om, are implicaţii enorme pentru felul în care facem teologie. Teologia deci este cristocentrică şi aceasta are consecinţe asupra sfintelor taine. Aici ar fi un punct de diferenţiere. Ortodocşii cred în Botez, în Împărtăşanie (Euharistie) care nu este doar un simbol, ci o realitate, într-un mod pe care nu îl definim. Este un adevăr mistic. Botezul nu este doar un simbol, ci Duhul Sfânt foloseşte acest timp, nefiind limitat totuşi doar la acest moment, dar acesta este modul principal în care Dumnezeu comunică viaţă nouă credinciosului. Iconografia este o expresie a Cuvântului făcut Trup. În secolele al VIII-lea şi al IX-lea, când Biserica Bizantină a meditat aşa mult asupra problemei icoanelor, justificarea teologică finală pentru icoane a fost faptul Întrupării.

Deci, răspunsul simplu este că ortodocşii şi evanghelicii sunt de acord în aceste patru puncte care îi definesc pe evanghelici, dar că noi suntem în dezacord asupra punerii în practică a implicaţiilor cristologice ale acestora.

VT: Există aspecte ale unei tradiţii din care cealaltă tradiţie ar avea de învăţat, şi care ar fi acestea?

BN: Evanghelicii sunt puternici în trei domenii, din care ortodocşii ar putea învăţa. Cea mai importantă lecţie pe care evanghelicii o pot da ortodocşilor nu este o noutate teologică, ci mai degrabă arată spre ceva ce există deja în viaţa Bisericii Ortodoxe: centralitatea Evangheliei (a veştii bune), nevoia de păstra conştient şi voluntar – mereu limpede şi în centrul atenţiei învăţătura cu privire la importanţa Evangheliei în viaţa Bisericii. Problema noastră [a ortodocşilor] constă în faptul că suntem nominali, că nu cunoaştem Evanghelia din icoane, că nu ştim felul în care toate astea se potrivesc împreună şi că avem nevoie de o foarte clară înţelegere a răscumpărării, a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Cristos, şi trebuie să păstărm centralitatea Evangheliei. Ce este Evanghelia? Este Cuvântul făcut trup, El (Cuvântul) a răscumpărat cosmosul, ne-a eliberat din robie, Cristos este înviat şi deci viaţa nouă poate fi oferită. Evanghelicii le amintesc ortodocşilor că nu este de ajuns să mergi la biserică, că poţi fi religios, dar pierdut, că avem nevoie să-l experimentăm în mod conştient pe Dumnezeu în inimă. Bisericile noastre (ortodoxe) au spus asta prin mistici, Sf. Macarie din Egipt în secolul al IV-lea, Sf. Simeon Noul Teolog în secolul al X-lea, amândoi au spus că nu este de ajuns să mergi la biserică sau să participi la sfintele taine; se poate să fim sacramentalizaţi, dar nu evanghelizaţi. Trebuie să avem o experienţă conştientă a lui Dumnezeu în inimă, trebuie să avem o încredinţare, o sensibilitate conştientă pe care Simeon Noul Teolog o numea botez în Duhul Sfânt. Asta este ortodoxia. Simeon Noul Teolog nu era împotriva tainelor; el era sacramental şi mistic în acelaşi timp. Cred că asta ar putea evanghelicii să ofere ortodocşilor în termenii vieţii spirituale.

De cealaltă parte, ortodocşii pot oferi evanghelicilor această viziune maximalistă. Trinitatea şi cristologia sunt ambele împărtăşite de evanghelici şi ortodocşi, dar evanghelicii nu au înţeles încă implicaţiile enorme ale teologiei Sfintei Treimi văzută ca o comuniune de persoane. Pentru că Trinitatea este o comuniune între persoane, asta afectează modul în care înţelegem Biserica, spiritualitatea, viaţa sacramentală. Maximalismul cristologic al Bisericii, despre care vorbeam mai înainte spune Da! întregii viziuni sacramentale a vieţii în întreaga sa dimensiune fizică.

Aş mai adăuga faptul că ambele tradiţii trebuie să ducă Evanghelia, aşa cum este ea, în termenii relevanţei sale sociale. Evanghelia este relevantă social pentru lume. Deci ortodocşii şi evanghelicii trebuie să se unească în acţiuni sociale, să venim împreună pentru că avem o etică creştină comună cu privire la cele mai multe lucruri care sunt păcătoase; în particular, în societatea americană trebuie să luptăm cu rele precum pornografia, traficul de fiinţe umane, abuzul femeilor şi al copiilor, avortul.

Ideea de bază este că trebuie să păstrăm comunicarea. Tocmai am ieşit de la o masă rotundă unde am discutat despre diverse moduri de a face asta. Întotdeauna va fi imperfect, nu vom găsi niciodată un mod perfect de a realiza acest dialog, dar mie îmi place să mă gândesc la evanghelistul D.L. Moody din Chicago care a fost criticat o dată de cineva care i-a spus că nu-i place de modul în care Moody face evanghelizare. Dwight L. Moody a replicat că lui îi place mai mult modul în care el face evanghelizare decât modul în care criticul său nu o face. Cred că această povestire are multă înţelepciune în ea. Oamenii ne pot critica, spunând că nu facem acest lucru aşa cum trebuie. Asta este OK, ne puteţi critica, dar noi măcar încercăm. Efortul comunicării va fi imperfect, eu voi păcătui, tu vei păcătui, toţi vom aveam slăbiciuni şi ne vom poticni pe cale, dar este mai bine să ne iubim unii pe alţii şi să comunicăm şi să avem încredere în Dumnezeu în privinţa imperfecţiunilor pe care le avem.

VT: La sfârşit aş dori să vă adresez o întrebare ce mă interesează personal. Evanghelicii sunt speriaţi şi fascinaţi de lucrurile privitoare la sfârşitul lumii, distrugerea universului şi crearea unuia nou, bazându-se pe versete cum ar fi cele din Petru. Mi se pare că ortodoxia nu are această viziune a distrugerii Universului, ci una a restaurării lumii fizice. Ortodoxia, prin corpul tradiţiei, îi fereşte pe credincioşi de a se îndepărta de modul în care Sfinţii Părinţi şi alţi teologi ai Bisericii au înţeles Scriptura. Are dreptate ortodoxia să spună că Universul material va fi transfigurat?

BN: Cred că lumea materială va fi transfigurată într-un mod similar învierii corpului uman. Va fi continuitate şi schimbare. Va fi o legătură între corpul în care trăim acuma şi corpul înviat. Ştim că atunci când Isus a înviat nu a avut un corp în întregime diferit, ci acelaşi corp în care a murit a fost şi cel în care a înviat. Deci există continuitate, şi cred că acesta este un model pentru ce se va întâmpla în Cosmos. Va fi continuitate, şi ceea ce va fi schimbat va fi materia existentă, dar va fi radical diferită. Va fi o răscumpărare; aşa cum spune Pavel în Romani 8: creaţia suspină după răscumpărare.

VT: Cum înţelegem atunci versetul din Petru unde ni se spune că „cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde” (2 Petru 3:10).

BN: Cred că asta înseamnă, că vor trece, dar nu este nevoie să intinzi asta mai mult; nu se spune că va avea loc extincţia acestora ci că lumea materială va suferi o transformare. Ar trebui să mă uit la textul grecesc pentru a fi mai exact, dar nu-l am aici, şi nu doresc să încropesc acum un răspuns sau să dau unul greşit.

VT: A fost o întrebare de interes personal, căci în România au fost recent discuţii despre sfârşitul lumii, venirea anticristului, paşapoarte biometrice ca început al controlului complet …

BN: Nu vă preocupaţi excesiv de aceste lucruri. Când Petru spune de ce vă spun aceste lucruri, pentru că ştiindu-le „ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, trăind nişte vieţi sfinte şi evlavioase”. Scopul acestor formulări escatologice, legate de sfârşitul lumii, nu a fost ca să amplifice speculaţia ci ca să mărească sfinţenia.

(*) afirmaţia aparţine lui Stelian Tofană sau Bradley Nassif, nu mai reţin.

CV-un în engleză al lui Bradley Nassif se găseşte pe stiricrestine.ro. Fragmente din introducerea cărţii Ortodoxie şi Evanghelism se pot citi pe blogul lui Dănuţ Mănăstireanu.  Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Casa Cărţii.