Prima sesiune de astăzi (23 mai) a fost cu cunoscutul autor şi apologet creştin Gary Habermas, expert în subiectul Învierii.
Tema principală a fost „Cum să te pregăteşti pentru o dezbatere apologetică”.
Gary Habermas
În introducere a confirmat ceea ce fiecare apologet trebuie să ştie: când dezbatem cu cineva o facem cu un om de la cap la picioare, nu cu un automat logic. De asta trebuie să fim atenţi să tratăm oamenii uman, aşa cum i-a tratat şi Domnul Isus. Ca şi exemplu a citit un pasaj din evanghelii în care Domnul interacţionează cu ucenicii şi evreii.
Lui Gary nu-i place să dezbată, dar o face din necesitate. Un dialog bun e mai bun decât o dezbatere bună, pentru că ai mai multe şanse de a interacţiona personal cu oponentul, este mai informală , şi audienţa vor să vadă confruntarea faţă-n-faţă. Numărul de oameni ce fac dezbateri şi numărul dezbaterilor este în scădere, pentru că pregătirea ia cam tot atât timp cât scrierea unei cărţi. Habermas preferă prelegerile nu dezbaterile. În SUA e ok să ai prelegeri, dar în UK e nevoie de dezbateri ca să aduni o mulţime. Unii apologeţi sunt dispuşi să dezbată chiar dacă ştiu că vor pierde, pentru că e singurul mod în care va putea duce mesajul în unele contexte cum ar fi universităţile de elită. Pe umerii apologetului stă o sarcină foarte mare pentru că audienţa leagă vorbitorul de partea pe care o reprezintă: dacă creştinul pierde, audienţa va spune că creştinismul a pierdut.
Dezbaterea este un exerciţiu spiritual, sau chiar un război spirtual. Habermas a spus că daca ar trebui să spună un singur lucru de dezbateri, acesta ar fi: un timp special ar trebui pus deoparte pentru disciplinele spirituale înainte de a face o dezbatere.
Dezbaterea este mai mult decât agilitate intelectuală. Într-o dezbatere nu e deajuns să fii inteligent, trebuie să fii şi agil, iscusit. Dacă te poţi adapta oponentului, dacă şti să joci mai mult decât un stil, eşti mai versatil.
Subiecte care se dezbat des şi care merită: Dumnezeu, creaţia, învierea, dumnezeirea lui Cristos, temeinicia Evangheliilor. Trebuie să-i punem pe cei mai buni oameni pentru fiecare topic: Bill Craig pentru existenţa lui Dumnezeu, Pete Williams pentru temeinicia documentelor Noului Testament, Gary Habermas pentru înviere etc.
Miza undei dezbateri nu este converitrea imediată a audienţei sau a oponentului. Filosofii ştiu că faptele nu schimbă concepţia despre lume (paradigma) într-o seară.
Uneori criticii nu-ţi iau poziţia în serios şi nu studiază ceea ce ai scris despre subiect. Dar dacă îţi cunosc scrierile le este uşor să te urmărească şi să te prindă.
Gary încearcă să cunoască personal oponentul, şi să păstreze relaţii cu el.
Pentru pregătire este necesar să practici cu o persoană care are cunoştinţe. Spre sfârşitul unei dezbateri trebuie reluate punctele importante, subliniate punctele la care oponentul nu a răspuns. Discuţii informale după dezbateri sunt de multe ori cele mai bune şi fructuoase discuţii.
Un tânăr din audienţă a întrebat care sunt acele discipline pe care Gray le practică? Rugăciunea, meditaţia biblică (meditaţia biblică este plină de conţinut, meditezi la Dumnezeu şi la Scriptură, nu la nimic, cum este meditaţia orientală).
În România dezbaterile între creştini şi atei nu se întâmplă, şi pentru că avem o altă structură decât vesticii. America şi Europa de Vest sunt (sau au fost) mult mai raţionaliste decât România, cu toată încercarea comuniştilor de a crea omul nou raţional şi nereligios.
Comunistii n-au incercat sa creeze ,,omul nou rational si nereligios”. Au pretins ca vor sa faca asta dar de fapt ei urmareau sa creeze un om-robot nerational care sa le indeplineasca ordinele fara cracnire si fara sa analizeze in mod critic deciziile partidului. Nici,N-au incercat sa faca omul nereligios , ci au incercat sa ii ,,converteasca” pe oameni de la crestinism la ateism. Ateismul fiind o religie, adica un set de valori,credinte ,viziuni asupra lumii dar aflate in opozitie cu valorile,credintele si viziunea crestina. Exista multi sociologi care sustin ca , comunismul a fost o ,,religie politica” .
Sunt de acord cu fratele Habermas ca trebuie sa avem un dialog si sa ii cunoastem personal pe necrestinii cu care avem o dezbatere. Si mai sunt de acord ca dezbaterile apologetice sunt si o lupta spirituala.
Din pacate, asa cum spunea si Danut Manastireanu, in Romania regimul comunist i-a facut pe multi incapabili sa poarte un dialog civilizat in care sa nu recurga la atacuri la persoana.In care sa discute idei cu argumente pro si contra.
Eu cred ca dupa ce ajungi sa ai un dialog apologetic cu un necrestin e bine sa stii cand sa te opresti din acest dialog . Momentul opririi dialogului ar putea fi atunci cand vedem ca aceasta nu duce nicaieri ( nu reusim sa il convingem de plauzabilitatea pozitiei noastre pe interlocutor) sau cand dialogul devine periculos din punct de vedere spiritual , nu atat pt. tine ca apologet crestin cat pentru ascultatorii crestini din ,,sala”. Cand spun periculos ma refer la faptul ca ascultatorii crestini din audienta pot sa creada in si sa devina adepti ai pozitiei prezentate de apologetul ateu.
Problema se complica si mai mult in situatia in care dialogul e intre un apologet crestin si un eretic( unul care promoveaza o falsa doctrina ,,crestina” cu scopul de a-i duce in ratacire pe crestini)in aceasta situatie eu cred ca trebuie ca mai intai ereticul sa fie mustrat si indemnat sa renunte la doctrinele sale false iar daca acest lucru nu se intampla dialogul trebuie rupt imediat. In cartea sa Istoria Eclesiastica , istoricul bisericii Eusebiu din Cezareea( a trait in sec.III) povesteste o istorie preluata de la Irineu din Lyon(episcop in sec.II), d.H.) , despre apostolul Ioan. Acesta dupa intoarcerea din exil din insula Patmos, s-a asezat in Efes(unde lucrase de altfel ani de zile inainte de exil) . Intr-o zi apostolul s-a dus la baia ( therme) orasului pt. a se spala , cand a intrat in cladire l-a intalnit pe Cerinthus , un binecunoscut eretic care a creat multe probleme bisericii din Efes, vazandu-l Ioan a iesit repede afara strigand crestinilor care erau cu el ,,haideti sa fugim, Cerinthus dusmanul adevarului e inauntru”. Pentru Ioan , prietenia /dialogul s-au terminat in momentul in care Cerinthus a ales sa ramana cu obstinatie in erezia sa.