Peter Imming de la Institut für Pharmazie, Martin-Luther-Universität Halle-Wittenberg a vorbit despre otrăvuri: cum se definesc, cum funcţionează, de ce există.
Peter Imming
Definirea otrăvii nu este foarte simplă. Nu putem spune de exemplu că botulina sau tetanusul sunt în ele însele otrăvuri, ci este nevoie de un specific dozaj (unele substanţe au efect pozitiv pentru un corp într-un anumit dojaz dar letal dacă e crescut), corpul trebuiă să o absoarbă, să o distribuie şi să p activeze. Are nevoie şi de un anumit context, o plantă poate fi otrăvitoare pentru om dar nu pentru iepuri de exemplu (cum e cazul şi cu unele virusuri).
Este o mirare că cele mai periculoase otrăvuri nu sunt făcute de om: botulina şi tetanusul.
Peter a prezentat care este macanismul prin care o substanţă este toxică sau letală, si a propus unele reflecţii teologice, fără să dea răspunsuri finale.
E posibil cumva ca patogenii să fie simbiotici degeneraţi? E posibil ca după Cădere simbioza şi cooperativitatea au devenit luptă, patogenicitate şi toxicitate?
Din punct de vedere ştiinţific nu avem nici o idee despre cum a arătat sistemul ecologic în condiţiile date de Genesa 1:21.
În lumea naturală nu există cale de ieşire din blestem. Otrăvurile pot fi un semn al slăbiciunii şi al stării dominate de moarte al creaţiei.
Ca şi creaţionist clasic (care crede că descrierea creaţiei din Genesa este reală, că lumea înainte de Cădere a fost „foarte bună”, animalele se hrăneau cu „orice iarbă” iar omul cu „fructe şi seminţe”) Peter Imming sugerează că starea curentă, unde sublimul coexistă cu macabrul vorbeşte despre creaţia originală „foarte bună” dar şi despre consecinţele unei existenţe „supusă stricăciunii”. Ordinea curentă nu este cea originală, cea dorită şi intenţionată de Dumnezeu.
Dar pentru om există un „antidot” pentru „otrava”. Este darul lui Dumnezeu, răstignit şi înviat.
Site-ul la care contribuie Peter Imming este genesisnet.info.