Pentru că există atât de multe dimensiuni [ale nominalismului evanghelic], o abundenţă de mişcări au răsărit pentru a aborda ceea ce fiecare vede ca fiind problema centrală.
Unele mişcări se focalizează pe lipsa moralităţii personale şi deci luptă pentru grupuri de dare de socoteală sau pentru disciplinele spirituale ca şi cheie a trezirii. Altele atacă individualismul nostru şi se străduiesc să creeze o viaţă bisericească care are mai mult sens, de la „bisericile de casă” la „bisericile simple” la „bisericile profunde” la „bisericile misionale” la „bisericile vechi-viitoare”*. Unele sunt cel mai preocupate de lipsa fervorii spirituale şi îşi pun nădejdea în Duhul Sfânt aşa cum este experimentat în darurile carismatice. Unii cred că nu gândim corect şi experimentează cu noi modalităţi de înrămare a credinţei, de la teologia postmodernă la noile perspective ale neo-Calvinismului la teologia împărăţiei. Unii spun că evanghelicii sunt captivi culturii albilor şi deci susţin multiculturalismul. Unii spun că trebuie doar să mergem înapoi la temelii şi să începe să-l urmăm pe Isus.
* în engleză: ancient-future church
In the Beginning, Grace de Mark Galli, Christianity Today, 2 oct.2009