Părinţii Capadocieni – scurtă biografie (II) – Vasile cel Mare (de Paul Chiş)

I. Introducere

Primul dintre cei trei părinţi capadocieni este Vasile cel Mare. El s-a născut în 330 în Cezareea Capadociei, capitala provinciei Capadocia, într-o familie creştină bogată care i-a asigurat o educaţie strălucită la şcoli din Antiohia (Siria), Constantinopol si Atena. Acest lucru a fost posibil datorită încetarii persecuţiilor impotriva creştinilor o dată cu împaratul Constantin (306-337). Vasile a studiat filosofia, astronomia, geometria, medicina si retorica cu profesori renumiţi din aceea vreme. Coleg de studii l-a avut pe Grigorie de Nazianz. În anii de studii de la Academia din Atena între cei doi se va lega o prietenie care va dăinui toată viaţa. Împreună cei doi capadocieni vor înfrunta multe greutăţi şi pericole.

Vasile şi prietenul său au fost cei mai buni studenţi din generaţia lor, se spune că ei nu cunoşteau decât două drumuri: la bibliotecă si la biserică. La Vasile ca şi la prietenul lui râvna pentru cunoaşterea omenească era dublată de râvna pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, cuvântul trecător cu Cuvântul Veşnic. Acest lucru îl deosebea pe Vasile de alţi studenţi din Atena care erau interesaţi mai mult de distracţii şi preocupări lumeşti, de acumularea de averi şi faimă. Vasile nu dorea nimic din acestea ba mai mult şi-a propus ca după terminarea studiilor să se retragă cu prietenul   lui  Grigorie într-un loc izolat de lume şi să se călugărească. În jurul anului 355 Vasile s-a întors acasă în Capadocia unde a practicat un timp avocatura şi retorica. La scurt timp după întoarcerea sa l-a întâlnit pe Eustaţiu de Sebasta, un episcop foarte popular in aceea vreme. Întalnirea cu acesta l-a determinat să caute tot mai mult lucrurile spirituale şi i-a întărit decizia de a se călugări. La scurt timp dupa întalnirea cu Eustaţiu, Vasile s-a botezat -avea 29 de ani- (botezul se administra doar adulţilor încă) dupa care a plecat într-o călătorie prin Palestina, Egipt, Siria şi Mesopotamia, în care a studiat diferitele forme de monasticism. Deşi a fost impresionat de pietatea călugărilor singuratici (eremiţi) pe care i-a întâlnit in călătoriile sale, viaţa monahală de unul singur nu il atragea. El prefera monasticismul cenobit, adica trăirea în comun cu alţi călugări şi nu singuratatea în cine ştie ce pustietăţi.

După întoarcerea sa din această călătorie Vasile a locuit o vreme în satul Annisa din Capadocia împreună cu mama şi sora sa, ca şi călugăr. Între timp în Capadocia a fost ales un nou mitropolit (episcop şef având în subordine alţi episcopi, asemănător ca şi funcţie preşedinţilor de uniune din zilele noastre din cadrul cultelor evanghelice) pe nume Eusebiu. Acesta era un influent senator, bun cunoscător al treburilor politice dar cu o slabă pregătire teologică şi liturgică. Văzând inteligenţa, râvna pentru cele sfinte şi bogatele cunoştinţe biblice ale lui Vasile, Eusebiu i-a propus acestuia sa devina presbiter (pastor/preot). Vasile a acceptat propunerea şi a fost hirotonit, după hirotonire ajungând sfetnicul lui Eusebiu. Din păcate, la scurt timp după hirotonie, Eusebiu a ajuns să îl dispreţuiască pe Vasile, fiind invidios pe popularitatea acestuia în Capadocia. În plus mulţi din creştinii din Capadocia doreau să se rupă de mitropolia Capadociană şi să formeze o altă mitropolie avându-l în frunte pe Vasile. Văzând ce se întâmplă, Vasile pleacă din Capadocia în Pont, pentru a nu provoca o schismă. În Pont, Vasile a organizat mai multe obşti monahale şi a alcătuit „Regulile Mici” şi „Regulile Mari”, două lucrări prin care organiza viaţa călugărească şi stabilea normele şi regulile pe care călugării trebuiau să le respecte. În anul 370 mitropolitul Eusebiu a murit iar Vasile a fost ales mitropolit al Capadociei şi episcop al Cezareei (Cezareea era capitala provinciei Capadocia). La momentul alegerii sale mitropolia Capadociei trecea prin mari probleme: oamenii erau împovăraţi de impozite grele, numeroşi episcopi din mitropolie nu-l ascultau, unii din ei luau mită pentru a hirotoni preoţi sau locuiau împreună cu fete tinere fără a fi căsătoriţi cu ele (şi din această cauză existau numeroase cazuri de imoralitate sexuală printre clerici).

Peste toate acestea, erezia ariană atrăgea din ce în ce mai mulţi creştini. Arianismul era o erezie creată de preotul Arie din Alexandria (Egipt). Acesta nega dumnezeirea Fiului susţinând că doar Tatăl este Dumnezeu în timp ce Fiul este o creatură a Tatălui, un fel de arhanghel mai puternic iar Duhul Sfânt creat de Fiul şi deci nici el nu este divin (urmasii arienilor în epoca noastră sunt unitarienii şi Martorii lui Iehova). Arianismul a fost condamnat la Conciliul de la Niceea din 325 d.H., dar nu a dispărut , în anii de după Conciliu răspândindu-se rapid, partea de Est a Imperiului Roman ajungand majoritar ariană în doar câţiva zeci de ani. Arianismul a fost sprijinit de împaraţii care au urmat dupa Constantin cel Mare, Constantin însuţi după ce la început a acceptat hotărârile Conciliului de la Niceea şi l-a exilat pe Arie, l-a readus înapoi din exil pe acesta şi s-a încojurat cu episcopi arieni. Dupa moartea sa, împăraţii care au urmat la tron au dat mari privilegii arienilor, constand în pământuri, biserici şi bani. Episcopii şi mitropoliţii non-arieni au fost înlocuiţi cu arieni, unii episcopi au trecut cu bisericile lor de partea arienilor pentru a-şi păstra funcţiile. Şi pe Vasile arienii au încercat să îl facă sa îşi schimbe părerile teologice şi l-au momit cu fel de fel de promisiuni pentru a-l face să treacă în tabăra lor.

Nimic din acestea nu l-a convins pe Vasile să renunţe la credinţa sa, aşa că arienii au trecut la ameninţări şi au încercat să îl indepărteze din funcţia de mitropolit al Capadociei. Împăratul Valens, care era arian, a încercat să îl convingă şi el pe Vasile să devină arian promiţându-i fel de fel de privilegii, dar Vasile a rămas de neclintit. Văzând că nu reuşeşte să îl convingă, Valens s-a hotarat sa îl exileze şi să pună în locul lui un mitropolit mai ascultator. N-a mai apucat pentru că în luna august a anului 378 a murit în lupta împotriva vizigoţilor.

Dupa moartea lui Valens, vine la putere Teodosie, un împărat care îi sprijină pe niceeni (adeptii dumnezeirii Fiului şi Duhului Sfânt), iar Vasile are parte de o perioadă de relativă pace. Prin scrierile şi predicile sale Vasile a luptat împotriva arianismului şi a încercat să demonstreze divinitatea Fiului şi a Duhului Sfânt. Pe lângă activitatea teologică el a desfăşurat şi o bogată activitate caritabilă, înfiinţând la Cezareea un centru comunitar cu denumirea de „Vasiliada” ce cuprindea: o biserică, spitale, azile pentru săraci, ateliere meşteşugăreşti care ofereau locuri de muncă pentru locuitorii provinciei. Grija lui pentru cei săraci i-a adus o imensă popularitate, dar el a rămas întotdeauna umil şi lipsit de aroganţă.

La 1 ianuarie 379 Vasile moare la Cezareea, la înmormântarea sa participând atât creştini cât şi pagâni şi iudei, ca dovadă a marii sale popularităţi. După moarte a primit apelativul de „cel Mare” ca recunoaştere a meritelor sale în domeniul teologiei.

Adaugă comentariu