Părinţii Capadocieni – scurtă biografie (III) – Grigorie de Nazianz (de Paul Chiş)

I. Introducere
II. Vasile cel Mare

Grigorie de Nazianz

Grigorie s-a născut în anul 329 în localitatea Arianz din Capadocia, într-o familie bogată. Tatăl său, numit tot Grigore, era episcop în cetatea Nazianz. Atât tatăl său cât şi mama sa, numită Nona, i-au insuflat de mic dragostea de Dumnezeu. Primele studii şi le face în Cezareea Capadociei unde îl întâlneşte pe Vasile cel Mare. Apoi face studii la Cezareea Palestinei, Alexandria şi Atena. La Atena va studia gramatica, retorica, poezia, matematica, filosofia. Deasemenea se va adânci şi în studiul Scripturii. La Atena îl va reîntâlni pe Vasile cel Mare cu care va lega o strânsă prietenie. După 8 sau 9 ani petrecuţi la Atena se reîntoarce acasă la Nazianz (358-359). Imediat ce ajunge acasă se botează (avea 30 de ani în momentul botezului), după care se retrage cu prietenul său Vasile într-o zonă mai izolată pe malul unui râu, unde trăiesc ca şi călugări în rugăciuni şi studierea Scripturii. Împreună cu Vasile alcătuiesc prima parte a cărţii care azi se numeşte Filocalia. Acest volum conţinea scrieri ale scriitorului creştin Origen (184-254).

Perioada de pace şi linişte se termină atunci când tatăl său care era bătrân şi bolnav îl chemă să îl ajute cu conducerea treburilor episcopiei de Nazianz. Ca un bun fiu Grigore îşi ascultă tatăl şi revine la Nazianz, iar în 362 este hirotonit presbiter (pastor/preot) de tatăl său împotriva voinţei sale. Realizând uriaşa responsabilitate ce o avea ca presbiter şi considerându-se nepregătit şi nedemn de o asemenea funcţie, Grigore fuge din Nazianz înapoi la prietenul său Vasile. Totuşi după câteva luni revine la Nazianz şi îl ajută pe tatăl său în conducerea episcopiei, practic el preia conducerea bisericii din Nazianz în numele tatălui său care era bătrân şi bolnav. În această perioadă biserica din Nazianz trecea prin mari tulburări şi dezbinări datorită răspândirii ereziei ariene. Chiar tatăl lui Grigore, obosit de atacurile şi persecuţiile arienilor sprijiniţi de puterea imperială, cedează şi trece de partea arienilor. Acest lucru duce la dezbinarea bisericii din Nazianz, membrii non-arieni ai bisericii îl acuză de trădare şi erezie şi vor să îl dea jos din funcţia de episcop (echivalentul funcţiei de preşedinte de comunitate la baptiştii şi creştinii după evanghelie de azi, respectiv pastor coordonator de zonă la penticostali) în vreme ce arienii vor să îl menţină în funcţie. Văzând acest lucru Grigorie încearcă cu calm şi bunătate să împace cele două tabere. În acelaşi timp reuşeşte să îl convingă pe tatăl său să revină la „dreapta credinţă” şi să renunţe la arianism. Ba mai mult convinge şi mulţi din arienii din episcopie să renunţe la concepţiile lor teologice. Astfel biserica din Nazianz îşi găseşte din nou pacea şi unitatea.

În 370 Vasile cel mare ajunge mitropolit iar în 372 Grigorie ajunge episcop de Nazianz în locul tatălui său care murise. Astfel Grigorie ajunge subordonatul prietenului său Vasile. În 379 creştinii non-arieni din Constantinopol îl cheamă să vină şi să întărească dreapta credinţă în faţa arienilor. În momentul sosirii la Constantinopol (Istanbulul de azi) toate bisericile din oraş în afară de biserica Sf. Anastasia erau în mâinile arienilor. În această biserică mică, singura încă neocupată de arieni, Grigorie de Nazianz ţine o serie de predici despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt prin care demonstrează dumnezeirea Fiului şi Duhului Sfânt negate de arieni. Impactul acestor predici apologetice este foarte puternic, numeroşi arieni convertindu-se.

În 381 la Constantinopol a avut loc al II-lea conciliu ecumenic, iar Grigore a fost ales de conciliu arhiepiscop al Constantinopolului şi preşedinte al conciliului. Problema principală discutată la conciliu a fost noua erezie a macedonismului sau pneumatohismului. Această doctrină a fost inventată de Macedonius, un fost arhiepiscop de Constantinopol. Ea accepta dumnezeirea Fiului dar o nega pe cea a Duhului Sfânt învăţând că acesta nu este decât o creatură a Fiului, un înger mai puternic dar nu a treia persoană a Dumnezeirii. Grigorie de Nazianz, acum şi arhiepiscop de Constantinopol, a ţinut în cadrul lucrărilor conciliului, o serie de 5 cuvântări teologice prin care demonta doctrinele arienilor şi macedonienilor despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Folosindu-se de argumente filosofice şi scripturale (mai ales Evanghelia dupa Ioan) Grigorie demonstrează deplina dumnezeire a Fiului şi Duhului Sfânt şi egalitatea de natură a acestora cu Tatăl (adica şi Fiul şi Duhul Sfânt sunt divini, veşnici şi atotputernici la fel ca Tatăl).

Ca recunoştinţă pentru aceste cinci cuvântări Grigorie de Nazianz primeşte din partea Conciliului de la Calcedon (451) titlul de „TEOLOGUL” adică vorbitorul despre Dumnezeu (Teos inseamna Dumnezeu iar Logos cuvant, vorbire în limba greacă) sau cuvântătorul despre Dumnezeu. Până atunci doar apostolul Ioan mai primise această titulatură. Cu toate acestea Grigore a rămas un om umil care nu a căutat faima cu orice preţ. El ar fi preferat să se retragă undeva în izolare de agitaţia societăţii şi să se dedice ascezei şi studiului Scripturii. Dar evenimentele prin care trecea Biserica nu l-au lăsat să îşi împlinească planurile, fiind nevoit să devină apărătorul dogmei deplinei dumnezeiri a Fiului şi Duhului Sfânt. Cu tot succesul său pe plan teologic, adversarii săi arieni nu s-au dat bătuţi şi au pus la cale asasinarea sa, sperând că o dată ucis Grigore vor putea pune un nou arhiepiescop favorabil intereselor lor. A fost ales până şi cel care urma să îl omoare pe Grigorie. Planul era ca un asasin plătit să îl înjunghie cu sabia. Din păcate pentru arieni, planul a eşuat pentru că asasinul plătit de ei s-a temut să îl ucidă pe Grigorie. Ba mai mult acesta a început să se simtă vinovat că s-a gândit la uciderea lui Grigorie şi a venit în genunchi şi plângând l-a implorat pe Grigorie să îl ierte pentru ce a vrut să facă. Grigorie l-a iertat şi s-a rugat pentru el, după care l-a îndemnat să renunţe la erezia ariană şi să accepte dogma Sf. Treimi. Potenţialul asasin s-a pocăit şi a renunţat la arianism.

În anul 382 Grigorie a demisionat din funcţia de arhiepiscop al Constantinopolului şi s-a întors la Nazianz unde a murit în 391.

Notă: cei care citesc in limba engleză pot găsi folositor şi articolul pe temă similară Why Evangelicals Are Reading the Bible with the Fathers scris de David Neff, editor al revistei Christianity Today.

– va urma –

Adaugă comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.