Donează calculatorul nefolosit Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii

„Ai un calculator funcţional pe care nu îl mai foloseşti?
Plănuieşti să îţi iei un calculator mai performant dar cel pe care îl ai este încă funcţional?
Îţi aduce Moşul un calculator nou şi te lasă pe tine să îl dai altcuiva pe cel vechi?

Copiii şi adolescenţii de la Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii au nevoie de calculatoare!!!

Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii este deschis în Cluj-Napoca prin parteneriatul dintre 2 ONG-uri, Fundaţia Creştină de Ajutorare şi Asociaţia Preventis. În acest Centru sunt sprijiniţi copii şi adolescenţi care trec prin situaţii familiale şi economice de vulnerabilitate.

Cum va fi folosit calculatorul tău?

  1. Adolescenţii din proiectul „Tinerii se-ntreabă” care nu deţin acasă un calculator vor participa la cursuri săptămânale de utilizare a calculatorului şi internetului. Aceasta va duce la dezvoltarea lor personală precum şi la creşterea şanselor de a accesa piaţa muncii în anii următori.
  2. Copiii din proiectul de mentorat „Mari şi mici, Mari Amici” vor fi spijiniţi de mentorii lor studenţi în folosirea calculatorului, pentru a diminua decalajele educaţionale pe care le au faţă de alţi copii.

Mai multe informaţii despre proiectele menţionate, precum şi despre cele două organizaţii poţi obţine accesând site-urile sau contactându-ne pe mail sau telefon.

Dacă citind acest anunţ  te-ai gândit „Chiar pot să-i ajut pe aceşti copii şi adolescenţi cu un calculator bun!”… anunţă-ne şi vom veni să îl luăm. Iar dacă te pricepi la instalare, service, legare în reţea a calculatoarelor şi vrei să ajuţi în acest fel… dă-ne de veste. Avem mare nevoie şi de abilităţile tale!

Mulţumim mult şi îţi dorim Sărbători pline de bucurie şi semnificaţie!

Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii
Parteneriatul Fundaţia Creştină de Ajutorare şi Asociaţia Preventis
Cluj-Napoca, Str. Ion Meşter nr. 10-12, Tel. 0364 805114, 0745 610791″

Adaugă comentariu