Ţara Canaan pe vremea lui Avraam (de Paul Chiș)

Ţara unde curge lapte şi miere, ţara promisă, aşa numeşte Biblia ţara Cannan, ţara pe care Dumnezeu i-a promis lui Avraam că o va da urmaşilor lui.

În rândurile care urmează aş dori să fac o prezentare a acestei ţări aşa cum era ea atunci cand Avraam a sosit în această ţară la chemarea lui Dumnezeu.

Plecarea lui Avraam, de József Molnár. Imagine: wikipedia.org

Canaanul se întindea de la Nil (râul Egiptului) până la Eufrat, cuprinzând deci teritorii care astăzi aparţin Egiptului, Libanului,  Siriei, Israelului şi Autorităţii Naţionale Palestiniene.

Din punct de vedere geografic Canaanul în care a trăit Avraam este situat la 31*30′ latitudine N, 34*45′ longitudine E, în partea răsăriteană a Mediteranei, în Asia de V. Canaanul se afla la intersecţia a trei continente: Asia, Africa, Europa.

Geografic aceasta parte a lumii este alcătuită din 4 regiuni: câmpia de coastă mediteraneană, dealurile centrale, valea Iordanului și deșertul Negev.

Câmpia de coastă se întinde de la graniţa cu Libanul (Fenicia) în N pana la Gaza în S fiind alcatuită din 5 subregiuni: Galileea de V (de la actualul oraș Haifa până la graniţa cu Libanul), muntele Carmel, câmpia Sharonului (de la Marea Mediterană la V până la dealurile Samariei în E, de la Muntele Carmel în N până la râul Yarkon în S), câmpia coastei de S (Shephelah ), fâşia Gaza.

Harta Canaanului, cu granițele definite de Numeri 34:1–12 în roșu. Imagine: wikipedia.org

Regiunea dealurilor centrale cuprinde: la N munţii din Galileea de jos şi de sus (500-700 m, altitudinea maximă este atinsă în muntele Meron care are 1208 m), urmează apoi la S dealurile Samariei (800 m) cu numeroasele lor văi fertile (cea mai mare fiind valea Jezreel), munții Iudeii (cu muntele Moria, unde acum este Ierusalimul).

Regiunea văii Iordanului este alcatuită din: Râul Iordan, Marea Galileei, Marea Moartă, Wadi Arava (portiune a cursului Iordanului care în anii secetoşi este lipsită de apă), Golful Akkaba.

Deşertul Negev este situat în S Canaanului, are 12 0000 Km², este foarte arid, se întinde de la Deşertul Sinai în S până la Beersheba în N.

Trebuie precizat faptul că nu a existat niciodată o „ţară Cannan”, un singur stat cu un singur conducător, cu legi comune pentru toţi locuitorii, de aceea sensul de ţară a Canaanului este acela de regiune, teritoriu locuit de canaaniţi. Canaaniţii şi celelalte popoare (cheniţii, cheniziţii, cadmoniţii, hetiţii, fereziţii, refaimiţii, amoriţii, ghirgasiţii, iebusiţii) locuiau în cetăţi independente conduse fiecare de câte un rege. În caz de pericol cetăţile se aliau împotriva duşmanului comun. Locuitorii Canaanului erau semiţi la fel ca şi Avraam, vorbind limbi asemănătoare cu cele din Mesopotamia de unde venise Avraam.

Cetăţile din Canaan erau înconjurate de ziduri puternice şi aveau o intensă activitate comercială şi meşteşugărească. Cele mai importante cetăţi erau: Ierihon, Hebron, Sodoma, Gomora, Adma, Ţeboim, Meghido, Hazor, Tir, Sidon, Byblos, Berytos (Beirut).

Pe lângă popoarele semitice în Canaan mai locuiau filistenii, acestia erau un grup de popoare invadatoare venite în mai multe valuri de-a lungul a mai multe sute de ani din Cipru, Creta şi alte insule ale Mediteranei de Est. Egiptenii îi numeau”popoarele mării” pentru că au venit cu corabiile pe mare. Dupa ce i-au învins în mai multe bătălii, faraonii egipteni i-au colonizat pe filisteni în fâşia Gaza şi în zona de coastă a Canaanului ca  mercenari, cu rolul de a păzi drumurile spre Egipt de alte popoare invadatoare. Aici ei au întemeiat cetăţile Gaza, Ashqelon, Asdod, Ekron, Gath. O cetate filisteană mai mică era Gherar unde a domnit Abimelec, cel care a fost minţit de Avraam că Sara este sora şi nu soţia lui.

Principala activitate economică în Canaan era creşterea animalelor, iar Avraam după cum ştim din cartea Genesa avea o mulţime de oi, boi, cămile. Prezenţa cămilelor printre animalele lui Avraam indică faptul că el era un om foarte bogat, doar cei foarte înstăriţi aveau cămile. Deţinerea de cămile permitea proprietarului să facă comerţ pe distante lungi.

În cazul lui Avraam deţinerea unei aşa mari averi putea fi un dezavantaj, fiind străin, fără o familie numeroasă care sa îl ajute, putea fi oricând ţinta vecinilor săi canaaniţi care ar fi putut sa il omoare pentru a-i fura averile. În plus ca străin el nu avea pământ în Canaan pentru a-si paşte oile. De aceea a facut el „legatură de pace” (Genesa 14:13) cu Mamre, Aner şi Eşcol. Făcând legamant cu aceștia avea protecția lor împotriva celor care ar fi vrut sa îi facă rău și avea dreptul să își pască turmele pe pământurile lor. Așa cum s-a vazut în timpul luptei împotriva regilor din Mesopotamia, cei trei fraţi canaaniţi i-au oferit lui Avraam şi ajutor militar.

Un alt legământ a fost încheiat de Avraam cu Abimelec din Gherar, căruia i-a dat oi şi boi în schimbul unei fântâni.

Dar cel mai important legământ încheiat de Avraam a fost cel cu Dumnezeu. Prin acest legământ Dumnezeu se angaja sa îi dea lui Avraam Canaanul, să îi facă un nume, sa îl facă o naţiune mare şi să binecuvinteze prin el toate naţiunile pământului.

Modalitatea în care s-a încheiat legământul este specific acelei epoci din Orientul Mijlociu: luarea unor animale, despicarea lor, trecerea celor care încheie legământul printre animalele despicate şi rostirea cu voce tare a obligaţiilor ce revin părţilor precum şi a pedepselor pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate. Prin despicarea animalelor cei doi participanţi la legământ vroiau să spună că dacă nu îşi vor îndeplini obligaţiile asumate, trupul lor să fie ca al acestor animale. Există multe documente care prezintă legăminte asemănătoare cu cel dintre Dumnezeu şi Avraam, în întregul Orient Mijlociu, încheiat de regi şi împăraţi cu vasalii lor.

Diferenţa dintre aceste legăminte şi cel încheiat între Dumnezeu şi Avraam este ca în cazul legământului abrahamic doar Dumnezeu a trecut printre animalele despicate, prin aceea flacără care a mistuit animalele.

Un alt element al legământului abrahamic a fost tăierea împrejur, semnul legământului dintre Dumnezeu şi Avraam .

Canaanul se afla între marile puteri militare ale Antichităţii, din această cauză teritoriul său a fost invadat de numeroase ori. Egiptul era unul din aceste state care a cucerit de multe ori Cannanul. Ei numeau Cannanul „Retenu”. Locuitorii Cannanului s-au răsculat adesea împotriva faraonilor egipteni, mai ales atunci cand aceştia nu aveau garnizoane staţionate permanent în Canaan.

Pe vremea lui Avraam Cananul a fost stăpânit pentru o perioadă de 12 ani de către Chedorlaomer al Elamului, care dupa ce a atacat Sodoma şi l-a luat prizonier pe Lot, a fost înfrant de Avraam.

Religia locuitorilor Cannanului era politeistă, adică se închinau la mai mulţi „zei”. Canaaniţii aveau zei de sex masculin şi feminin care conform miturilor cananeene se comportau la fel ca şi oamenii, adică: mâncau, se războiau, aveau relaţii sexuale, dădeau naştere la copii. Pentru a obţine binecuvântările zeilor, acestora li se aduceau jertfe şi rugăciuni în faţa statuilor care îi reprezentau din interiorul templelor. Ruine ale templelor Cannanite au fost găsite de arheologi pe întreg teritoriul Cannanului.

Cei mai importanţi zei canaaniţi erau Baal (zeul ploii şi fertilităţii), Astarteea (zeiţa fertilităţii şi războiului), Eshmun (zeul medicinii – avea un puternic cult la Sidon), Kotharat (zeiţa căsătoriei şi natalităţii), Kothar-wa-Khasis (zeul meșteșugurilor, construcţiilor), Nikal (zeiţa livezilor şi fructelor), Mot (zeul morţii), Shamayim (zeul cerului), Moloch. Cel mai puternic zeu din acest panteon era Baal, al cărui nume înseamnă: „stăpânul”.

În religia canaanită se practicau sacrificiile umane, în special în cultul lui Baal şi Moloch aceste sacrificii erau des practicate, lui Moloch i se aduceau jertfe copii care erau arşi de vii în foc. În religia cannanită se practicau şi orgiile sexuale în cinstea Astarteei.

http://www.wga.hu/detail/b/bouts/dirk_e/lastsupp/2melchi.jpg

Întâlnirea lui Avraam cu Melhisedec. BOUTS, Dieric Bătrânul. (n. ca. 1415, Haarlem, d. 1475, Louvain) Imagine: wga.hu

Dumnezeul lui Avraaam, Dumnezeul Biblic apare în mitologia canaanită cu denumiri identice cu cele din Biblie: EL (Dumnezeu), EL Elyon (Dumnezeul Prea Înalt), Elochim. Citind cartea Genesa observăm că au existat şi alţi oameni care i s-au închinat lui Dumnezeu, de exemplu Melhisedec regele Salemului (Genesa 14:18) . În mitologia canaanită Dumnezeu era considerat: zeul creator al universului, omului, tatăl celorlalţi zei. Imaginea despre Dumnezeu a canaaniţilor era una stâlcită , în gândirea lor Dumnezeu avea soţii şi copii (unul din ei fiind Baal). Dumnezeu (EL) era prezentat ca un bătrânel cu barbă, distant şi care a lăsat treburile cotidiene pe seama fiilor şi fiicelor lui. Din cauza acestei conceptii, cultul lui El a fost abandonat de-a lungul timpului, canaaniții afundându-se tot mai mult în idolatrie. Chiar dacă sub o influenţă demonică canaaniţii au modificat imaginea despre Dumnezeu, totuşi multe din caracteristicile sale s-au pastrat în religia canaanită la fel ca în iudasim. Conform scrierilor religioase din arhiva cetăţii antice Ugarit (azi Ras-Shamra) din Siria găsite în 1929, zeul El era descris ca: creatorul tuturor lucrurilor, cel mai mare zeu, plin de milă, protectorul ordinii cosmice. Toate aceste caracteristici sunt identice cu cele ale Dumnezeului biblic . Aceste elemente plus numele comun atât în limba ebraică cât şi in limbile canaanite i-au facut pe specialiştii în istoria Orientului Antic să concluzioneze ca EL al canaaniţilor şi EL (Elohim) din Biblie al evreilor e unul si acelaşi zeu.

E de demn de remarcat ca deşi canaaniţii au ajuns idolatrii şi au practicat o serie de ritualuri demonice, totuşi ei au păstrat amintirea adevăratului Dumnezeu. Canaaniţii erau constienţi de existenţa dumnezeului lui Avraam chiar daca nu i se mai închinau şi şi-au inventat alţi zei.

Canaaniţilor li se potrivesc foarte bine cuvintele apostolului Pavel din epistola către Romani: „… căci măcar că au cunoscut pe Dumnezeu (EL-în limbile semitice), nu l-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit, ci s-au dedat la gândire deşartă şi inima lor fără pricepere a fost întunecată. Zicând că sunt întelepţi au înnebunit, şi au schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o icoană facută în asemănăre cu omul muritor, şi cu păsările, şi cu animale cu patru picioare, şi cu târâtoare.”

Bibliografie:

  1. Werner Keller, Şi totuşi Biblia are dreptate, ed. Săptămâna Financiară, 2009
  2. Constantin Daniel, Pe urmele vechilor civilizaţii, ed. Sport-turism, 1987
  3. biblearcheology.org
  4. biblicalarcheology.net
  5. bib-arch.net
  6. wikipedia.org

1 comentariu

  1. Dana octombrie 12, 2016

Adaugă comentariu