Biserica Hallgrím, Reykjavík, Islanda Foto: flickr.com / StubbyFingers
E crucial să înţelegem că întotdeauna se va putea stabili relaţia intimă, legătura strânsă dintre stilul unui lăcaş de cult şi teologia sau Zeitgeist-ul vremii în care a fost construit. Nuanţând cele de mai sus, se va putea stabili relaţia dintre arhitectura unui lăcaş de cult, pe de o parte, şi cele mai adânci, uneori oprimate, alteori cultivate, aspiraţii, doruri şi convingeri ale celor ce au visat, imaginat, făcut planuri şi s-au cheltuit pentru a ridica biserica. După cum s-ar putea ca generaţia ce sălăsluieşte azi – ce frumos şi exact acest cuvânt românesc: „sălăşluiesc” … – în structurile ridicate ieri, să nu aibă decât un rudiment din convingerile sau loialităţile celor dinainte. La urma urmei, în vremea în care goticul flamboyant făcea din vârful fiecărui arc şi creştetul fiecărui gurgui un pas în dezinvolt şi nelumesc, catedralele se goleau, căci Reforma, deopotrivă cea Magisterială şi cea Radicală, deschidea Calea spre păşunile proaspete. De aceea îmi place să spun adesea că bisericile sunt ca şi cochiliile în toată splendoarea lor logaritmică: din când în când locuite. De Viaţă!
…
Chemarea arhitectului e de a substanţia o afirmaţie teologică, corelată cu o eclesiologie pe măsură.
…
După mai bine de 140 de ani de istorie documentată a Baptiştilor români, din teritoriile româneşti sau de peste mări, tranziţia de la spaţii împrumutate, fie împrumutate teologic, fie adjudecate cultural, nu mai poate fi tratată cu nonşalanţa cu care tratăm bolile copilăriei. Dacă suntem atât de exacţi în articularea teologiei noastre în verb, de ce găsim tolerabil acest travesti când e vorba de mesajul locaşurilor noastre e cult, de ce doctrinele ce ne definesc în Soteriologie, Cristologie sau eclesiologie, de ce preoţia universală sau principiul voluntarismului nu sunt în sfârşit lăsate să se exprime, să-şi găsească depozitarele memoriale, să fie întrupate în mijloacele formidabile ale arhitecturii?S-ar putea ca unii dintre cititori să privească cele de mai sus cu un uşor aer de neîncredere; poate ieşi ceva bun din … arhitectură?
Argumentele autorului le veţi găsi în articolul din Almanahul MESAJ 2010 (preţ 30 ron, face toţi banii).
Este interesant că originile acestui blog sunt legate tot de … arhitectură. Alin Cristea m-a rugat să pozez bisericile evanghelice (faţă, lateral, interior) din Cluj-Napoca pentru documentarea articolului despre arhitectura evanghelicilor români, articol pregătit de arh. Augustin Ioan pentru aşteptata carte Omul Evanghelic. Pozele respective le-am pus blogul decluj.wordpress.com, căruia i-am dat mai târziu adresa curentă. Să nu fie cu mirare deci că pozele de pe acest blog prezintă biserici goale.
Revenind la arhitectura eclesială, să reprivim câteva biserici din Cluj-Napoca, cu citatul de mai sus în minte:
Biserica Baptistă Evlavia, Grigorescu
Biserica Penticostala Betel, Zorilor
Biserica Baptistă Mănăştur
Vezi şi alte biserici evanghelice din Cluj-Napoca pe flickr.
Update: Almanahul mesaj este disponibil pentru descărcare pe blogul prologos.ro. Articolul „Arhitectura eclesială ca mijloc apologetic” se găsește în capitolul III.
http://www.boredpanda.com/50-most-extraordinary-churches-of-the-world/
Exista o lipsa de unitate stilistica si de identitate arhitecturala in cazul bisericilor evanghelice. Ce mi se pare straniu e ca bisericile baptiste, care in fond sunt protestante, s-au distantat foarte mult de expresia arhitecturala a lacaselor luterane, apropiindu-se de cele neoprotestante, lipsite de identitate religioasa. Nu-i de mirare ca baptistii sunt de multe ori „bagati” in catagoria cultelor neoprotestante. Cand intri intr-o biserica ortodoxa, una catolica, chiar si una protestanta (luterana, reformata) arhitectura acestora te insereaza intr-o perspectiva cosmologica si spirituala, simti ca sunt expresii ale unor spiritualitati, chiar si diferite, insa arhitectura transmite. Bisericile baptiste si cele neoprotestante nu transmit nimic, sunt spatii lipsite de identitate.
Am uitat sa spun ca poza aceea cu biserica din Islanda e foarte sugestiva si bine aleasa pentru citatul respectiv, e transpunerea in imagine plastica a citatului. E extrem de interesant cum au subordonat intreaga gandire a spatiului acelui „vulcan”- element specific locului si aerul ascensional pe care-l degaja, un simbol al urcusului duhovnicesc. La luterani spatiul interior, simplu, curat, o expresie a gandirii catafatice (rationale), se deschide spre cer, in timp ce la ortodocsi, este exact invers, spatiul are un caracter sofianic, transcendentul coboara, lacasul dezvaluindu-si frumusetea tainica la interior, asumandu-si sensul spiritual pogorator apofatic (tainic). Asa cum spuneam anterior, lacasele evanghelice (neoprotestante) romanesti nu exprima nimic, parca in mod deliberat nu vor sa investigheze traditia arhitecturii sacre (modalitatea in care fiecare generatie de crestini au incercat sa traiasca evenimentul eclezial) si sa o reitereze in forme contemporane, pentru a nu cumva a se asemana cu bisericile traditionale. Asta e senzatia care o lasa.