Fundația creștină de caritate Herald angajează tânără proaspăt absolventă în domeniul marketing, relații publice şi strângere de fonduri (fund-raising).
Calităţi necesare: să fie prezentabilă, volubilă, dinamică, bună organizatoare, harnică, creativă, să poată conduce autovehicul, operare calculator, să cunoască foarte bine limba engleză, precum şi gramatica limbii române.
CV-ul împreună cu cererea de intenţie se vor trimite pe herald_ro@yahoo.com.
La interviu vor fi aduse următoarele documente: foaia matricolă, recomandare de la conducerea bisericii din care faceţi parte.
Înscrierile pentru interviu vor avea loc în săptămâna 15-26 februarie 2010, la telefonul 0743 16 88 99. Interviul va avea loc în zilele de 2 şi 3 martie 2010.
Stiri Crestine.ro susține misionarii și organizațiile de misiune în mod special cele din Romania. Am ales săptămânal să prezentăm câte un misionar român, să îi sprijinim în rugăciune și să îi întrebam de nevoile lor financiare sau de altă natura, și cât avem posibilitatea să îi susținem. Vreau să vă provoc și pe voi cititorii site-ului să vă alăturați echipei Stiri Crestine.ro și să luptăm în linia a două spijinind misionarii noștri.
Rog pe cei care dețin bloguri și site-uri să ne susțină afisând banner-ul care l-am pregatit pentru acest proiect, și dacă se poate să posteze informațiile care le postam noi despre misionari.
Codul pentru bannere il gasiti aici! Bannerul se va schimba în fiecare săptămână în mod automat.
Daca veti posta un bannerul site-ul/blog-ul dvs. va aparea pe prima pagina a site-ul nostru http://www.stiricrestine.ro la rubrica: Ne sustin! Lasati-ne un mesaj daca ati afisat bannerul.
SCuze ca am mai trimis o data acest text ca sa postezi banner cu misionarul saptamani…..Multumesc pentru ca ai pus bannerul si al tine pe site;)
Ms mult si DOmnu sa te Binecuvanteze
Multumiri din partea echipei Stiri Crestine.ro pentru ca ati afisat banner. Si imi cer scuze ca am mai trimis inca odata mesajul! Adi Valean