„În articolul The dead of Postmodernism and beyond (Philosophy Now, no. 58, 2006), Alan Kirby se înscrie în firava (încă) modă culturală a contestării paradigmei postmoderne. Lectorul de Literatură Engleză de la Universitatea Exeter ne atrage atenţia că de la sfârşitul anilor ’90 s-a intrat într-o logică a unei noi hegemonii culturale asupra modurilor de a gândi, a simţi, a percepe şi de a imagina. Cu o uşoară condescendenţă, A. Kirby declară ferm: postmodernismul nu ne mai este contemporan. El a murit şi este îngropat! E adevărat, paradigma postmodernă mai este prezentă încă în mediile academice (vizibilă prin cartografierea spaţiilor bibliografice), în anumite opere literare sau în unele producţii ale culturii pop (mai ales în seriile de desene animate, cum ar fi Shrek şi The Incredibles, care mai păstrează tehnicile narative postmoderne, ca de exemplu distorsiunile temporale, intertextualitatea, realismul magic, ironia, umorul negru, neîncrederea/suspiciunea, pastişa, poioumena, etc.).” (Marius Corduneanu, A murit postmodernismul? Trăiască hipermodernismul! (Gilles Lipovetsky))
Și ce urmează după postmodernism?
„Hipermodernitatea este în esenţă o reafirmare a principalelor teze ale modernismului, doar că acum avem de a face cu excesul în toate ariile vieţii cotidiene. Este o modernitate la puterea n.” (idem)
E greu să ții pasul pastor fiind cu mersul vremurilor și să adaptezi discursul schimbărilor de paradigme, mai ales când nici una nu domină cu exactitate un areal geografic sau o cultură ci se suprapun și se combină în diferite proporții.
Fiind la o conferință acum doi-trei ani un pastor era necăjit că evanghelicii sunt încă ocupați cu critica postmodernismului când deja în unele medii academice postmodernismul ca paradigmă a cunoașterii a fost abandonat în favoarea realismului critic. Similar, Marius Corduneanu ne atenționează că unii autori vorbesc deja despre hipermodernitate, și asta din 2005.
Modernitate, postmodernitate, hipermodernitate …
„Chiar simt că mari mișcări filosofice sunt de fapt sorocite providențial de Dumnezeu să încerce și să corecteze Biserica atunci când a îmbrăcat o filosofie ca pe cea „corectă” (așa cum au făcut evanghelicii cu modernitatea).” (Paul Burkhart, What Does Theology Look Like When Responsibly Informed by Post-Modernity? Like This)