„Dumnezeu trebuie că iubește omul de rând, a făcut așa de mulți”. (Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al SUA)
Zilele acestea se dezbate un studiu al profesorilor din cadrul Facultatii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti intitulat „Ştiinţa şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării”.
Deși studiul a fost lansat vineri (conform Mediafax), pe Hotnews a apărut joi un comentariu al lui Dragoș Paul Aligică, Senior Research Fellow la George Mason University USA. Au apărut și câteva comentarii pe diferite bloguri românești iar până la acestă oră singulul blogger evanghelic care știu să fi comentat studiul este Emanuel Alboiu.
Concluziile studiului sunt destul de descumpănitoare: „Românii au unul dintre cele mai mari deficite de cunoaştere ştiinţifică a publicului în context european (locul 28 din 29 de țări Europene), există unul dintre cele mai înalte niveluri ale credinţelor şi practicilor religioase (), ale încrederii în pseudo şi para-ştiinţe, în horoscoape şi superstiţii.”
La afirmația „Ființele umane, aşa cum le ştim noi azi, au evoluat din specii străvechi de animale” 47% au fost de acord (deci sunt evoluționiști, răspunsul științific corect) și 36% nu sunt de acord (deci ar fi creaționiști). Totuși „patru din cinci români cred că Dumnezeu a creat toate fiinţele, aşa cum sunt ele astăzi”! Ceea ce arată că întrebările sondajului nu au fost înțelese corect, lucru deloc surprinzător: știm asta dintr-un alt studiu 🙂
Credincioșii nu dau bine deloc în acest studiu: „deşi dogma creștină se opune superstiţiilor, o parte dintre cei care caută răspunsuri şi ghidare în religie o fac şi cu superstiţiile. Ne-am putea întreba dacă natura acestei relaţii este de tip cauzal. Datele obţinute în această cercetare nu pot confirma decât existenţa unei co-ocurenţe între credinţele religioase şi cele superstiţioase.”
O minimă cultură ştiinţifică nu este o premisă necesară pentru a crede în Cristos. Dar nici prezenţa uneia nu este dăunătoare, ajutând credinciosul să-şi cultive discernământul, o aptitudine critică în societatea contemporanta, atât de bogată în oferte religioase sau de altă natură. Problema majoră este că românul își face cruce când trece pe lângă o biserică cu aproape aceeași determinare cu care consultă horoscopul.
Mass-media poartă o responsabilitate indirectă în formarea, promovarea şi fixarea cunoştinţelor populaţiei, inclusiv cele ştiinţifice. Între mass-media și public există o relaţie bi-cauzală: şi publicul dictează agenda mass-media dar şi mass-media este formatoarea opiniei publice. Abordarea senzaționalistă, de divertisment, tabloidă a știrilor nu va duce la cultivarea unui public mai pretențios, mai selectiv, mai informat, calități care se corelează cu un grad mai mare al stocului public de cunoaștere științifică.
Nu știu în ce măsură cultura evanghelică favorizează cultivarea cunoașterii științifice. Pe plan internațional evanghelicii conservatori (numiți din ce în ce mai mult fundamentaliști) duc o luptă culturală cu establishmentul științific care promovează și impune ca ortodoxie evoluționismul. Pentru a putea evalua slăbiciunile teoriei evoluției respectiv pentru a prezenta un minim model al creației bazat pe Genesa cu siguranță nu poți fi ignorant științific. Încurajarea informării credincioșilor în această direcție lasă uneori de dorit: anul trecut am cerut permisiune unui pastor să afișez un anunț cu proiectarea documentarului Planeta Privilegiată. Deși absolvent de facultate tehnică, pastorul nu a fost de acord, spunând că pe când a fost el student Scripura i-a fost de ajuns (deși i se părea o ideea bună ca DVD-ul să fie distribuit în căminele de studenți).
Cred însă că cele mai mari surprize le-am avea daca Biserica Ortodoxă Română (fiind cea mai mare din România) ar comanda un sondaj privind cultura teologică a românilor: înțelegerea conceptelor esențiale, cele 10 porunci, fericirile, personajele Scripturii etc.
Unele lucruri îngrijorătoare le putem însă vedea chiar din studiul curent: 43% din români nu cred în iad. 23% nu cred în rai. 26% nu cred în viața de apoi. 12% nu cred în păcat. 8% nu cred în puterea rugăciunii. Și doar 4% sunt atei.
La fel de interesantă este și evoluția acestor procente (unele greu de urmărit pentru discromați):
Citește mai mult:
Da , romanii sunt foarte superstitiosi si nu doar cei needucati , fara scoala. De exemplu Mircea Geoana e tip cu facultate , a fost ambasador in SUA si ministru de externe si acum e presedinte al Senatului si cu toate acestea crede ,,flacara violet”. Toate aceste credinte , pagane exista in poporul roman din cele mai vechi timpuri , de pe vremea dacilor si romanilor.
Mai ales la tara s-au pastrat aproape neschimbate credinte si practici religioase daco-romane . In zilele noastre asistam la aparitia a tot felul de asociatii si grupari religioase de factura orientala( MISA , asociatii de yoga).
Televiziunile si revistele sunt pline de horoscopuri .Nici in Europa de V , aia ,,civilizata” nu stau lucrurile mai bine. Spre deosebire de Romania insa occidentalii au mai multe cunostinte stiintifice si sunt mai educati. Surprinzator insa aceste cunostinte nu ii determina sa respinga obiceiurile religioase ocultiste. Neodruidismul , yoga , astrologia sunt foarte raspandite in V.
Bivolaru seful gruparii MISA are asociatii de yoga in Suedia deci suedezii aia educati si cu cunostinte stiintifice merg sa se ,,integreze in absolut” la Bivolaru. Si dau si bani pe asta.
Cu educatie sau fara europenii sunt cam in aceeasi oala: paganism , ocultism , idolatrie.
Nu trebuie sa cadem in capcana intinsa de atei si sa credem ca aceste credinte si practici sunt doar niste prostii izvorate din ignoranta( multi din practicanti nu sunt ignoranti: de exemplu Geoana ) si ca oricum nu se intampla nimic.
In spatele tuturor acestor practici se ascund forte demonice care mai devreme sau mai tarziu se vor dezlantui impotriva praticantilor.
Iosif Ton da in cartea lui ,,Caderea in ritual” exemplul unui baiat din Tg. Jiu . Baiatul a fost invitat de niste prieteni crestini la o biserica baptista din oras , a luat parte la serviciul divin , la inceput totul a fost OK dar dupa un timp a inceput sa injure cu voce tare in biserica , a inceput sa urle , sa se zbata , sa faca scandal, s-a lovit cu capul de betonul din fata bisericii , a luat o Biblie si a inceput sa o rupa. Pastorul si-a dat seama ca tipul e posedat de un duh rau , s-au rugat pt. el si pana la urma s-a linistit si a scapat de demon. In Tg Jiu e capitala vrajitoarelor din Romania , tipul asta se pare ca a apelat la astfel de ,,servicii” si a patit-o.
Din randurile citite mai sus decriptez un mesaj simplu: majoritatea romanilor sunt cam batuti in cap, nu stiu nimic despre Dumnezeu iar in practica sunt cam bigoti. In schimb singurul soare care rasare pe cerul Romaniei sunt aliantele evanghelice, ai caror membri parca ar veni de pe alta planeta, care au descoperit buricul pamantului si L-au prins pe Dumnezeu de un picior.
Daca tinem cont ca si acestia(marii misionari evanghelici) pana mai ieri faceau parte din aceasta masa inculta si necredincioasa si dintr-o data s-au lumiat avem imaginea completa a unei, vai!, alte inselari mai mari decat cea dintai.
Pactul cel mai mare care desparte omul si chiar ingerul de Dumnezeu este mandria, pacat care miroase greu citind orice site neoprotestant(ei sunt buni, Il cunosc pe Dumnezeu, ceilalti…toti sortiti iadului; cum zicea Sartre: „Ceilalti-iadul!”).
O alta tactica veche a celui viclean este sa corupa sensul cuvintelor consfintite de Biserica lui Hristos in opinia generala a oamenilor. Vezi cuvantul „pocainta”, „vorbirea in limbi”, „nasterea din nou”, etc. Cu siguranta nu vor reusi si cu cuvantul „ortodox”.(Ar fi interesant sa vedem daca pastorul Calugar Rares nu si-a schimbat intre timp numele lui de familie).
Daca vor sa faca misiune Hristos ii asteapta in Biserica Sa cea adevarata si nu sa lupte pe toate caile impotriva ei.
Cu durere, pentru cei care mai au inca macar un pic de smerenie!
Domnule Popescu,
Problema dvs. nu este sondajul peste a carui rezultate ingrijoratoare treceti ironic, ci evanghelicii, lupii rapitori care sfasie Biserica Adevarata.
Unele diagnostice puse de dvs. neoprotestantilor sunt drepte, dar tare-mi pare ca va e mai lesne sa va uitati in ograda vecinilor decat in a dvs.
Am mai spus-o si o mai spun ca dusmanul cel mai mare al BOR nu sunt cultele neoprotestante ci din exterior secularismul iar din interior analfabetismul teologic, religiozitate superstitioasa si altele.
Cand aproape jumatate romanii nu cred in iad, e nevoie de o noua evanghelizare. Iar daca BOR nu o face, se gasesc altii (nu toti crestini, si nici macar teisti).
M-am bucurat cand am citit comentariul dvs. Printre altele afirmati: „dar tare-mi pare ca va e mai lesne sa va uitati in ograda vecinilor decat in a dvs.”
Prin aceste cuvinte din fericire ati delimitat „ograzile „. Cea in care au impresia ca fac misiune unii neoprotestanti nu este turma lor, iar „cel ce nu intra pe usa in staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si tâlhar.” (In.10,1)
Noi va poftim in Biserica lui Hristos pe „Uşă”, care este Hristos, altfel Hristos vă spune că nu puteti fi decat furi si talhari.
Este mare nevoie de misiune, de catehizarea celor ce nu au gustat din slava dumnezeirii, care sunt contaminati de diverse superstitii pagane(a se expilica ce se intelege prin superstitii), asta nimeni nu o neaga.
Cei care vor sa faca misiune sunt bineveniti, nu inainte de a face cativa pasi. Intai trebuie sa intre in staul si nu oricum, ci pe „Uşă”, sa-si planga pacatele (in special cel al ereziei in care se aflau) si apoi dupa ce s-au vindecat pe sine, daca vor fi chemati de Dumnezeu, sa fie lumină celorlati.
Altfel toata osteneala este nu numai in zadar ci spre osanda, caci „cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte”(Mt.12.30).
In concluzie cine vrea sa fie slujitor a lui Dumnezeu, sa cerceteze cum s-a transmis veac dupa veac aceast dar dumnezeiesc, in oamenii alesi ai Sai si sa le implineasca cuvintele lor luminate de Duhul Sfant, pentru a nu se a asemana rapitorilor de cele sfinte Core, Datan si Abiron(Numeri 16).
Stim ca acestia impreuna cu familiile lor si cu corturile lor au fost inchititi de pamant. Pentru ce ? Pentru ca au alergat dupa preotie(„Alergati acum si dupa preotie?”Num.16,10)!Pe langa acestia inca 250 de barbati au pierit fiind mistuiti de foc din cer. La fel s-a intamplat si cu cei care s-au ridicat impotriva lui Moise si Aaron. A doua zi au murit inca 14700 de oameni.
Aceasta a fost osanda celor ce au sarit pe aiurea in staul. Si aceasta nu este nimic pe langa focul vesnic pregatit „demonilor si slujitorilor sai!
Pentru a intelege aceste cuvinte este nevoie de multa smerenie si de „frica de Dumnezeu, care este începutul întelepciunii”.
Sa vi le daruiasca Dumnezeu, pentru a nu avea surpriza la sfarsitul vietii, ca ati slujit demonilor si nu lui Dumnezeu!