4 Octombrie 2010 – Ziua Mondială a Locuirii (World Habitat Day)

4 Octombrie 2010 – Ziua Mondială a Locuirii (World Habitat Day) desemnată oficial de către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), în 1986.

Habitat for Humanity International şi ONU urmăresc creşterea gradului de conştientizare faţă de nevoia îmbunătăţirii condiţiilor de locuire a milioanelor de oameni din întreaga lume.

Habitat pentru Umanitate este prezentă și în Cluj-Napoca. Detalii puteți citi pe saitul www.habitatcluj.ro.

Acum câțiva ani Habitat Cluj a organizat un eveniment de voluntariat ecumenic la care au fost invitate persoane din diferite biserici din Cluj. Eu am fost rugat să anunț în bisericile baptiste: am reușit să anunț la Dâmbul Rotund și la Mănăștur (nr. 1). De la Dâmb au participat 2 persoane iar de la Mănăștur nici una (cu acea ocazie). Impresia mea este că evanghelicii sunt reticenți să facă voluntariat cu fundații care „nu-s de-a noastre”.

Problema unei locuințe decente este una serioasă:

Peste 1 miliard de oameni din lume locuiesc în condiţii de sărăcie extremă.

Acest fapt îmi amintește de cuvintele învățătorului: „Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul”. În această situație sunt foarte mulți azi, iar datorită prețurilor uriașe pentru puterea noastră financiară, chiar și oameni din clasa de mijloc au dificultăți în a-și găsi un „loc unde să-și odihnească capul”.

La Cluj, Habitat for Humanity celebrează World Habitat Day în perioada 2 – 5 octombrie 2010 prin deschiderea Habitat Cluj Photo Wall Contest – TU CE VEI CONSTRUI? Vezi detalii pe contul Facebook al Habitat.

Adaugă comentariu