
Vasile și Rodica Tămaș
Comunitatea Creștină Baptistă Cluj și-a ales vineri 29 aprilie 2011 noul președinte pentru următorii 4 ani: Vasile Tămaș, pastorul Bisericii Betania de pe str. Ciocârliei, cartier Mărăști.
Vasile Tămaș a mai avut această funcție două mandate consecutive în perioada 1995-2003. Din 2003, tot timp de două mandate consecutive, Comunitatea a fost condusă de pastorul Cornel Vereș, actualmente la Biserica Evlavia din cartierul Grigorescu (mai înainte a fost unul din pastorii Bisericii Mănăștur).
Conducerea 2011-2015:
Preşedinte: Vasile Tămaş
Secretar: Liviu Cioflică
Vicepreşedinte cu educaţia biblică: Faur Avram
Vicepreşedinte cu misiunea: Mihoc Teofil
Vicepreşedinte cu pastorala: Paul Vasile
În mandatul 2007-2011 Comunitatea Cluj a fost condusă de un comitet format din: Cornel Vereş – preşedinte; Vasile Paul – vicepreşedinte în domeniul educaţie biblice; Teofil Mihoc – vicepreşedinte în domneniul pastoralei;Liviu Cioflică – secretar; Avram Faur – econom; Vasile Tămaş – domeniul pastoral din jud. Cluj; Aurel Bocşa – misiune jud. Bistriţa-Năsăud;Samuel Bucur – lucrarea între rromi; Daniel Chereji – lucrarea din Maramureş. (Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Cluj – Informaţii Statistice (Creştinul Azi, septembrie-octombrie 2009))
Conform Statului Cultului Creștin Baptist „Comunitatea bisericilor baptiste este organul zonal de reprezentare a intereselor generale ale bisericilor de pe raza sa de competenţă, de coordonare spiritual-administrativă a activităţilor comune ale acestora, de susţinere a activităţilor bisericilor, la solicitarea acestora.” (Art. 49) iar „Preşedintele reprezintă comunitatea bisericilor în relaţiile cu autorităţile statului şi cu terţii. El organizează şi conduce activitatea curentă a comunităţii” Art. 58 (1).
foto: betaniacluj.ro
sursa: Lucian Toma, Comunitatea Baptistă Cluj
Vezi și: Uniunea Baptistă: Conducerea comunităților
Asa Vasile sa stim si noi astea care nu am participat.
Multumim.