Lordul Shaftsbury (1801 – 1885) – un politician aristocrat creştin (de Paul Chiș)

Anthony Ashley-Cooper, 7th Earl of Shaftesbury, Wikipedia.org

Anthony Ashley-Cooper, 7th Earl of Shaftesbury, Wikipedia.org

În secolul XIX Anglia a fost binecuvantată de Dumnezeu prin activitatea unui politician creştin precum William Wilberforce dar după el în viaţa politică engleză şi-au desfasurat activitatea şi alţi creştini. Unul dintre ei a fost şi Anthony Ashley-Cooper al şaptelea conte de Shaftsbury. Lordul Shaftsbury a fost unul dintre puţinii nobili britanici evanghelici ai epocii sale, în general aristocraţia britanică având un creştinism mai mult formal şi o viaţă nu tocmai în conformitate cu poruncile biblice.

Este o mare greseală a crede că elitele britanice care au făcut din Marea Britanie in sec.XVIII-XIX o mare putere ecomonică şi politică au fost creştine (in sens biblic) sau că protestantismul societăţii britanice a contribuit la dezvoltarea economică a Marii Britanii. Credinţa creştină protestantă a unora dintre britanici a avut însă un rol important în dezvoltarea democraţiei în Marea Britanie şi în adoptarea unor reforme sociale importante. Anthony Asheley-Cooper a contribuit şi el la acest proces de democratizare a Marii Britanii şi a fost unul din marii reformatori sociali ai acestei ţări. Anthony Asheley Cooper s-a născut la 28 aprilie 1801 la Londra fiind fiul contelui Cropley Asheley-Cooper şi al soţiei sale Anne.

Marea Britanie se afla la începutul sec. XIX într-un rapid proces de dezvoltare economica ca urmare a expansiunii coloniale şi a dezvoltării industriei (Revoluţia Industrială). Din păcate beneficiarii acestei dezvoltări economice au fost doar un grup mic de oameni de afaceri şi nobili, marea majoritate a populaţiei ducând o viaţă foarte grea (în 1801 în colonii încă exista sclavie, abia in 1833 va fi abolita). Condiţiile de muncă din noile fabrici erau foarte grele, se lucra câte 12-14 ore pe zi, nu existau măsuri de siguranţă iar accidentele de muncă erau numeroase, deasemenea copii erau utilizati la munci grele si periculoase.

Pe plan politic la începutul sec. XIX Marea Britanie a avut de înfruntat pe Napoleon fiind implicată în razboaie cu acesta(1803-1815). După înfrângerea lui Napoleon, Marea Britanie a devenit şi mai puternică, extinzându-şi imperiul colonial şi dominând marile si oceanele lumii cu puternica sa flotă (Royal Navy).

Din colonii se aduceau în Marea Britanie materii prime (metale, aur, pietre pretioase, fructe exotice, zahar, cacao, cafea, ceai) şi se exportau produse industriale. Coloniile reprezentau o piaţă de desfacere pentru produsele create în fabricile britanice, Anglia a ajuns,, atelierul lumii”. Aceasta era Anglia în care şi-a petrecut copilăria şi tinereţea Anthony Ashley-Cooper.

Anthony a studiat la Harrow School şi la colegiul Christ Church din cadrul Universitatii Oxford. Anthony nu a primit o educaţie crestină de la parinţii săi care deşi erau membrii ai Bisericii Anglicane nu aveau o relaţie cu Dumnezeu, fiind doar membrii formali total dezinteresaţi de învăţăturile biblice. Cea care i-a vorbit despre Dumnezeu lui Anthony a fost doica sa Maria Milles care era creştină, ea l-a învăţat să citească din Biblie si să se roage, in momentul mortii ei Anthony care avea 10 ani era deja obisnuit să citească Biblia şi să se roage în fiecare zi. Acest obicei a continuat si in adolescenţă. Convertirea lui Anthony si intrarea sa într-o relaţie personală cu Dumnezeu a fost un proces care s-a desfăşurat din copilărie şi până la vârsta de 30 de ani. Anthony a facut parte din Biserica Anglicană, din ramura evanghelică a acestei biserici (low church).

În viaţa sa spirituală Anthony a avut parte şi de ispite, de exemplu în 1824-1825 pe cand se afla în vacanţă la Viena s-a îndrăgostit de Antoinnete van Leycan soţia unui cantăreţ italian, a reuşit totuşi să se ferească de a avea o relaţie cu ea. În jurnalul său a scris că Providenţa (Dumnezeu) l-a salvat de o creatură a iadului despre care el a crezut că este un înger. Începand cu anul 1826 Anthony devine din ce in ce mai interesat de creştinism, citeste cărti ale unor autori crestini si studiaza Biblia din ce in ce mai serios, îşi propune să înveţe limba ebraică pentru a putea citi Vechiul Testament în limba originală.

Anthony devine convins ca misiunea lui este de a-l sluji pe Dumnezeu în politică, de a promova valorile biblice în Parlamentul britanic.

A fost ales membru în Camera Comunelor la varsta de 25 de ani din partea partidului Conservator (Tory). În iunie 1830 s-a căsătorit cu Emily Caroline Catherine Frances Cowper fiica lui Peter Cowper al cincilea conte de Cowper. Şi Emily era creştină aşa că cei doi au avut o viaţă fericită, au avut impreună 10 copii. În 1833 Anthony a participat la inmormantarea lui William Wilberforce pe care l-a admirat si respectat foarte mult. Anthony a fost continuatorul politicilor creştine ale lui Wilberforce in Parlamentul Britanic.

În 1851 la moartea tatălui său, Anthony a moştenit titlul de conte şi 20 000 de hectare de pământ în Centrul şi Sudul Angliei, a devenit şi membru în Camera Lorzilor . Lordul Shaftsbury cum a fost numit de acum înainte, şi-a dedicat restul vieţii ajutorării oamenilor aflaţi in dificultate.

Ca si parlamentar a propus şi a susţinut proiecte de legi care vizau reforma socială: legea pentru interzicerea utilizării femeilor şi copiilor în munca din mine, legea pentru protecţia persoanelor cu boli psihice, a propus introducerea zilei de muncă de zece ore, legea pentru interzicerea utilizării copiilor ca şi curăţători de hornuri (aceasta muncă era foarte periculoasă pentru copii, având loc numeroase accidente : copii cădeau de pe horn sau se îmbolnăveau din cauza funinginii). Toate aceste proiecte de legi au fost adoptate de Parlament fiind şi azi în vigoare.

Lordul Shaftsbury a finanţat scolile pentru copii săraci (ragged schools) şi a organizat evanghelizări în teatre şi săli de muzică.

În domeniul relaţiilor interconfesionale Lordul Shaftsbury a fost in tinerete un opozant al evanghelicilor dizidenti (metodişti, baptişti, presbiterieni), fiind un anglican dur care respingea celelalte confesiuni. A fost foarte supărat pe dizidenţi in 1843 cand reprezentanţii acestora din Parlament s-au opus legii sale de sprijinire a educatiei copiilor muncitorilor din fabrici. Dizidenţii nu se opuneau ideii de sprijinire a educatiei copiilor ci faptului că legea favoriza Biserica Anglicană (educaţia religioasă din aceste şcoli pt. Copii muncitorilor ar fi promovat dogmele anglicane). Lordul Shaftsbury s-a opus în schimb propunerilor dizidenţilor. În cele din urmă Lordul Shaftsbury a realizat faptul că e mai important ca elevii britanici să beneficieze de o educaţie creştină aşa că a acceptat o soluţie de compromis: Biblia va fi predată in şcoli dar fără a se promova interpretările specifice vreunei confesiuni.

Lordul Shaftsbury a fost un critic sever al papalitatii dar îi considera pe catolicii de rând cetăţeni loiali ai Marii Britanii.

Lordul Shaftsbury a renunţat la prejudecăţile sale împotriva dizidenţilor realizând cã in acele vremuri era necesară o alianţă a tuturor protestanţilor şi că diferenţele dintre diversele culte protestante trebuie să fie considerate secundare faţă de scopul comun şi anume acela de a promova credinta crestină in Marea Britanie. Trebuia pus acccentul pe valorile şi învăţăturile crestine comune tuturor cultelor.

În 1846 Lordul Shaftsbury s-a alaturat nou formatei Alianţe Evanghelice astfel incât impreuna cu evanghelici din alte culte să promoveze valorile crestine in Marea Britanie. Lordul Shaftsbury a devenit membru in organizatiile misionare interconfesionale London City Mission si YMCA (Young Man christian association-Asociaţia tinerilor barbaţi creştini). Deschiderea sa faţă de dizidenti a devenit si mai mare in 1881 cand a pus o placă comemorativă la o biserică baptistă.

Lordul Shaftsbury a fost si presedintele organizatiei misionare anglicane Church Pastoral Aid Society si membru al Church Missionary Society. Deşi a fost membru in atâtea organizatii crestine el nu a fost niciodată pastor sau episcop.

Lordul Shaftsbury a sustinut si misiunile în rândul evreilor fiind din 1848 presedinte al Societãţii Londoneze pentru promovarea creştinismului printre evrei (Societatea a fost întemeiată în 1809). Shaftsbury a susţinut prin articole şi intervenţii pe lângă autorităţile britanice colonizarea evreilor în Ţara Sfântă, cerând ca guvernul britanic să solicite permisiunea autorităţilor otomane pentru aşezarea evreilor în Ţara Sfântă (pe vremea aceea Palestina cum îi ziceau arabii si turcii era provincie a Imperiului Otoman). Datorită eforturilor sale dar şi a altor persoane cu simpatii sioniste grupuri de evrei au emigrat în provincia otomană Palestina.

Lordul Shaftsbury credea că convertirea evreilor la creştinism si întoarcerea lor în ţara strămoşilor lor sunt lucruri care trebuie să se întâmple în mod obligatoriu înainte ca Domnul Isus să revină pe Pământ. Din 1852 a mobilizat opinia publică britanică împotriva sclaviei din Sudul Statele Unite ale Americii iar in timpul războiului civil american a fost un susţinător al Nordului antisclavagist. Lordul Shaftsbury a murit la 1 octombrie 1885 fiind îngropat în satul Wimborne St. Giles din provincia Dorset.

Lordul Anthony Ashey-Cooper a fost unul din cei mai importanţi politicieni ai vremii sale, un politician care şi-a folosit pozitia şi puterea nu pentru scopuri personale ci pentru binele britanicilor aflati în situaţii dificile şi pentru promovarea principiilor şi poruncilor biblice. În Biblie scrie că cei credincioşi vor fi cunoscuţi după roadele lor. Roadele Lordului Shaftsbury arată că el a fost un slujitor credincios al lui Dumnezeu reprezentând un model pentru toți creştinii. Mai ales în vremurile de azi este foarte important să ne aducem aminte de oameni precum Shaftsbury şi să le urmăm exemplul de credincioşie şi ascultare de Dumnezeu.

Bibliografie:

  1. R. Coupland, Christian social reformers of the nineteenth century, Freeport (New York), ed.Books for Libraries Press, 1927, second edition (1970).
  2. Camil Mureşan, Imperiul Britanic, Bucuresti, ed. Ştiinţifică, 1967.
  3. Andre Maurois, Istoria Angliei, Bucuresti, ed. Politică, 1970.
  4. www.christianitytoday.com
  5. www.christianity.com/ChurchHistory
  6. www.lutterworth.com
  7. www.wikipedia.com

Adaugă comentariu