Audiția colinzii „O, iesle sfântă, tron divin” în interpretarea surorilor Ami și Crista Căpușan mi-a prilejuit în ultimii ani câteva reflecții să le spun teologice, dar de bun simț de altfel.
Este știut și afirmat cu mândrie că evanghelicii nu au Tradiție, spre deosebire de bisericile istorice. De fapt autoritatea supremă (unii ar întări: autoritatea și sursa unică) pentru credință și viață este Scriptura. O consecință a acestui principiu fondator al bisericilor evanghelice este o anumită ambiguitate a doctrinelor, dacă nu chiar și a dogmelor. Baptiștii de exemplu afirmă formulările doctrinare ale primelor 6 sinoade ecumenice în care s-a cristalizat și formalizat ortodoxia (învățătura dreaptă) despre Dumnezeu, Treime, Hristos. Majoritatea protestanților resping însă Sinodul al 7-lea deoarece a afirmat ortodoxia cinstirii icoanelor. Dar această afirmare (a triadologiei și hristologiei primelor 6 sinoade) nu este ratificată în vreun document fondator al baptiștilor cum ar fi Mărturisirea de Credință. Totuși, ambiguitatea doctrinară este oarecum ținută în frâu de Mărturisirea de Credință care oferă direcțiile ortodoxiei teologice în cadrul unui cult evanghelic.
Neavând deci Tradiție și nici doctrine oficiale care mi-ar putea călăuzi dilemele generate de colinda mai sus menționată, imi (ne) lipsește cadrul teologic pentru cântărirea vorbirii despre lucruri sfinte.
Colinda vorbește despre Hristos și nașterea lui. După menționare cântării îngerilor, se spune:
„O iesle sfântă, tron divin, o lume-ți cântă nencetat
C-ai încălzit în noaptea sfântă pe Fiul Celui Preînalt.”
Aceste este refrenul, restul versurilor (două strofe) fiind toate despre Hristos. Dar accentul cade pe refren, și linia melodică facilitează imprimarea acestuia în memorie „o, iesle sfântă …”.
Deși în teorie (de jure) doctrinele sunt ambigue, în practică (de facto) e nițel mai simplu, căci nicio comunitate cu istorie nu poate supraviețui fără un cod doctrinar, fie acela și neoficial, informal. Astfel în practică noi nu obișnuim să vorbim despre Sfântul Pavel, Sfântul Augustin sau, să zicem, Sfântul Richard (și totuși). Cu atât mai mult nu atribuim sfințenie lucrurilor, obiectelor. Practica așadar ne obligă să admitem că avem o doctrină de facto care prescrie folosirea cuvântului sfânt doar cu referire la Dumnezeu. Tot practica ne arată că atribuim cuvântul sfânt și revelației de Sine a lui Dumnezeu în Scripturile Vechiului și Noului Testament. Și cam până aici permite să ajungem legitim (doctrinar) cu atribuirea sau recunoașterea sfințeniei.
Ce facem atunci cu sfințenia lucrurilor? Care este teologia de jure sau de facto care legitimează colinda O iesle sfântă ca ortodoxie evanghelică? Eu cred că nu o avem. În diviziunea evanghelică a creștinismului nu există teologia care să fundamenteze doctrinar afirmațiile colinzii.
În articolul Controversa iconoclastă Paul Chiș spune: „Chiar şi azi există în Biserica Ortodoxă o rugăciune adresată Sf. Cruci care e privită ca o persoană şi nu doar ca un simbol al creştinismului, al jertfei lui Isus.”.
Similitudinea mi se pare izbitoare. Putem chiar utiliza formula lui Paul la cazul nostru: „Chiar şi azi există în bisericile evanghelice o colindă dedicată sfintei iesle care e privită ca o persoană (o lume îți cântă …) şi nu doar ca un locaș al nașterii lui Isus.”
Desigur, putem să ne apărăm spunând că ieslea își derivă sfințenia din faptul că ocupantul ei a fost tocmai Fiul celui Preaînalt, Cel Făr De-nceput. Și nu ieslea în sine este înălțată prin această colindă ci Cel pe care ieslea l-a susținut. Ieslea aceea nu are o sfințenie intrinsecă, ontologică, prin ea însăși, ci doar în asociere cu acel moment unic în istorie al Întrupării. Dacă ai înțeles deci că prin această colindă închinătorul se închină la iesle n-ai înțeles nimic.
„Corect”, ar spune fratele nostru ortodox. „Nici nu mai trebuie să argumentez nimic ca să susțin legitimitatea cinstirii sfintei cruci. Ai făcut-o tu, frate evanghelic, în locul meu”.
Deseori mă întreb care ar fi fost doctrinele generate de o confesiune, de exemplu cea baptistă, dacă și-ar fi început existența istorică nu în 1609 ci în 99, 309, 509 sau alt an, mai aproape de Hristos și mai îndepărtat de noi. O banală colindă (care, iată, nu este nicidecum banală) ne poate călăuzi în intuirea unui răspuns.
Lecturi suplimentare:
Corecta observatia. Ar fi interesant daca am analiza astfel toate cantarile contemporane de lauda si inchinare.Nu stiu cate ar putea fi cantate din inima.
Se pare ca, spre deosebire de cele importate si traduse bine, cele romanesti sunt destul de sarace in continut teologic corect, iar cele corecte sunt destul de vechi sau simpliste ca melodie, si astfel (in mod nejustificat) condamnate pieirii.
Sigur ca idealul ar fi cantece compuse de crestini romania autohtoni, dar asta e… E mai usor altfel.
„Iată şi rânduiala jertfei pentru vină: Aceasta este sfinţenie mare.” ( Levitic 7: 1).
Deci, si lucrurile pot fi sfinte.
Exista totusi o diferenta intre sfintenia ieslei si doctrina cinstirii crucii din ortodoxie.
Teologia ortodoxa afirma ca, Crucea pe care a fost rastignit IIsus e vie, are personalitate (de aceea exista si rugaciuni adresate crucii in sine, tot asa cum exista rugaciuni adresate lui Dumnezeu sau Domnului Isus) . Nimeni nu sustine insa ca ieslea e vie , ca trebuie sa ne rugam la iesle .
Crucea se crede ca face minuni. Nimeni nu sustine ca ieslea face minuni.
Termenul de sfintenie aplicat CRucii in teologia ortodoxa este diferit de termenul de sfintenie aplicat ieslei in colinda.
Dacă ai înțeles deci că prin această colindă închinătorul se închină la iesle n-ai înțeles nimic,,
Tocmai aici e diferenta, teologia evanghelicilor nu sustine inchinarea la iesle. In teologia ortodoxa exista insa doctrina inchinarii la crucea pe care a fost rastignit Isus . De aceea exista acele rugaciuni adresate crucii de care am spus in articol.
Oricum nu cred ca foarte multi ortodocsi de azi se mai roaga la Cruce , poate prin manastiri unii calugari.
Ar fi interesant de aflat care e provenienta acestui colind. Suntem destul de generosi cu imprumuturile…Sa fie oare conceput de o minte si simtire protestanta?
@Emil, si eu sunt curios cine este autorul si care este istoria compunerii acestei colinde. La Teofania s-a cantat si la acest Craciun.
@Radu
Lipsa analizei teologice denota o letargie si dezinteres din partea comunitatii credinciosilor, iar ce mi se pare la fel de grav este ca inchinarea adunarii prin muzica este prea mult lasata in sarcina tinerilor. Ce stiu tinerii despre profunzime teologica? Este discernamantul lor suficient de dezvoltat pentru a li se incredinta aceasta slujba duhovniceasca?
Foarte buna observatia. Poate ar trebui sa privim si la alte colinde si cantari si sa le analizam. Niciunde in Scriptura nu se afirma ca ingerii canta. Totusi, multe colinde si chiar cantari afirma cu putere acest lucru. Chiar daca Martin Luther sau alti teologi/compozitori de marca au afirmat ca ingerii canta, este totusi o speculatie.
Nici coexistenta, coeternitatea si consubstantialitatea lui Cristos cu Tatal nu este afirmata in acest mod in Scripturi, dar totusi, le credem, nu? Pentru ca exista argumente care pornesc de la Scriptura. Poate ca la fel e si cu ingerii.